26 octombrie 2014

Ice Cream Book Tag


Cand nu stie omu' ce sa faca, face o leapsa :)) Thanks, Leontina!

Acest tag are următoarele reguli:
1. Încorporați imaginea în postarea voastră!
2. Reveniți pe blog și, într-un comentariu la această postare, lăsați-mi link-ul cu postarea completă. AICI!
3. Dați tag-ul mai departe!


Înghețată cu aromă de unt de arahide. O serie pe care vrei să o citești de mult timp, dar nu crezi că o vei face.

Lord of the Rings. Imi tot spun ca o sa o citesc, dar cel mai probabil nu se va intampla in viitorul apropiat.

Înghețată cu aromă de ciocolată. O carte pe care poți să o citești la nesfârșit/de foarte multe ori.
Pana acum am recitit - din cartile care imi plac, nu din cele pentru...grr...scoala - Mandrie si Prejudecata si Scaramouche, pe care probabil ca as fi in stare sa le mai citesc de cateva ori.

Înghețată cu aromă de fistic. O carte cu o copertă verde.

Înghețată cu aromă de căpșuni. O carte foarte romantică, însă nu intensă ci drăguță.
Aici m-ati prins, nu prea citesc chick lits. Cam deloc. Serios, nu-mi vine niciuna in minte.

Înghețată cu aromă de lămâie. O carte cu un sfârșit acrișor.
Doar acrisor? Nu oribil si heart wrecking? Ok, sa ma gandesc. Eugenie Grandet. Nu mi-a placut prea mult, deci nu pot empatiza cu personajul principal destul cat sa-mi para rau de soarta lui.

Înghețată cu aromă de mentă. O carte de copii care îți place.
Vantul din luna, stiu ca era o carte destul de interesanta pe care am citit-o cand eram micuta si care mi-a placut mult. Era cu doua fetite care la un moment dat devin canguri si mai fac niste minunatii pe acolo.

Înghețată cu aromă de vanilie. Cartea clasică favorită.
Mandrie si prejudecata claaaaaaar. Minunata carte.

Înghețată cu de toate. O carte foarte groasă pe care ai citit-o repede.
Harry Potter si Talismanele mortii, am primit-o acum cateva Craciunuri si, desi nu citisem inca celelalte carti din serie *pentru ca verisoara mea si-a gasit fix pe ultima sa mi-o cumpere*, am terminat-o intr-o zi. Si are... idk, peste 600 de pagini cred?
O dau mai departe catre Googa, Mich si Blq, sa le mai vad postand si pe ele din cand in cand *wink*, si oricui mai vrea sa o ia.

3 octombrie 2014

Sa dai sau nu la medicina?

N-am parerea unui expert in domeniu, dar cred ca pot analiza situatia la rece, avand in vedere ca ma feresc de medicina ca pitipoancele de biblioteca*asta neinsemnand ca o sa-i caut nod in papura bietei facultati*.
Cine vrea la medicina trebuie sa isi raspunda la doua mari intrebari *ca in cazul oricarei alte specializari, dar aici e mai special*.

1. Vreau sa fac asta?
Acum o sa spuneti "Bine bine, dar asta trebuie sa te intrebi orice ai face". Pai da, dar aici e mai pe bune. Trebuie intelese niste implicatii.

  • Pentru a avea si cea mai mica sansa de a termina cu bine facultatea de medicina, trebuie sa va doriti asta din tot sufletul. Fara alternativa. Trebuie sa vreti la medicina si doar acolo, nu "la Poli si daca nu intru tocesc putin la bio si intru dincolo, ca si asa se poarta". Nu rezisti la medicina daca n-o vrei din toata inima. Se poate sa nu rezisti nici daca o vrei, dar despre asta vorbim mai incolo. Plus ca o sa faci asta toata viata. Nu se poate sa te inhami la ceva pentru care nu ai o pasiune si sa traiesti cativa zeci de ani facand acel ceva.
  • Trebuie sa constientizati implicatiile temporale. Cat prietenii vor fi in club, voi o sa invatati cele 15 caiete scrise in semestrul respectiv. Cand ei se vor casatori, voi o sa dormiti prin spitale ca rezidenti pentru un salariu mai rasarit. Si sa nu ma ia nimeni cu "Dar vai, in strainatate rezidentii sunt respectati, salarii mari, viata.". Hai sa fim realisti. Da, studentii din Romania sunt printre cei mai buni din lume. Dar exista oameni care termina facultatea si prin alte tari si, intre un francez si un roman, angajatorul francez o sa isi aleaga compatriotul. Asa e cam peste tot. Ideea e ca trebuie sa renuntati la gandul unei familii/a unui copil  si a timpului liber pana la vreo 30 de ani.
  • O sa trebuiasca sa bantuiti printre cadavre in formol pana nu mai simtiti mirosul substantei aleia oribile. Vrei sa te faci terapeut? Hehe, la cadavre. Psihiatru? La morga cu tine. Poate la inceput o sa vi se para interesant - eu una sunt destul de scarbita de idee - dar probabil in 2-3 ani de practica pe din astia o sa vi se acreasca de ei.
  • Sa zicem ca reusiti sa terminati facultatea. Cine va angajeaza? Exista o droaie de doctori care trebuiau sa iasa la pensie acum vreo 20 de ani, dar inca se tin tare. Lumea merge la ei, ca na, experienta. E cercul ala vicios cu pentru a ma angaja imi trebuie experienta si pentru experienta trebuie sa lucrez. Si daca gasiti un post - astia tot bat campii la TV ca se straduiesc sa elimine doctorii in proces de mumificare pentru astia mai tineri - o sa fie ceva subred pana va faceti un renume. Ideea principala aici este ca va pierdeti tineretea pentru a va asigura o a doua jumatate a vietii mai tihnita.
  • Dupa ce v-ati gasit un job, se pune problema ca cel mai probabil o sa-l faceti toata viata. Nu-si permite nimeni dupa o facultate atat de mancatoare de timp si bani sa mai faca inca una. Nu are din ce. Si, dupa ce ca inveti ca apucatul 5 ani si faci practica inca 5 si lucrezi zi si noapte ca sa-ti demonstrezi valoarea inca 5 pe putin, stai pana la batranete in spital, in boala si suferinta. Mi se pare super deprimant sa vezi toate miile alea de bolnavi perindandu-se sontac-sontac pe holuri. Ok, asta nu se aplica la terapeuti, psihiatri, oftalmologi si alte specializari mai putin migaloase decat neurochirurgii sa zicem. Desi presupun ca daca tot va inhamati la munca asta satanica, nu vreti sa va faceti doctori de familie sau ceva.
  • E o tona de materie de retinut. Nu exagerez spunand ca doctorii stiu pe de rost teoria dintr-o biblioteca din aia cat un perete full de carti groase cat dictionarul. Trebuie sa invatati boli, medicamente, proceduri, organe, oase, fiziologie, etica medicala si inca multe altele. Chimie si biologie pana n-o mai puteti duce. Asta ne conduce la a doua intrebare.
2. Pot sa fac asta?
Aici e mai sensibil in sensul ca poate exista vointa, dar nu si putinta. Poate eu vreau sa fiu doctor dar am memoria unui pestisor auriu.

