28 septembrie 2014

Recenzie ♣ Copila stea, by Jerry Spinelli



Lumea crede că e venită de pe o altă planetă sau că părinţii ei sunt acrobaţi la circ. Din ziua în care apare la liceul din Mica, Copila-Stea Caraway surprinde printr-o feerie de sunet şi culoare. Îmbracă rochii lungi şi chimonouri, cântă la ukulele, râde şi dansează. Întreaga şcoală e cucerită de apariţia exotică ce sparge tiparele. Impresionat e şi Leo Borlock, elev în clasa a unsprezecea, pe care Copila-Stea îl cucereşte cu un surâs. Dar oamenii sunt schimbători şi capricioşi, iar cei ce ies din rândul lumii nu sunt văzuţi mereu cu ochi buni. Îndrăgostit, Leo încearcă să o convingă să devină o fată pe placul tuturor, chiar dacă asta presupune renunţarea la tot ce o defineşte.



Tin sa ii multumesc Sarei ca a laudat cartea asta in diferite postari, ca altfel n-as fi pus niciodata mana pe ea si ar fi fost tragic(desi eu n-as fi stiut asta).

La liceu din Mica nu se intampla nimic iesit din comun de obicei. De aceea, cand in prima zi de scoala toti elevii susotesc entuziasmati, naratorul nostru, Leo, se intreaba care e marea noutate. Raspunsul? Copila-Stea Caraway. Scolita acasa pana atunci, cu rochii lungi si fanteziste, un sobolan la purtator, o geanta mare cu o floarea soarelui, dar fara pic de machiaj, aceasta atrage atentia tuturor. Canta la ukulele, danseaza, pune intrebari ciudate, stie detalii despre fiecare om din liceu. E diferita, e speciala... E reala?
La inceput, Copila-Stea a reprezentat o adevarata revelatie pentru cei din liceu. I-a facut sa se redescopere, sa se bucure de viata si sa fie mai buni unii cu ceilalti. A fost un adevarat fenomen pe care era imposibil sa-l treci cu vederea. Apoi a venit invitatia de a face parte din echipa de majorete si... lucrurile au luat-o in jos.

Cartea e scrisa pentru copiii cu varsta de peste 10 ani - asta doar datorita micilor scapari de limbaj - si este, la prima vedere, adorabila. Copila-Stea e fascinanta. Leo e fascinat. E o poveste care incepe dragut si se termina... nici nu stiu cum sa zic. Realist, probabil.
In spatele povestii oarecum copilaresti, cartea aprofundeaza un subiect extrem de important si actual: ce inseamna sa fii diferit si daca mai poti, intr-adevar, sa fii altfel in zilele noastre. Mi-a amintit de ce mi-a spus un coleg de clasa acum nu mult timp: "Chucky *ok, a folosit numele meu real aici*, mai devreme sau mai tarziu tot o sa te inghita societatea". La inceput nu m-am gandit prea mult la ce a zis, dar apoi am inteles. Si am dat de cartea asta. Si m-am revoltat in interior, ca la exterior o faceam degeaba.
Societatea tinde sa elimine ce e diferit. Sa coboare oamenii la acelasi nivel, sa ii puna pe un pat al lui Procust de frica...cui? A schimbarii? La inceput, Copila-Stea e iubita. E spectaculoasa, proaspata, o aparitie incantatoare. Dar unica. Ea tine cu oamenii. Cu toti oamenii, ceea ce e o mare problema cand esti majoreta. Careva sa zica, unica-unica, da' hai sa nu sarim calul...
Leo e prost. Sau poate doar orb. El isi doreste o Copila-Stea normala fara sa realizeze ca i-ar omori tot farmecul cioplind-o dupa standardele celorlalti elevi. Leo tanjeste dupa normal, dupa societate si isi doreste lucrurile astea mai mult decat pe cineva care are potentialul de a-i aduce un strop de magie in viata. Ca multi dintre noi, care alegem comoditatea. De ce sa ne riscam sa facem ceva nou? Canapeaua e chiar aici...

