15 mai 2015

Recenzie ♣ Persepolis (vol. 1), by Marjane Satrapi


Persepolis este revizitarea, la persoana întâi, a copilăriei pe care Marjane Satrapi şi-a petrecut-o la Teheran, într-o familie cu convingeri de stânga, implicată în mişcări politice încă de dinainte de Revoluţia Iraniană. Urmează, repovestit prin prisma propriei experienţe, conflictul dintre Irak şi Iran, anii petrecuţi la liceu în Viena revenirea în Iran şi plecarea definitivă în Franţa. Vălul care acoperă, de regulă, sensibilele chestiuni legate de politică, religie şi istorie se ridică în cartea autoarei stabilite în Franţa pentru a face loc multor nuanţe de gri camuflate în imagini exclusiv alb/negru.
Dincolo de privirea de insider pe care o aruncă în „măruntaiele" unei lumi conflictuale, Persepolis (de)construieşte o altă dimensiune familiarizată cu tabuul: condiţia femeii în lumea islamică. 



De partea cu Viena și Franța nu mă pot pronunța încă, pentru că am citit doar primul volum.

Când am văzut cartea, venită ca parte a ofertei lunare de la Editura Art, m-am gândit automat la Reading Challenge și la faptul că una din cerințe e citirea unui roman grafic, deci nu am stat pe gânduri.
A fost primul roman de felul ăsta citit de mine. Mă așteptam la un fel de bandă desenată drăguță, poate chiar copilăroasă, și am descoperit cu totul și cu totul altceva. Lumea zugrăvită în romanul ăsta autobiografic - cel puțin în primul volum - numai drăguță nu e. Din contră, e plină de nedreptăți, de sânge, de reguli absurde, îndulcite totuși cu un umor deosebit.
Faptul că numărul de cuvinte e limitat (și totodată compensat) de imagini concentrează acțiunea, dar nu îi răpește deloc din claritate și farmec. Am înțeles tot ceea ce se întâmpla, toate gândurile micuței Marji și situațiile absurde la care a fost expusă. Crescută într-o familie modernă, deschisă la minte și având o dorință puternică de a învăța, Marji nu se poate adapta regimului instaurat în urma revoluției, cu văluri, școli separate pentru fete și băieți, cursuri pline de minciuni, restricții și, ceva mai târziu, nesiguranța zilei de mâine.
Fetița citește mult, știe multe și își împărtășește cunoștințele celor din jur, spre indignare profesoarelor (ale căror minciuni legate de situația țării nu pot fi înghițite de eleve oricum). Stilul ei ușor rebel, dar extrem de sincer, o bagă în multe încurcături, împiedicând-o totodată să înțeleagă ipocrizia, situațiile fără noimă și comportamentul fals al celor din jur, printre care se numără uneori și părinții ei. Încă dinaintea războiului, ea suferă pierderi mari nu doar în familie, ci și în modul de viață, care îi este schimbat brusc și radical și cu care nu se poate obișnui.
Deși simple, în alb și negru, imaginile au un impact puternic, ajutând la înțelegerea fiecărei situații. Mi-au plăcut simbolizările morții, ale lui Dumnezeu și stilul de a desena în general, dar m-a deranjat puțin că vreo 3 sau 4 balonașe cu dialog nu aveau propozițiile complete, deși continuarea se deducea din context.

Realismul cu care e scris - și desenat - romanul e tulburător. La început, Marji, fiind doar un copil, nu înțelege multe despre lumea ce o înconjoară (lucru făcut evident de gândurile ei despre moarte, război și religie). Așa că începe să citească, să facă diverse conexiuni, sp își explice ce se întâmplă de fapt în țara ei și... să-și formeze o opinie referitoare la ce ar trebui să se întâmple, de fapt. Încurajată să spună ceea ce gândește și să nu accepte abuzurile, ea devine din ce în ce mai rebelă, spre mândria, dar și disperarea părinților, care se tem pentru siguranța ei.
În urma izbucnirii războiului, lucrurile se complică: copii de 12-13 ani sunt transformați în carne de tun, supermarketurile se golesc, orașele sunt bombardate și lumea lui Marji se prăbușește efectiv în jurul ei. După descrierea unor evenimente însemnate pentru ea ce se petrec în timpul războiului și după o serie de incidente care amuzante, care regretabile, familia fetei ia o hotărâre ce îi schimbă acesteia restul vieții și încheie, de altfel, primul volum.