  • E nevoie de memorie. Puteti spune ca invatam logic, incercuim informatia esentiala si tot asa. Da, ok, invatati logic formulele la chimie. Nu si cele 5-6 denumiri ale unei substante, ca doar una e facuta conform unor algoritmi acolo. Da, invatati oasele dupa cum se leaga, dar nu si sutele de boli si medicatia pentru fiecare. Si cu incercuitul esentialului... ->
  • Pana se incepe practica si se invata cum stau de fapt lucrurile intr-un spital, sunt doi sau trei ani de teorie la nivel atomic si celular. Se pun bazele. Bazele astea trebuie clar tocite, nu ai prea multe optiuni. Iei logic ce apuci, faci corelatii cu ce stiai inainte, folosesti trucuri pentru a retine... Dar nu poti sa te descurci asa cu tot. Plus ca nu poti lasa totul pe sesiune pentru ca 1. e evident prea multa materie si 2. se primesc teme constant.
  • Daca esti slab de inima sau te enervezi usor, nu e de tine. Profii, impresionati de propria lor maretie, te trateaza ca pe un nimic si iti vorbesc corespunzator. Nu ai ce sa le faci, decat sa taci si sa inghiti sau... sa pici. Esti la mana lor, daca nu le place fata ta poti sa stii toata materia din lume, vor gasi o chichita cu care sa te afunde. O sa fii facut prost, incapabil, incompetent si o sa fii alergat de colo-colo prin spital ca na, esti junior, faci munca de jos mai intai.


Multi renunta dupa primii ani. Sunt prea multe materii, prea mult de invatat la fiecare, examene grele, somn mai deloc, unde pui ca esti obligat sa faci si un sport ca na, doctorii trebuie sa fie in forma ca sa alerge prin spital in caz de urgenta(I'm not even kidding). E o facultate super grea si trebuie sa ai mijloacele mentale si psihologice de a rezista oboselii, teancurilor de carti, profilor-doctori care te trateaza ca pe un gunoi si mai ales tuturor cazurilor cutremuratoare peste care poti da.
Eu nu vreau sa sperii pe nimeni aici. Postarea a fost inspirata de faptul ca niste colege de clasa s-au trezit ca vor la medicina, desi anul trecut nici prin cap nu le dadea asa ceva. Nu e asa usor, vrei la medicina si puf! iesi doctor. In primul rand trebuie sa treci de admitere. Apoi de cei 5 ani de facultate. Apoi de rezidentiat. (A mai fost inspirata si de faptul ca am o tona de chestii de invatat la biologie, deci evident trebuie sa-mi gasesc o alta ocupatie.)
Facultatea are, evident, si parti bune, dar nu le-am mentionat fiindca toata lumea se agata de ele si le uita pe cele mai proaste. Ca student ai ocazia sa mergi in fiecare departament, sa ajuti, sa faci practica pentru a-ti alege domeniul preferat. Ca rezident nu prea stiu ce avantaje ai, in afara ca na, faci ceea ce ti-ai dorit. Ca doctor consacrat, chiar daca satul de meseria ta, incasezi destul cat sa te tii pe pozitii, daca nu chiar mai mult.
Deci da. Daca va simtiti in stare sa rezistati in primii 10 spre 15 ani si daca sunteti siguri ca vreti asta, dati-i inainte. Eu va urez multa bafta.

Ti-a placut? Transmite mai departe!