Nu-i pot face o recenzie propriu-zisa acestei carti fiindca nu pot sa explic ce am simtit citind-o. Cu cat ma atasam mai mult de Copila-Stea, atat de nestiutoare si altruista si frumoasa din toate punctele de vedere, cu atat ii uram mai mult pe toti din jurul ei. Pe Leo cel mai tarziu, el a rezistat ceva mai mult tentatiei de a intra in rand cu ceilalti. Dar cand a facut-o, a tras-o si pe Copila-Stea cu el si inima mea de cititor nu-l iarta pentru asta.
Povestea e frumoasa si deosebita si trebuie citita si intoarsa pe toate partile dupa fiecare sens ascuns. La prima vedere poate parea genul ala de carte care apare tot mai des acum, cu o lume gri in care apare o minunata raza de soare hipsterish. Pentru mine cel putin nu e. Nu toate razele de soare au sobolani pe nume Scortisoara, ukulele si personalitati atat de frumoase. Asa ca merita citita.
*Voiam initial sa pun si niste citate, dar am realizat ca ar fi trebuit sa citez cam toata cartea, deci m-am abtinut. 
**Mr. Saguaro mi-a amintit de cactusul meu care e pe moarte :(


Nota: 5/5, CITITI-O omg

27 septembrie 2014

Suntem inconjurati de incompetenti sau Despre servicii in Romania

Relevant pentru ceea ce urmeaza: Eu stau in gazda in timpul saptamanii, fiindca liceele din oraselul meu nu m-au incantat si m-am dus in mareata noastra resedinta de judet pentru a ma scoli.

Aseara pe la 20:30 am ajuns acasa cu parintii, obositi ca dupa o saptamana de munca, dornici de o baie... Daca ai cu ce. Presiunea la apa calda era de parca n-ar fi fost deloc. Mama trebuia sa spele rufele *ca doar eu maine iar plec*, sa faca de mancare, in fine, treburi clasice gospodaresti. Masina de spalat nu pornea ca n-avea cu ce, apa fiind din parti... Haos.
Ca orice cetatean european cu drepturi, mama a sunat la compania de apa, dorind remedierea problemei. A zis ca n-avem presiune, a dat adresa, in sfarsit, tot tacamul procedural greoi. Dupa ce i-a explicat ca n-are ce consum sa fie ca suntem trei familii toate in bloc si ca nimeni n-are presiune, deci n-avem noi tevile bulite, mama a primit verdictul: "Nevasta-mea are presiune la apa". Pai bine, nene, noi mergem la nevasta-ta acasa sa facem baie? Intrebat daca nu poate trimite un meserias platit, de altfel, din banii cetatenilor, omul a zis ca nu e problema lor ce se intampla in bloc. Dar a cui sa fie, a sobolanilor de la subsol? Chiar niciun angajat sa nu fie disponibil? "Eu nu stiu, doamna, da' nevasta-mea are presiune la apa.". Facepalm.
Dupa amenintari ca sunam la mai marii companiei nationale, am primit o presiune de n-aveam ce face cu ea. Happy ending cum s-ar spune.

Baaa nu.

Dimineata, la gingasa ora 9, am fost trezita de vocea putiiin cam ascutita a mamei. De data asta presiunea la apa calda era asa mica incat nici nu mai curgea. Gentlemanul casatorit de seara trecuta fusese inlocuit de o suava doamna. Mama, gandindu-se ca poate de data asta s-or fi trezit angajatii, ca na, intre 9 seara si 9 dimineata e o diferenta, a intrebat daca nu poate veni cineva sa verifice."De unde sa-ti scot, draga, meseriasi, de la mine de-acasa?". Apai fi-ti-ar sa-ti fie de impertinenta, nu aveti pe nimeni sa se ocupe de apa la nenorocita de companie de apa? Pe ce naiba dam noi banii? In fine, cu putinul calm ramas, mama a anuntat-o pe cucoana ca nu ramane asa si ca poate cei de la Bucuresti au vreun meserias de trimis.
Cum-necum, in vreo ora din casa doamnei de la telefon iesisera vreo 7 meseriasi, care deschisesera canalul din fata blocului si se asezasera in jurul lui, privind concentrati. Cica sa te mai uiti la comedii... Cand le poti trai chiar tu... In fine, meseriasii nostri se uitau ca boul la poarta noua la gaura aia numita canal, apoi unii la altii... Hai, baieti, trageti la sorti, sa vedem cine intra.
Mama s-a asigurat ca seful lor ia la cunostinta vocabularul extrem de interesant al angajatilor. El a promis ca va lua masuri. Cum sa va spun, cred in promisiunea asta cum cred ca va lua Dinamo campionatul. In cateva minute apa era luata cu totul. In fine, a venit un nene la noi la usa, a explicat ca nu stiu ce lucrari ale primariei au spart o teava...  Mama i-a zis ca nu mai avem apa deloc. "Cum? Deloc-deloc? Pai de aia tipa doamna de la blocul vecin la noi ca nu mai are apa...". Sa vezi si sa nu crezi.
Dupa inca vreo jumatate de ora, a venit alt nene la usa. "Cu mine ati vorbit aseara... Imi cer scuze... Nu aveam pe cine sa trezesc si sa trimit... Acum nici nevasta-mea n-are apa...". Din fericire, in final s-a gasit unul mai curajos sa intre in canalul ala si sa repare teava si acum avem apa. Pentru moment.