Mi-a plăcut mult romanul ăsta, deși a trebuit să mă informez puțin în legătură cu situația din Iran și cu războiul îmtre Iran și Irak ca să înțeleg ce s-a întâmplat. Multe decizii luate de conducerea țării ăleia mi s-au părut tare stupide, ducând la prelungirea inutilă a războiului, la distrugerea a numeroase familii și chiar la stricarea relațiilor între prieteni, rude și vecini. Un fel de ”fiecare pentru el” tare urât. Trecând totuși peste deciziile idioate și concentrându-mă pe povestea lui Marji, pot spune că a fost tare bine transpusă în cuvinte și imagini, arătând clar evoluția ei ca persoană și oferind o perspectivă subiectivă asupra ororilor îndurate de iranienii de rând din cauza conducerii proaste a statului. O poveste cu adevărat emoționantă, abia aștept să citesc și continuarea.

Nota: 4/5, nu mă pot convinge să îi dau 5 stele, dar nu știu de ce


Cutremure și prostie



În urma cutremurelor ce au avut loc în Nepal, băieții de la Facebook au zis să fie și ei buni samariteni și să creeze o funcție care să permită celor aflați în zona afectată să se marcheze ca fiind teferi, pentru ca rudele și prietenii să poată vedea asta și să se liniștească. Între noi fie vorba, nu cred că motivul celor de la Facebook a fost că nu mai puteau de grija victimelor și se gândeau la bietele familii - dacă ar fi fost așa, ar fi donat 1$ sau așa ceva pentru fiecare om marcat ca fiind în siguranță -, ci mai degrabă la cum să profite de o situație tragică pentru a-și face nițică reclamă pozitivă.

Oricum, problema mea cea mare nu e cu cei de la Facebook, ci cu oamenii care numai în Nepal nu sunt și care se marchează și ei ca fiind în siguranță, că deh, așa face toată lumea și e la modă. Sunt sigură că mult mai puțini oameni din Nepal folosesc noua funcție decât tâmpiți din alte colțuri ale lumii. Și gândiți-vă puțin: ai o rudă/un prieten la muncă/în vacanță pe acolo și chiar aștepți să primești notificația că e bine, sănătos. Dar, în loc de asta, primești notificații de la vecinul de deasupra, care are manelele date la maxim, și de la tipa aia care n-a părăsit niciodată orașul natal, și de la niște idioți care mai și spun ca ”phew, am supraviețuit”. CRED ȘI EU, DOAR EȘTI LA JUMATATE DE PLANETĂ DE NEPAL!!!

Ideea e că, pe lângă faptul că-i încurcă pe cei care chiar așteaptă vești, chestia asta e și o lipsă dezgustătoare de respect față de victime. Practic, se ia în râs tragedia a milioane de oameni doar pentru că ”toată lumea se marcheaza ca fiind safe, deci de ce nu?”. Pentru că nu ești în Nepal. Pentru că habar n-ai cât suferă oamenii de acolo. Pentru că îi încurci pe cei care au nevoie de notificația aia ca să se liniștească și au nevoie de ea de la cineva care chiar e acolo, nu de la românași edgy. Pentru că te folosești de o tragedie ca să faci glume idioate.

Mai sunt și ăia cu un grad superior de prostie care nu numai că se marchează pe ei ca fiind ok, ci și toată lista de prieteni, că vezi doamne ce amuzant e. Faith in humanity? Lost.

13 mai 2015

Cărturești Carusel



Încă nu a trecut febra acestui nou loc, așa că am zis să îmi dau și eu cu părerea, după ce l-am văzut acum vreo 3 săptămâni.

