25 ianuarie 2015

Recenzie ♣ Solaris, de Stanisław Lem

Solaris
Când doctorul în psihologie Kris Kelvin ajunge pe planeta Solaris pentru a studia oceanul care îi acoperă suprafaţa, este şocat să întâlnească acolo întruparea femeii iubite, care s-a sinucis cu mulţi ani în urmă, pe Pământ. Iar Kelvin nu este singurul cercetător care înfruntă amintiri dureroase.

E oare posibil ca oceanul solarisian să fie o enormă structură neuronală, capabilă să extragă amintirile pământenilor şi să le dea formă concretă?

Solaris este un roman despre imposibilitatea comunicării dintre om şi speciile non-umane, capodopera unuia dintre cei mai cunoscuţi scriitori ai genului provenind din afara spaţiului anglo-saxon.



Primul meu SF cu acte in regula, awww.
Eu inainte de a citi cartea: e un SF laudat inclusiv de doamna profesoara de romana, clar o sa fie misto, cu detalii super originale si fara prostii sentimentale care nu si-ar avea locul.
Eu dupa ce am citit cartea: Toti oamenii gresesc.

Zic de la inceput ca ideea cartii asteia e chiar draguta. Un ocean viu, acoperind o intreaga planeta, dand nastere unor formatiuni complexe, miscatoare, care pot lua forma obiectelor din jur sau care creeaza modele geometrice prea complexe pentru a fi reproduse de calculatoarele viitorului. Ce sa mai vrei de la viata?
Actiune ok, maybe?

Romanul incepe cu psihologul nostru decoland de pe ceva nava care se plimba prin spatiu si aterizand pe statia aflata la doar cateva sute de metri deasupra oceanului de pe Solaris, o planeta ce orbiteaza in jurul a doi sori, unul rosu si unul albastru. Scopul lui Kris? Inca nu am aflat. Really, ce cauta omul ala acolo?
In fine, ajuns la bord, gaseste statia intr-o stare deplorabila, iar echipajul intr-o stare... interesanta. Doi paranoici care par nebuni de legat si un tip in congelator. Pana acum chiar e interesant, dar dupa prima aparitie a lui Harey... meh. Harey este sotia moarta a lui Kris, care s-a sinucis cu zece ani in urma. Super interesant deja, o tipa moarta si ingropata apare la bord. Evident ca acum vor urma cercetari complexe asupra naturii femeii. Cu siguranta se va descoperi legatura dintre aparitia ei si ocean, se vor elucida misterele dezbatute de solaristi de vreun secol, actiunea va fi minunata... Sau tipul o sa stea cu femeia lui si o sa-si blesteme zilele pana la finalul cartii. Hm.

Problema mea cu aceasta carte e ca nu spune nimic. Lanseaza o serie de teorii, aminteste de nenumarate idei, ofera piste peste piste pentru ca apoi sa le ignore. Este inconsistenta, iluzia unui SF solid, o carte cladita din aparente deloc exploatate.

Solaristica este stiinta care studiaza fenomenele curioase produse pe planeta Solaris. Faptul ca nu-si schimba orbita, desi ar trebui, atrage atentia asupra oceanului gelatinos ce acopera planeta si care pare a fi... viu. De aici se emit o groaza de teorii, se scriu mii de carti si almanahe, enciclopedii, e o adevarata frenezie. Finalitatea? Necunoscuta. Kris e un solarist, intrigat de ciudateniile acestei planete, un bun cunoscator in domeniu, dar care odata ajuns acolo isi baga picioarele in ocean - nu la propriu, oceanul nu te lasa sa-l atingi - si isi vede de amintirile triste.
Trebuie sa incerc sa va explic cum vad eu cartea asta: Kris isi aminteste regulat de specialisti care elaboreaza teorii si scriu tone de carti si, evident, de teoriile lor, apoi urmeaza pagini intregi de descrieri greoaie ale zborurilor, mimoizilor, simetriadelor si ale altor minunatii, apoi zeci de pagini de lamentari si intrebari care evident nu-si vor gasi raspunsuri. Din ce-am inteles eu - poate mi-am imaginat, cartea nu mentioneaza clar - Kris vine pe statie pentru a incerca sa ajute la realizarea Contactului cu oceanul, scopul primar al cercetatorilor de ceva vreme incoace. De aia se zice in descriere ca romanul e despre imposibilitatea comunicarii dintre om si specii non-umane, pentru ca oceanul nu colaboreaza. Asa ca ce se gandesc cei de pe statie inainte de venirea psihologului nostru? Sa-l impuste cu niste raze a caror utilizare e interzisa de ONU. Bine baieti, noaptea mintii la voi acolo.
In urma acestor "stimuli" apar pe statie intruchiparile celor mai marcante amintiri ale celor din echipaj. Tot restul cartii este despre cum incearca echipajul sa ucida intruchiparile astea - care se regenereaza singure, deci bafta, baieti - si ce le iese. Nimic despre adevarata natura a oceanului si scopul lui, despre atributele lui - e rational pana la urma? are constiinta? nimic nimic? -, despre viitorul solaristicii.

tl;dr cartea se concentreaza pe ceva marunt si temporar, luand o idee geniala si aruncand-o intr-un colt ca sa se concentreze pe o irelevanta idee auxiliara.

Nu zic nimic de Kris si celelalte personaje pentru ca n-as sti ce. Accentuez totusi parerea conform careia descrierile au fost super greoaie si n-au ajutat deloc la crearea imaginilor dorite - simetriadele, mimoizii, luchestiilealea semanau cu un terci gelatinos in mintea mea, indiferent de descrierile detaliate ale omului -, cat si faptul ca romanul nu e un SF prea bine realizat, pentru ca nu se intampla mai nimic revolutionar sau important macar pentru cineva din afara echipajului. Sau ceva din partea stiintifica a fantasticului. Sigur, ideea cu materializarea amintirilor merita si ea atentie si poate ar fi putut fi dezvoltata mai bine si mai pe scurt, dar modul in care a fost transformata in idee principala a fost destuuul de lame.

Later edit: GRESELILE de scriere. Litere mancate, litere gresite, litere in plus, de obicei nu observ asa ceva in carti, dar aici au fost destule si a fost deranjant.

Inca o problema pe care o am cu cartea - dap, inca mai am, dar e semi spoiler - e finalul. Adica serioooos, idiotul ala nu se gandeste si el sa cheme inapoi rachetuta aia? Daca uita de ea inca de la lansare as fi zis, dar pnm, i s-a adus aminte de existenta ei. Chiar are de gand sa ramana acolo sa astepte o minune? Cat de lenes sa fii ca autor sa bagi o asemenea scuza de final? 
Gata, ma calmez.

Nota: 2/5 pentru unele idei chiar ok, dar prost expuse si valorificate

2 comentarii:

  1. Ok, am intrat aici atât de entuziasmată în legătură cu această carte și meh, nu-mi place ce citesc despre aceasta, descrierea și coperta anunțau o poveste super. Regret că nu ți-a plăcut :-/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu am fost super entuziasmata de ideea cartii, abia asteptam sa ma apuc de ea, dar dupa cateva zeci de pagini am inceput sa recitesc de 2-3 ori fiecare paragraf, lectura s-a dovedit a fi greoaie si actiunea slabuta. Dar hei, e doar parerea mea :)) Poate tie iti va placea ^^

      Ștergere

Tu ce părere ai?

Ti-a placut? Transmite mai departe!