28 septembrie 2013

Spuneti ce aveti pe suflet!

Iarasi, nu pot povesti - desi as vrea - prea multe despre fabuloasa viata de liceu, fiindca ea include 10 exercitii la mate, 5 la fizica, 2 la chimie, doua compuneri si vreo 10 pagini de invatat in weekend. Dar pot sa va dau un sfat foarte dragut de care abia m-am convins si eu si care ar putea sa va ajute. Alerta de clisee totusi, sunt cele mai eficiente ca sa explic situatia.

Nu voi povesti exact ce s-a intamplat pentru ca in poveste ar exista un numar prea mare de elemente specifice care sa ma dea de gol... M-a luat paranoia in ultima vreme, ce sa-i faci?
Deci era o seara furtunoasa - pe naiba, era cat se poate de senina - si eu vorbeam pentru a mia oara cu baiatul de care imi place. Nu cu viitorul ala, aia e alta poveste, prea multe lucruri complicate de dezbatut. Actually, cel de care va spun ca inca imi place e fostul, because my heart is sooo awesome. Deci vorbeam noi despre tot felul de nimicuri cand am avut o porninre launtrica rara: sa ii spun ca mai simt ceva pentru el. Why not, nu aveam nimic de pierdut... Nu?
Ideea e ca de cand ma stiu am avut o problema cand inspiram. Ok, asta va suna cliseic - v-am avertizat -, dar parca aveam o greutate pe inima. Nu am murit sufocata sau ceva, dar nu respiram asa cum ma gandeam eu ca se respira.
Revenind la noaptea noastra cat se poate de senina, mi-am luat inima in dinti si telefonul in mana si am tastat un mesaj mare cat o zi de post in care sa explic situatia cum se cuvine... plus alte micute detalii. Bineinteles ca omul nu putea fi dragut si sa treaca peste de parca nici n-ar fi citit aberatia mea, deci s-a ajuns la o discutie overly deep. Si a iesit oarecum ok, mult mai bine decat m-as fi asteptat eu. I'm still single though.
Ei, si dupa discutia overly deep ne-am bagat si noi la somnic... Mai dormi, Chucky, daca poti. Nici nu ma mai gandeam la el cu neliniste, aveam o stare creepy intr-un mod placut si ma simteam usoara ca un fulg... si pentru prima oara am respirat cum voiam eu. Asta e buna de pus pe Tumblr, trai-mi-ar vecinii.
A doua zi am vorbit iar cu omul de parca nimic nu se intamplase, deci totul e ok, viata e roz, liceul awesome, profii increfuckingdibil de epici, colegii cam linistiti... Viata, taica.

Ce e de invatat din viata mea cea - in viziunea lui Panchy - complicata? Sa spuneti ce aveti pe suflet. Indiferent de situatie si indiferent de consecinte, as putea adauga. Eu sunt un caz cat de cat fericit, pentru ca indiferent ce i-as spune omului aluia, el face astfel incat situatia sa nu devina/ramana awkard pe vecie. Nu pot garanta ca toate persoanele sunt asa si ca nu vor exista si repercursiuni negative, dar cu siguranta va veti simti mai bine si veti fi impacati cu voi insiva dupa o clipa din asta nebuna de curaj.

5 comentarii:

  1. Interesantă povestea, bravo ție :)
    Ești tot mai ocupată cu liceul din câte citesc pe aici, parcă nu am mai vorbit cu tine de o veșnicie, deși habar nu am de cât timp ai început tu școala, am pierdut șirul de tot :)) Anyway, mult succes în continuare la liceu >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mariaaa >:D< Sunt ocupata pana peste cap, toti trag de noi din prima saptamana :)) Multumesc, bafta si tie la facultate! :3

      Ștergere
    2. Urât din partea lor, zău așa :)) Mulțumesc :D

      Ștergere
  2. Ai un blog super fain , ma mir ca nu l-am gasit pana acum.
    Te urmaresc!

    RăspundețiȘtergere

Tu ce părere ai?

Ti-a placut? Transmite mai departe!