Voi începe prin a zice că am stat înăuntru 2 ore și aș mai fi stat dacă al meu drag iubit n-ar fi simțit că nu mai suportă să stea închis între ăia patru pereți. Motivul pentru care am zăbovit atât - ceea ce fac, de altfel, în orice librărie - e că îmi place să iau la rând rafturile și să citesc toate titlurile (ca să nu ratez ceva de pe wishlist, știți voi). Acestea fiind zise, la parter n-am avut ce lua la rând. Erau tricouri, căni, jurnale, pixuri, jucării, covoare, ceapă, tot ce vrei în afară de cărți, ceea ce mi s-a părut puțin ciudat, ar fi putut amplasa magazinul la unul din etaje, că până la urmă când intri în Cărturești te aștepți să dai de cărți, nu de seturi de tacâmuri fancy.
Cărțile le-am găsit, totuși, la etajele 1 și respectiv 2, la 2 pe stânga fiind cărți în engleză și cărți de dezvoltare personală (combinație fatală). Mi-am luat de la acest măreț etaj This Side of Paradise și The Beautiful and Damned, erau amândouă în același volum și păreau super interesante, deci de ce nu?  De la etajul 1, cu cărți în dulcele nostru grai, am luat Catch-22, pe care m-am și apucat să o citesc (alături de alte 3) și care e amuzantă și tare drăguță până acum.

Revenind la loc.
Mi-a dat impresia că n-a fost gândit ca o librărie deloc. Aranjarea cărților lăsa de dorit, printre rafturi erau de-alde jucărioare, genți, tricouri la prețuri dubios de mari... Galeria de artă de la 3 era alcătuită dintr-un număr impresionant de vreo 10 tablouri, iar în cafenea/ceainărie/restaurant/ce-o fi fost ăla nici n-am intrat. Mi-a plăcut subsolul - oarecum - pentru că avea o colecție tare drăguță de filme, manga, muzică și... cărți YA. Serios, dacă vreți să găsiți aparițiile YA mai populare pe la noi, tre' să mergeți la subsol, în colțul de lângă toaletă. Aș fi vrut să știu asta înainte să stau două ore pe deasupra pîmântului, dar na, se mai întâmplă. Puteau pune și ei un semn sau ceva (de fapt, chiar e o idee, să facă un semn din ăla drăguț care să arate ce tipuri de cărți se găsesc și unde se găsesc).


Ca design, locul arată tare frumos, elegant, luminos și destul de spațios, deși majoritatea spațiului e irosită, rafturile fiind pe pereții laterali, iar pasajele de trecere destul de înguste. Citeam un fragment de carte pe jos și aproape am fost călcată de câțiva oameni, nu e destul loc pentru persoane să se așeze comod și să răsfoiască ceva. E clar că nu s-a vrut a fi un loc pentru pasionații de lectură, deși așa a fost prezentat. Că dacă era făcut ca să fie cozy și bun pentru cititori, nu arăta atât de opulent și nici nu le dădea ocazia grupurilor de pițipoance care se perindau pe acolo să facă 100 de selfieuri. E mai mult un magazin cu de toate, printre care și cărți. Și, ca magazin de felul ăsta, merită un 8 din 10 (două puncte pică pentru spațiul irosit și prețurile ostentative). Dar ca librărie, maxim un 5, cărți așezate alandala și o ofertă mult mai puțin vastă decât cea din Cărtureștiul din Afi de exemplu (deși și ăla e plin de alte prostioare, sunt mai multe cărți decât orice altceva).

Acestea fiind zise, cred că aș mai da pe acolo cândva, dar n-ar fi prima alegere dacă vreau să-mi iau cărți din București. Nu înțeleg tot hype-ul pe seama deschiderii locului ăstuia, e drăguț, dar nu ieșit din comun pentru scopul în care a fost creat.

7 mai 2015

March & April Favourites + Wrap-up

Daaa, am mult de recuperat, stiu, stiu, nu va suparati pe mine.

Wrap-ups
Am citit de am rupt lunile astea cu un randament inedit, o carte pe luna... asta e asaaa trist si ar face bine sa se remedieze la vara.
Asadar, revenind, lunile astea am citit Mitago, care e o carte fantasy absolut minunata si pe care o recomand oricui, oricand si oriunde siii Slujitorii regelui a.k.a. Imposibilele aventuri ale unui magnet sexual, pe care chiar nu o recomand, nu merita sa pierdeti timp si bani cu ea. Am lasat si linkuri cu recenziile daca vreti detalii, desi de Mitago cel putin cred ca v-ati saturat, am spamat multicel cartea pe aici.