Ideea postarii nu e atat lipsa noastra de presiune la afurisita de apa calda, cat serviciile in Romania. Ai o problema? Cui ii paaasa? Noi n-o putem rezolva, daca am putea n-am vrea probabil, dar pentru ca nu putem o sa-ti zicem si cateva de dulce, sa nu zici ca n-ai ramas cu nimic dupa ce ai apelat la ajutorul nostru. Si ne mai intreb de ce e tara in starea in care e... cu asa oameni, singura directie pe care o vad e in jos.


11 septembrie 2014

Desen ~ Ochi (WIP)

E inca work in progress fiindca nu ma prea pricep la gene si mi-e mila sa le fac prost si sa-l stric, ca e prima mea incercare de ochi colorat si na, e special pentru mine :))


9 septembrie 2014

De ce se fac noile generatii mai usor de ras?

Raspuns scurt: Internet.

Raspuns lung:
Pe vremea parintilor nostri nu existau retele de socializare, YouTube si alte prostioare din astea. Abia daca existau aparate foto prin tara. Deci, ca sa te faci de ras, trebuia sa aduni o multime alcatuita din cei mai barfitori oameni pe care ii puteai gasi si sa faci o chestie cu adevarat prosteasca. Saaau sa te saruti in public. Gg comunismu'.

Acum e mai simplu. Camera web, contul de Youtube sau Facebook si gataaa, prostia ta devine virala pe net. E trist ca plozii de 8-9 ani vad vloggeri populari - dar nu mai putin batuti in cap - facand tot felul de minuni si cred ca ii pot imita, ajungand sa faca videoclipuri cu colectii de machiaj furate din posetele mamelor, sa faca coveruri la tot soiul de melodii - inca astept un cover la ceva dubstep - desi sunt pe langa cu vocea, sa danseze si sa se ascunda pe sub mese... Si e si mai trist ca primesc mult hate ca feedback si ei nu pricep de ce. "De ce e Tequila populara facand asa ceva si pe mine ma injura X si Y pe net?"

Sunt satula sa vad copilasi netrecuti de 10 ani distribuiti pe tot internetul cu descrieri deloc magulitoare. Sa se rada de ei si, daca se prind de greseala, sa n-o mai poata repara, fiindca videoclipurile sunt deja salvate in sute de calculatoare si repostate. Sa ma gandesc cum si-au belit viitorul pentru ca vor ramane ani buni cu etichetele de pe net. Unii isi mai dau si numele real...*facepalm*

Ideea e ca Internetul le prezinta multe noi trenduri negative, gen hainele dubioase si nesimtirea vedetelor si notiunea gretoasa de #swag. De aia au atitudine bajetii de clasa a cincea care rad de tine tragandu-si nasul si se iau de oameni pe strada desi le ajung pana la cot. Totusi, netul le prezinta si unele chestii pozitive daca sunt facute corect, gen vloggingul, dar ce pretentii de vlogger sa ai de la un copil care abia a invatat sa scrie si sa citeasca cursiv?

Cred ca parintii ar trebui sa fie mai atenti cu ce fac plozii lor pe net. Sa ii impiedice sa se faca de tot rasul. Sa ii controleze cumva. Poate acum cativa ani n-ar fi fost cazul, dar generatiile noi o iau in jos si chiar au nevoie de restrictii ca sa n-o ia razna de tot. Fetitele cu unghii cu gel in culori neon si tricouri asortate cu buricul gol si decolteu adanc*desi n-au ce sa arate*, baietii cu sepci rap-style cu etichetele pe ele, copiii de clasa a patra care se cred bipolari... E trista realitatea.

