3 octombrie 2014

Sa dai sau nu la medicina?

N-am parerea unui expert in domeniu, dar cred ca pot analiza situatia la rece, avand in vedere ca ma feresc de medicina ca pitipoancele de biblioteca*asta neinsemnand ca o sa-i caut nod in papura bietei facultati*.
Cine vrea la medicina trebuie sa isi raspunda la doua mari intrebari *ca in cazul oricarei alte specializari, dar aici e mai special*.

1. Vreau sa fac asta?
Acum o sa spuneti "Bine bine, dar asta trebuie sa te intrebi orice ai face". Pai da, dar aici e mai pe bune. Trebuie intelese niste implicatii.

  • Pentru a avea si cea mai mica sansa de a termina cu bine facultatea de medicina, trebuie sa va doriti asta din tot sufletul. Fara alternativa. Trebuie sa vreti la medicina si doar acolo, nu "la Poli si daca nu intru tocesc putin la bio si intru dincolo, ca si asa se poarta". Nu rezisti la medicina daca n-o vrei din toata inima. Se poate sa nu rezisti nici daca o vrei, dar despre asta vorbim mai incolo. Plus ca o sa faci asta toata viata. Nu se poate sa te inhami la ceva pentru care nu ai o pasiune si sa traiesti cativa zeci de ani facand acel ceva.
  • Trebuie sa constientizati implicatiile temporale. Cat prietenii vor fi in club, voi o sa invatati cele 15 caiete scrise in semestrul respectiv. Cand ei se vor casatori, voi o sa dormiti prin spitale ca rezidenti pentru un salariu mai rasarit. Si sa nu ma ia nimeni cu "Dar vai, in strainatate rezidentii sunt respectati, salarii mari, viata.". Hai sa fim realisti. Da, studentii din Romania sunt printre cei mai buni din lume. Dar exista oameni care termina facultatea si prin alte tari si, intre un francez si un roman, angajatorul francez o sa isi aleaga compatriotul. Asa e cam peste tot. Ideea e ca trebuie sa renuntati la gandul unei familii/a unui copil  si a timpului liber pana la vreo 30 de ani.
  • O sa trebuiasca sa bantuiti printre cadavre in formol pana nu mai simtiti mirosul substantei aleia oribile. Vrei sa te faci terapeut? Hehe, la cadavre. Psihiatru? La morga cu tine. Poate la inceput o sa vi se para interesant - eu una sunt destul de scarbita de idee - dar probabil in 2-3 ani de practica pe din astia o sa vi se acreasca de ei.
  • Sa zicem ca reusiti sa terminati facultatea. Cine va angajeaza? Exista o droaie de doctori care trebuiau sa iasa la pensie acum vreo 20 de ani, dar inca se tin tare. Lumea merge la ei, ca na, experienta. E cercul ala vicios cu pentru a ma angaja imi trebuie experienta si pentru experienta trebuie sa lucrez. Si daca gasiti un post - astia tot bat campii la TV ca se straduiesc sa elimine doctorii in proces de mumificare pentru astia mai tineri - o sa fie ceva subred pana va faceti un renume. Ideea principala aici este ca va pierdeti tineretea pentru a va asigura o a doua jumatate a vietii mai tihnita.
  • Dupa ce v-ati gasit un job, se pune problema ca cel mai probabil o sa-l faceti toata viata. Nu-si permite nimeni dupa o facultate atat de mancatoare de timp si bani sa mai faca inca una. Nu are din ce. Si, dupa ce ca inveti ca apucatul 5 ani si faci practica inca 5 si lucrezi zi si noapte ca sa-ti demonstrezi valoarea inca 5 pe putin, stai pana la batranete in spital, in boala si suferinta. Mi se pare super deprimant sa vezi toate miile alea de bolnavi perindandu-se sontac-sontac pe holuri. Ok, asta nu se aplica la terapeuti, psihiatri, oftalmologi si alte specializari mai putin migaloase decat neurochirurgii sa zicem. Desi presupun ca daca tot va inhamati la munca asta satanica, nu vreti sa va faceti doctori de familie sau ceva.
  • E o tona de materie de retinut. Nu exagerez spunand ca doctorii stiu pe de rost teoria dintr-o biblioteca din aia cat un perete full de carti groase cat dictionarul. Trebuie sa invatati boli, medicamente, proceduri, organe, oase, fiziologie, etica medicala si inca multe altele. Chimie si biologie pana n-o mai puteti duce. Asta ne conduce la a doua intrebare.
2. Pot sa fac asta?
Aici e mai sensibil in sensul ca poate exista vointa, dar nu si putinta. Poate eu vreau sa fiu doctor dar am memoria unui pestisor auriu.