Favourites
1. Noua mea coafuraaa, pe care am urat-o pasional cam o zi si de care m-am indragostit ulterior. Cu putin efort (camasa, papion, privire incruntata si patrunzatoare) arat a baiat, yay me. Daca ajung curand in vreo perioada mai iubareata a vietii o sa devin genderfluid sau ceva. Pana atunci, ma vedeti aici.

2. Crema de galbenele, ceea ce poate suna stupid, dar nu e. Chestiuta asta e super hidratanta, utila pentru rani/bubite/arsuri de tot felul si, pe deasupra, mai ieftina decat toate vaselinele de firma pline cu parfum care mai rau deterioreaza pielea decat o ajuta. Asa ca merita putina iubire si apreciere din partea mea, o tin mereu in geanta pentru situatii de criza, cum ar fi buze crapate sau ciupituri.




3. Noul meu telefon, care - mai ales dupa cel vechi - mi se pare o minune a tehnologiei moderne. Am in sfarsit destul spatiu pentru Facebook, Foursquare, Whatsapp, Tumblr, Instagram, Weheartit, Goodreads si, evident, Blogger, plus o tona de alte joculete si aplicatii. Si pot face selfieuuuuri. Tot la punctul asta as face si niste recomandari micute, probabil o sa fac si o postare separata cu mai multe candva:
- pentru editat rapid/meticulos (dupa preferinte) de poze, folositi cu incredere Pixlr, are foarte multe efecte, e usor de utilizat si rapid
- daca vreti niste joculete care sa va tina mintea activa, BrainWars si Peak sunt destul de utile, ba chiar pretind ca ajuta la memorie si imbunatatirea altor asemenea abilitati; inca le testez, revin cu opinii in cateva luni XD
- pentru a avea telefonul curatel si ordonat, pe langa crearea de foldere speciale ca sa aveti totul pe caprarii(am o obsesie cu organizarea aplicatiilor si, de altfel, nu-s cea mai ordonata persoana), puteti folosi AppMgr III si Advanced Task Manager, dar grija mare la ce bifati pe acolo ca sa nu inchideti si aplicatiile de la care vreti constant notificari, cum sunt cele pentru mesaje


4. Bag si un loc aici, in care am fost anul trecut in aceeasi perioada, dar pe care abia acum l-am prins in toata splendoarea: gradina japoneza din Herastrau. E superbaaa cand sunt copaceii infloriti, as fi stat la umbra unuia vreo saptamana daca aveam timp. Si, pe langa atmosfera geniala data de iarba proaspata si floricelele roz, e dragut sa vezi oameni relaxandu-se once in a while.
Daca tot vorbesc de locuri, va marturisesc ca, pana anul asta, n-am apucat niciodata sa vizitez Brasovul asa cum se cuvine (nici acum n-am facut-o prea amanuntit, dar hei!, se pune oricum). Acum ca l-am vizitat, pot sa va spun ca, daca ar fi sa aleg cand oi fi mare un loc din Romania in care sa ma mut, acela ar fi cu siguranta Brasovul. Am auzit ca si Sibiul merita, dar nici pe acolo n-am fost pe mult timp, asa ca nu ma pronunt.


5. Cu legatura oarecum cu 4.1, concursurile Cangurul. Nu e an din a cincea incoace in care sa nu ma plimb datorita concursurilor astora minunate, care acum sunt atacate din toate partile si nevoite sa isi restranga activitatea. Mi se pare tare trist, destul de multi elevi primeau, daca nu excursii, macar carti dragute si capatau experienta unui altfel de test. Sper sincer sa continue sa se desfasoare, chiar daca numarul participantilor a scazut considerabil, pentru ca datorita lui am legat multe prietenii frumoase cu oameni minunati si am vazut locuri geniale si si si ma apuca nostalgia, of.

6. The Imitation Game. 'Nuff said.
Benedict 

Cam atat ar fi pe lunile astea, probabil as gasi mai multe de zis daca nu ar trebui sa ma apuc sa invat pentru teza la engleza, am cam lipsit trei sferturi din semestru si am jumatate de ora sa le recuperez.

Ti-a placut? Transmite mai departe!