Mai ziceti ceva daca puteti. Eu nu mai am cuvinte.

5 septembrie 2014

Chucky la dentist

Probabil nu sunt singura ghinionista careia i s-a intamplat ca, oricat de mult s-a spalat pe dinti de cand ii are, sa ii apara, totusi, o carie. Si probabil nu sunt singura uituca care tot zicand ca se va ocupa de carie, sa uite de ea.
Dar, in final, sa-si aminteasca.
Si asa m-am trezit eu nevoita sa merg la dentist. Ajunsa acolo, a mai si trebuit sa astept pana mi-a venit randul. Noroc cu mama, care m-a mai tinut de vorba. Odata intrata, doctorita m-a intrebat cati ani am, mi-a analizat caria si a zis cuvintele de care ma temeam cel mai mult. "Dap, e nevoie de anestezie."
Cine trece regulat pe aici stie de frica mea de sange. Si de ace. Care e destul de dubioasa, pentru ca depinde mult de circumstante in cazul sangelui. In cazul acelor, e la fel de prezenta si intensa mereu. Ma pregatisem, totusi, sufleteste pentru asa ceva, fiindca stiam ca e posibil sa fie nevoie de afurisita de anestezie locala.
- Ai mai fost anesteziata?
- Nu.
- Atunci trebuie sa verificam daca nu cumva esti alergica la anestezic.
Stiti cum se verifica?
Printr-o injectie.
In mana.
Pe langa vene.
Fucking yay.
Am zis ca nu se poate sa trec fix eu prin asta. Eu, care mi-am facut analizele de trei ori in viata, o data fiind bebelus. Eu, care de celelalte doua dati am lesinat. Am incercat sa ii explic doctoritei ca nu e cea mai stralucita idee, dar intre verificare si riscul de a intra in soc anafilactic, n-am avut de ales. Zis si facut, mi-am adunat toata puterea interioara, am intors capul si am intins mana. Au fost vreo 15 secunde agonizante, in urma carora am ramas cu o usoara senzatie de greata. Speram ca trece, dar nuuu, cum sa am eu norocul asta?
S-a inrautatit *dăăăăă*.
La inceput n-am mai vazut decat alb, apoi am inceput sa aud tot mai greu... In fine, daca detaliez poate vi se face rau si voua, deci ma abtin. Ideea e ca dupa 20 de minute agonizante mi-am revenit aproape complet. Nu eram alergica *yaaaaaay*, dar am bagat in sperieti pe toata lumea destul cat sa ma programeze pe alta data pentru rezolvarea adevaratei probleme.

Stiu ca probabil pana acum i-am ingrozit pe cei care au si asa frica de dentist, deci calmati-va. Problema in sine s-a rezolvat mult mai usor.

Ieri am revenit la cabinet, dupa o noapte in care visasem doar seringi si anestezii si ace in gura. Speram ca nu voi da bir cu fugitii/voi repeta faza de acum cateva zile, dar tremuram de frica si vederea seringii aleia metalice uriase n-a ajutat. Doctorita a aplicat in preajma maselei cu pricina un spray cu ceva anestezic mai slab si abia apoi a facut injectia (la care am stat cu ochii inchisi, tinand asistenta de mana). Nici n-am simtit-o. Nu stiu daca de la spray sau de la faptul ca doctorita chiar se pricepe sau de la amandoua, dar tot ce am simtit a fost o ciupitura vaga cand a bagat acul. In rest, nimic.
Ideea e, ca sa dau si sfaturi daca tot is patita, sa aveti rabdare. Cu cat injecteaza anestezicul mai lent, cu atat mai usor si mai putin dureros patrunde in tesuturi. Ati observat probabil ca gingiile sunt destul de tari, deci lichidul nu are pe unde patrunde daca e injectat prea repede. Deci da, rabdare.
Dupa ce anestezicul si-a facut efectul, zona a fost curatata, caria inlaturata si plomba pusa. Toata afacerea a durat vreo 30 de minute. Aparatele alea scot niste sunete usor deranjante, desi nu asa ascutite pe cat ma asteptam. Plus ca nu se simte nimic, decat poate o usoara vibratie cand se foloseste o anumita chestie al carei nume n-as sti sa-l dau. Singura senzatie pe care o veti simti overall va fi un gust nasol cand da cu ceva gel dubios albastru care trebuie scuipat la un moment dat.
Anestezia dispare dupa vreo 3 ore, timp in care gura e putin stramba si partea anesteziata + imprejurimile sunt amortite. Nu e ceva deranjant, doar neobisnuit, pentru ca nu exista un control deplin asupra muschilor respectivi.
Plomba se poate simti ciudat la limba initial, fiindca nu e la fel de neteda ca dintii adevarati, dar daca are dimensiunea potrivita, senzatia ciudata dispare in vreo zi-doua. Eu inca o mai ating din cand in cand, dar nu ma jeneaza in niciun fel. E chiar cute.