  • E nevoie de memorie. Puteti spune ca invatam logic, incercuim informatia esentiala si tot asa. Da, ok, invatati logic formulele la chimie. Nu si cele 5-6 denumiri ale unei substante, ca doar una e facuta conform unor algoritmi acolo. Da, invatati oasele dupa cum se leaga, dar nu si sutele de boli si medicatia pentru fiecare. Si cu incercuitul esentialului... ->
  • Pana se incepe practica si se invata cum stau de fapt lucrurile intr-un spital, sunt doi sau trei ani de teorie la nivel atomic si celular. Se pun bazele. Bazele astea trebuie clar tocite, nu ai prea multe optiuni. Iei logic ce apuci, faci corelatii cu ce stiai inainte, folosesti trucuri pentru a retine... Dar nu poti sa te descurci asa cu tot. Plus ca nu poti lasa totul pe sesiune pentru ca 1. e evident prea multa materie si 2. se primesc teme constant.
  • Daca esti slab de inima sau te enervezi usor, nu e de tine. Profii, impresionati de propria lor maretie, te trateaza ca pe un nimic si iti vorbesc corespunzator. Nu ai ce sa le faci, decat sa taci si sa inghiti sau... sa pici. Esti la mana lor, daca nu le place fata ta poti sa stii toata materia din lume, vor gasi o chichita cu care sa te afunde. O sa fii facut prost, incapabil, incompetent si o sa fii alergat de colo-colo prin spital ca na, esti junior, faci munca de jos mai intai.


Multi renunta dupa primii ani. Sunt prea multe materii, prea mult de invatat la fiecare, examene grele, somn mai deloc, unde pui ca esti obligat sa faci si un sport ca na, doctorii trebuie sa fie in forma ca sa alerge prin spital in caz de urgenta(I'm not even kidding). E o facultate super grea si trebuie sa ai mijloacele mentale si psihologice de a rezista oboselii, teancurilor de carti, profilor-doctori care te trateaza ca pe un gunoi si mai ales tuturor cazurilor cutremuratoare peste care poti da.
Eu nu vreau sa sperii pe nimeni aici. Postarea a fost inspirata de faptul ca niste colege de clasa s-au trezit ca vor la medicina, desi anul trecut nici prin cap nu le dadea asa ceva. Nu e asa usor, vrei la medicina si puf! iesi doctor. In primul rand trebuie sa treci de admitere. Apoi de cei 5 ani de facultate. Apoi de rezidentiat. (A mai fost inspirata si de faptul ca am o tona de chestii de invatat la biologie, deci evident trebuie sa-mi gasesc o alta ocupatie.)
Facultatea are, evident, si parti bune, dar nu le-am mentionat fiindca toata lumea se agata de ele si le uita pe cele mai proaste. Ca student ai ocazia sa mergi in fiecare departament, sa ajuti, sa faci practica pentru a-ti alege domeniul preferat. Ca rezident nu prea stiu ce avantaje ai, in afara ca na, faci ceea ce ti-ai dorit. Ca doctor consacrat, chiar daca satul de meseria ta, incasezi destul cat sa te tii pe pozitii, daca nu chiar mai mult.
Deci da. Daca va simtiti in stare sa rezistati in primii 10 spre 15 ani si daca sunteti siguri ca vreti asta, dati-i inainte. Eu va urez multa bafta.

11 comentarii:

  1. Urgh, e prea mult de munca pentru mine... Si stiam asta de mica. De atunci zic ca nu vreau sa fiu doctorita.
    Eu una o duc prost cu memoria (nu tot timpul), deci e clar...
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu n-o duc prost cu memoria, dar ma dezgusta ideea de a lucra pe cadavre si de a retine atata informatie in loc sa gasesti o slujba ceva mai comoda, care sa iti lase timp de familie & co.

