15 mai 2015

Recenzie ♣ Persepolis (vol. 1), by Marjane Satrapi


Persepolis este revizitarea, la persoana întâi, a copilăriei pe care Marjane Satrapi şi-a petrecut-o la Teheran, într-o familie cu convingeri de stânga, implicată în mişcări politice încă de dinainte de Revoluţia Iraniană. Urmează, repovestit prin prisma propriei experienţe, conflictul dintre Irak şi Iran, anii petrecuţi la liceu în Viena revenirea în Iran şi plecarea definitivă în Franţa. Vălul care acoperă, de regulă, sensibilele chestiuni legate de politică, religie şi istorie se ridică în cartea autoarei stabilite în Franţa pentru a face loc multor nuanţe de gri camuflate în imagini exclusiv alb/negru.
Dincolo de privirea de insider pe care o aruncă în „măruntaiele" unei lumi conflictuale, Persepolis (de)construieşte o altă dimensiune familiarizată cu tabuul: condiţia femeii în lumea islamică. 



De partea cu Viena și Franța nu mă pot pronunța încă, pentru că am citit doar primul volum.

Când am văzut cartea, venită ca parte a ofertei lunare de la Editura Art, m-am gândit automat la Reading Challenge și la faptul că una din cerințe e citirea unui roman grafic, deci nu am stat pe gânduri.
A fost primul roman de felul ăsta citit de mine. Mă așteptam la un fel de bandă desenată drăguță, poate chiar copilăroasă, și am descoperit cu totul și cu totul altceva. Lumea zugrăvită în romanul ăsta autobiografic - cel puțin în primul volum - numai drăguță nu e. Din contră, e plină de nedreptăți, de sânge, de reguli absurde, îndulcite totuși cu un umor deosebit.
Faptul că numărul de cuvinte e limitat (și totodată compensat) de imagini concentrează acțiunea, dar nu îi răpește deloc din claritate și farmec. Am înțeles tot ceea ce se întâmpla, toate gândurile micuței Marji și situațiile absurde la care a fost expusă. Crescută într-o familie modernă, deschisă la minte și având o dorință puternică de a învăța, Marji nu se poate adapta regimului instaurat în urma revoluției, cu văluri, școli separate pentru fete și băieți, cursuri pline de minciuni, restricții și, ceva mai târziu, nesiguranța zilei de mâine.
Fetița citește mult, știe multe și își împărtășește cunoștințele celor din jur, spre indignare profesoarelor (ale căror minciuni legate de situația țării nu pot fi înghițite de eleve oricum). Stilul ei ușor rebel, dar extrem de sincer, o bagă în multe încurcături, împiedicând-o totodată să înțeleagă ipocrizia, situațiile fără noimă și comportamentul fals al celor din jur, printre care se numără uneori și părinții ei. Încă dinaintea războiului, ea suferă pierderi mari nu doar în familie, ci și în modul de viață, care îi este schimbat brusc și radical și cu care nu se poate obișnui.
Deși simple, în alb și negru, imaginile au un impact puternic, ajutând la înțelegerea fiecărei situații. Mi-au plăcut simbolizările morții, ale lui Dumnezeu și stilul de a desena în general, dar m-a deranjat puțin că vreo 3 sau 4 balonașe cu dialog nu aveau propozițiile complete, deși continuarea se deducea din context.

Realismul cu care e scris - și desenat - romanul e tulburător. La început, Marji, fiind doar un copil, nu înțelege multe despre lumea ce o înconjoară (lucru făcut evident de gândurile ei despre moarte, război și religie). Așa că începe să citească, să facă diverse conexiuni, sp își explice ce se întâmplă de fapt în țara ei și... să-și formeze o opinie referitoare la ce ar trebui să se întâmple, de fapt. Încurajată să spună ceea ce gândește și să nu accepte abuzurile, ea devine din ce în ce mai rebelă, spre mândria, dar și disperarea părinților, care se tem pentru siguranța ei.
În urma izbucnirii războiului, lucrurile se complică: copii de 12-13 ani sunt transformați în carne de tun, supermarketurile se golesc, orașele sunt bombardate și lumea lui Marji se prăbușește efectiv în jurul ei. După descrierea unor evenimente însemnate pentru ea ce se petrec în timpul războiului și după o serie de incidente care amuzante, care regretabile, familia fetei ia o hotărâre ce îi schimbă acesteia restul vieții și încheie, de altfel, primul volum.

Mi-a plăcut mult romanul ăsta, deși a trebuit să mă informez puțin în legătură cu situația din Iran și cu războiul îmtre Iran și Irak ca să înțeleg ce s-a întâmplat. Multe decizii luate de conducerea țării ăleia mi s-au părut tare stupide, ducând la prelungirea inutilă a războiului, la distrugerea a numeroase familii și chiar la stricarea relațiilor între prieteni, rude și vecini. Un fel de ”fiecare pentru el” tare urât. Trecând totuși peste deciziile idioate și concentrându-mă pe povestea lui Marji, pot spune că a fost tare bine transpusă în cuvinte și imagini, arătând clar evoluția ei ca persoană și oferind o perspectivă subiectivă asupra ororilor îndurate de iranienii de rând din cauza conducerii proaste a statului. O poveste cu adevărat emoționantă, abia aștept să citesc și continuarea.

Nota: 4/5, nu mă pot convinge să îi dau 5 stele, dar nu știu de ce


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu ce părere ai?

Ti-a placut? Transmite mai departe!