In concluzie, frica mea de dentist s-a dovedit nemotivata. Nu m-a durut nimic, nici in timpul interventiei, nici dupa ea si, in cazul in care va fi nevoie sa o repet - desi sper ca momentul asta sa vina cat mai tarziu, imi plac totusi dintii mei naturali - n-am sa ma mai agit in niciun fel inainte. Deci, pentru toti cei speriati de o vizita la stomatolog, stati linistiti. Sa va faceti 1000 de ganduri ca mine n-o sa faca decat sa va agite degeaba si sa va epuizeze. Eventual cereti sprayul ala inainte de anestezie - nu stiu daca toti doctorii il folosesc pe fiecare pacient - si tineti ochii inchisi. Se va termina repede si usor. Yay.


3 septembrie 2014

Recenzie ♣ Miss Peregrine (Miss Peregrine's Peculiar Children #1), by Ransom Riggs


O insula misterioasă. Un orfelinat abandonat. O stranie colecţie de fotografii.

O tragedie îl aruncă pe tânărul Jacob, în vârstă de doar şaisprezece ani, pe o insula izolată. Aici descoperă ruinele căminului “pentru copii deosebiţi” al domnişoarei Peregrine. Pe măsură de Jacob înaintează pe holurile şi prin dormitoarele parăsite, îşi dă seama că cei care s-au adăpostit cândva acolo au fost mai mult decât deosebiţi. Poate că nu întâmplător au fost trimişi într-un loc uitat de lume. Şi, oricât de bizar ar suna, ar putea fi încă în viaţă. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburătoare, care-I va încânta pe adulţi, pe tineri şi pe toţi cei care vor să se bucure de o aventură în lumea umbrelor.


Ma tot tin sa scriu recenzia asta de la inceputul verii, de cand am citit-o, si nu stiu ce ma tot opreste.
Jacob a crescut cu povestile bunicului despre un orfelinat cu copii speciali in care s-a refugiat in timpul razboiului, povesti sprijinite de fotografii ciudate. Crescand, Jacob a inceput sa-si piarda increderea in istorisirile bunicului sau, considerandu-le imposibile. Pana cand, intr-o noapte, Jacob isi gaseste bunicul mort in conditii misterioase si, uitandu-se imprejur, zareste o figura monstruoasa disparand in umbra. Inarmat cu dorinta de a afla ce a patit bunicul lui si cu ultimele cuvinte ale acestuia, baiatul porneste intr-o aventura care il va purta peste ocean, pe o insula aproape pustie, unde se ascunde un secret ciudat, chiar inspaimantator.

Ceea ce e deosebit la cartea asta - pe langa idee - e faptul ca pe unele pagini se afla fotografii care prezinta ori un personaj proaspat aparut, ori ceva legat de punctul in care se afla acum povestea. Mie mi s-au parut foarte potrivite si chiar au dat un aer special povestii. Toate fotografiile sunt alb-negru si, sustine autorul, vechi si deloc trucate. Caaam greu de crezut pentru unele dintre ele, dar cine sunt eu sa comentez?