      Ștergere
  2. Te invit sa participi la o provocare saptamana ce urmeaza. Mai multe detalii aici: http://bookaholic-guy.blogspot.ro/2014/10/provocare-in-mintea-unui-blogger.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Sincer îți zic,toată viața mi-am dorit să intru la medicină.De când sunt mică am ales că vrau asta,dădeam ,,injecții” păpușilor,am fost pasionate,am vrut sa ajut.Părțile bune,da,toată lumea se leagă de ele.De ce?Pentru că merită.Ce,pentru o domnie de o viață nu merită 5,6-7,10 ani de studiu?
    Hai să-ți zic ce face un doctor,chiar și rezident.Dimineața,se scoală pe la 9,desigur,dacă nu se face controlul gărzilor,unde trebuie să fie prezent.Ajunge la spital pe la 10 fără un sfert,se pune să-și bea cafeluța.Vine un pacient,îl primește când vrea.Alină suferințe.Ce e mai frumos pe lumea asta decât să stai la căpătâiul unui bolnav și să-i alin durerile?Să știi că doar pe tine se poate baza și tu ești trimisul lui Dumnezeu ca să-l vindeci?Ce e mai nobil decât acel halat imaculat,care impune atâta respect,peste tot?Tinerețea oricum fuge repede,ți-o mănânci,dar pentru o cauză nobilă.Bineînțeles,e adevărat tot,tot ce ai spus aici și crede-mă,am oscilat o grămadă de vreme,și m-am tot gândit,dar eu nu m-aș vedea făcând altceva.Măcar știu că am realizat ceea ce mi-am propus.Cât despre colegele tale,nici o șansă.Trebuie să-ți dorești de mic asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. P.S: Aici un articol ca răspuns la al tău : http://newcomiclife.blogspot.ro/2014/10/totul-sau-nimic-pentru-medicina.html#more .

      Ștergere
    2. Domnia aia de o viata implica totusi multe ore pierdute si asta nu doar pe parcursul anilor de studiu. Practic, devii legat cu un lant de spital pana iesi la pensie, muncesti mult si, cand aduni in sfarsit o suma draguta de bani, realizezi ca esti batran si nu mai ai chef de nimic ce ai putea face cu banii aia.
      Cat despre ce face un doctor, ai facut totul sa sune comod, de parca pacientul asteapta ca un catelus la usa doctorului si apoi, brusc, el ii alina suferinta si doamne ce om bun e. Cred ca un doctor adevarat nu isi lasa pacientii sa astepte sa-si termine el cafeluta.
      Tu iei toata treaba cu medicina ca pe ceva extrem de nobil si deosebit, cu halatul care impune respect si cat e de frumos sa stai la capataiul unui bolnav. Sper sa pot purta o discutie cu tine in vreo 30 de ani, sunt curioasa daca dupa 20 de ani de alinat suferinte o sa ramai aceeasi persoana dornica sa ajute si debordand de entuziasm. Eu tind sa cred ca se pierde destul de repede, mai ales intr-un mediu asemanator unui spital.

      Ștergere
  4. Salutare, Chucky!
    Și eu vreau să dau la medicină, să-mi fac o carieră din asta. Evident, știu că este greu, dar mă înarmez cu răbdare, ambiție și muncă. Încerc să învăț cât mai des și cât mai bine: în pauze la școală, în week-enduri, după școală, când am timp. Și încerc să mai reduc, cât de cât, din cititul cărților de literatură, deoarece este fooooarte mult de învățat din cele 3 manuale din care se dă admiterea. Am răbdare, mai am nevoie de timp. Ambiție, eu zic, am. Totuși, chiar vreau să profesez într-o asemenea meserie: ce specializare? Habar nu am. Legist? Poate, fiindcă știu că nu ține totul de autopsie și atât, sunt mult mai multe lucruri ce țin de moartea cuiva: toxicologia, istoria sa, familia sa, relațiile, este o întreagă carte. Sau poate chirurg plastician? Nu știu, observ că, în ziua de azi, tot mai mulți oameni sunt interesați de felul în care arată: ba că nu am nasul cât de mic vreau, ba că buza inferioară e prea subțire, ba că sânii mi-s prea mici și lăsați! Dar am timp, am timp de gândire. Inspirație să am, în schimb, asta vrea. Și, de asemenea, nu vreau să profesez în România, într-o țară unde însuși sistemul sanitar e bolnav. Nu, refuz, refuz să am un eventual salariu cât are un om doar cu minimul de educație. Categoric! Vreau să profesez, Doamne ajută, în Germania. Sunt la intensiv germană, am B1, acum munesc și trag, aspirând către C1. Sau, măcar, B2, cât este nivelul minim pentru un medic străin să lucreze acolo.
    Doamne ajută, să ne auzim cu bine și să ne vedem cu un viitor strălucit și o viață frumoasă! Ți-am citit postul cu mare interes!
    Andrei