Cartea are multa actiune, batand putin spre genul horror, nefiind totusi destul de infricosatoare ca sa se incadreze perfect in acest gen. Actiunea te prinde repede, descrierile sunt bine facute si te ajuta sa derulezi in minte ceea ce citesti, si, inainte sa-ti dai seama, ai terminat si esti in fata unui cliffhanger cat lumea de mare. Eu una n-am putut lasa cartea din mana pana cand am terminat-o. M-a intrigat cumva, desi a avut niste mici scapari peste care n-am putut trece prea usor. Mai multe despre ele, mai tarziu.

Ar trebui sa zic cine e Miss Peregrine acum, nu? Macar sa stiti cine e persoana care da numele cartii. Ei bine, Miss Peregrine este conducatoarea orfelinatului din povestile bunicului, orfelinat care - evident - e ceeeva mai mult de o inchipuire a batranului. Daca tot suntem aici, as mentiona si ca locuitorii orfelinatului, in frunte cu Miss Peregrine, sunt cu adevarat speciali. Deosebiti, cum se zice in carte.

Nu pot sa imi dau parerea cu prea multe lucruri fiindca as ajunge sa dau spoilere... Si doamne, sunt o gramada de spoilere de dat. Ma voi rezuma la a spune ca undeva in carte e implicata o bucla temporala, o chestie inteligenta bagata acolo ca sa dea sens intregii actiuni. Realizarea ei a fost cam slabuta, totusi, existand hibe si inconsecventa in efectul buclei asupra celor care traiesc in ea. O alta chestie nu neaparat deranjanta, dar cam twisted a fost faptul ca la un moment dat intre Jacob si o tipa apare clasica poveste de iubire, fapt ce nu m-ar fi deranjat daca inainte tipa n-ar fi fost iubita bunicului lui Jacob... Siii inca ceva, daca tot ma iau de tot ce m-a deranjat: numarul copiilor din casa. La inceput se zice ca ar fi o gramada, sau ma rog, se deduce, iar spre final se dovedeste ca sunt doar vreo 10.

Per total, mie mi-a placut cartea si astept sa apara si la noi al doilea volum, ca sa vad ce se mai intampla. Actiune este destula si catchy, exista o gramada de subploturi care la final s-ar putea sa se completeze ca piesele unui puzzle si la care trebuie sa fiti atenti... E o carte numai buna pentru cei carora le plac misterele.

Nota: 3.5/5

2 septembrie 2014

Spam sau Despre relatii superficiale (probabil partea I)


O sa vorbim astazi despre emailurile care intra in categoria spam. Stiu ca multi nu va uitati acolo, deci am sa va fac un rezumat cu ce gasiti daca va ganditi vreodata sa deschideti, totusi, folderul ala:
- reclama la ceva copii Rolex
- asigurari de sanatate dubioase
- chestii de pe Facebook, instagram sau alte site-uri dubioase de la domnisoare insistente, posibil cu numele de Adriana, probabil roboti cu virusii de rigoare in coada
- chestii gen videochat sau mai rau
- oferte pentru marirea jucariei (da, asa o sa o numesc in aceasta postare, so get comfortable with it)

Sa ne concentram pe ultimele, fiindca astea (+ cele de la Adriana) ma deranjeaza cel mai tare. De ce? Pentru ca SUNT FATA. Astia cu spamul lor stiu ca nu fac diferenta, dar tooootusi un minim de decenta...
Deci eu, ca fata, vazand aceste emailuri, ma decid sa iau atitudine. Cum? Exista doua metode simple ca buna ziua:
1. Iau pastilele si vad ce se intampla. Poate imi creste si mie o jucarie si, in caz de vreo despartire urata de cineva, continui pe cont propriu. Sau devin bisexuala ideala. Ca EA sa ma gaseasca MINUNATA de acum inainte.
2. Ma fac baiat si iau pastila ca sa am succes garantat. Altfel zis, ca EA sa ma gaseasca MINUNAT de acum inainte.

Chestia cu "she will find you WONDERFUL from now on" ma zgarie cel mai tare. E ca si cum o relatie se bazeaza strict pe dimensiunea jucariei. Ce conteaza personalitatea, calitatile morale, discutiile ce pot fi purtate? Aparentele sunt totul. Cu cat ai mai multa jucarie de bagat, cu atat faci gagica mai fericita. Cui ii pasa ca esti batut in cap si incapabil de a oferi suport moral sau conversatii cat de cat interesante?
Societatea asta... -.-

Ti-a placut? Transmite mai departe!