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu sunt de aceeasi parere cu Raisa, eu de la varsta de 9 ani vreau sa devin medic, tinand cont ca si mama mea lucreaza in domeniul sanitar( asistenta medicala) probabil ca de aici vine si pasiunea mea. Mereu in vacante ocrugam pe mama sa imi aduca diferite fiole, perfuzoare, flexule, injectii, etc. pe care le aplicam papuselor. Eu una vreau sa devin chirurg si cred ca nimic nu poate fi mai frumos decat sa poti salva o viata si sa fii mandru de tine Totusi orice medic trebuie sa fie constient ca el a salvat pe cineva doar cu ajutorul lui Dumnezeu. Eu dintotdeauna am pus profesia pe primul loc si familia pe locul 2, niciodata nu m-am gandit sa imi fac o familie mai devreme de 28 de ani. Tot ceea ce ai spus tu mai sus e adevarat, dar eu sunt convisa ca o persoana daca isi doreste cu adevarat sa devina medic este constienta de tot ce ai scris mai sus. Iar daca tu iti doresti, inveti si nu faci asta doar pentru bani, Dumnezeu sigur te va ajuta sa iti duci la bun sfarsit dorinta.

    RăspundețiȘtergere
  6. Daca nu intru la medicina la buget, dau la informatica ca taxa la medicina e enorma, 10000+ lei pe an. Inteleg cat de greu e si ca recompensa e mica, dar totusi as vrea sa fac asta pentru a ajuta oameni, am avut in familie pe bunica si am vazut prin ce fel de chinuri poate trece un om la boala. Si cum depinde de un medic bun sa ii aline durerea sau poate chiar readuce in viata de zi cu zi. E o chestiune de viata si de moarte. E diferenta dintre a avea o viata decenta si chinuri grele. Asta e puterea pe care o are un medic bun asupra vietii unui om. Plus ca am trecut si eu prin sistemul medical romanesc si nu am fost impresionat de aptitudinile medicilor si nici atitudinea lor. Asa ca as vrea sa iau eu toata povara asta si sa ajut cat mai multi oameni. Multa munca, nopti nedormite, salariu mic, pierderea tineretii, stres, trauma ca vezi tragedii sistematic s.a.m.d. Dar pana la urma tot chinul asta pe umerii medicilor e pentru binele oamenilor. Nu inteleg ce e cu atitudinea negativa a medicilor care trateaza oamenii ca pe niste animale. Pana la urma a fi medic e un sacrificiu umanitar, sacrificiu al vietii tale pentru binele altora. Dar inteleg ca unii au fost impinsi de la spate pentru ca parintii lor stiau ca iese bani din spaga. Ii blestem pe acei parinti. Meseria de medic ar trebuii sa fie sacra si curata.

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu sunt in clasa a 10-a pe științe , vreau sa ma fac medic dar am câteva incertitudini.
    1. Nu sunt sigura dacă sa fac facultatea aici sau in America ( in America -Seattle deaoarece serialul Grey S Anatomy mi a schimbat gândirea despre medicina și despre viața , știu ca suna exageratndar pur și simplu vreau sa fiu cunoscuta pentru ceea ce fac, vreau ca oamenii sa vina la mine cu încredere . Va recomand serialul !) pentru ca exista șansa ca studiile de aici sa nu fie egalate cu cele și-n America și sa fiu nevoită sa repet anii de cursuri acolo .
    2. Un doctor in România nu este recunoscut pentru munca lui așa cum trebuie !!
    Eu nu am cele mai mari note la școala dar in fiecare an am luat mențiunea a 3-a, sunt varza la chimie dar am 10 pe linie...biologia ma atrage mult ,dar îmi este sila sa învăț . Vreau sa reușesc dar tot ce îmi trebuie este un strop de ambiție !
    3. Nu știu ce sa aleg între : legist , E.R ( urgente),ginecolog și chirurg. In orice caz știu sigur ca îmi doresc sa ajung,de ce nu , directoarea unui spital..pana la urma totul este un vis .. și vreau sa visez in continuare și sa sper ca o sa ajung ceea ce îmi doresc !
    Un lucru care poște îmi este de folos este ca mama și bunica mea au fost cadre medicale(asistente medicale oncologie respectiv ginecologie/neonatologie) ,bine,mama încă este dar acum este plecată in Anglia tot ca și cadru medical . Ea a ales sa plece deoarece salariul ri era de toată jena , mai ales pentru tot ceea ce făcea era și asistenta și infirmiera chiar și doctor dacă era nevoie doar pentru 17 mil sa nu mai zic , cum cara in cearceafuri pe scări împreuna cu o colega oameni decedați ... aceste lucruri ma fac sa vreau sa merg in alta țara . Ni ar fii de folos o discuție legată de aceste subiecte și mai multe informații pentru a ma putea decide !����‍⚕️

    RăspundețiȘtergere

Tu ce părere ai?

Ti-a placut? Transmite mai departe!