27 august 2013

Simturi

Auz, vaz, gust, miros, pipait... toate cele. Uneori mi se intampla sa ma uit la ceva si brusc sa ma intreb cum de pot vedea respectivul lucru, cum de are acea forma, acele culori... apoi ajung sa-mi pun semne de intrebare legate de existenta, de cum functioneaza creierul uman, etc etc etc. Si, la sfarsit, constienta fiind de faptul ca nu pot raspunde atator intrebari, ma multumesc prin a aprecia tot ce ma inconjoara.
Am sa sar peste vaz pentru ca e evident ca-mi plac jocurile de culori si nu are rost sa insir toaaate culorile, toate formele si toate iluziile optice pe care le stie deja toata lumea. Sar si peste gust, pentru ca sunt atatea lucruri comestibile care imi plac incat mi-ar lua ceva timp sa mi le amintesc, d-apoi sa le scriu.
~ Imi place mirosul...
... ierbii taiate
... fanului proaspat cosit
... ploii, mai ales cand e amestecata cu putin praf
... mierii
... padurii
... cafelei fierbinti
... cartilor vechi
... fumului de la un foc facut din ceva natural; presupun ca nimanui nu-i place mirosul de cauciuc ars & co
... florilor, mai ales al ghioceilor
... marii; apa sarata are izul ala specific
... acetonei
... fructelor, in special al ananasului pe care, culmea, nu-mi place sa-l mananc
Imi place cum uneori sa intampla sa simt un miros care imi aduce aminte de o persoana sau de un loc si, implicit, de toate amintirile legate de respectivul om/respectiva locatie.

~ Imi place sa aud...
... muzica rock si clasica, orice subcategorie... nu ma dau in vant dupa urlete non stop totusi, alea sunt mai mult sacaitoare decat placute
... greieri
... scartaitul leaganelor si al usilor
... sunetul tocurilor pe asfalt
... bile aruncate pe parchet
... doze de cola deschizandu-se

~ Imi place sa pipai (oi, cum suna asta)...
... nisipul
... matasea
... plusul
... scoarta de copac
... apa; sa-mi trec mainile prin ea cu viteza, ma rog
... orice altceva... aproape, intelegeti voi
Aici am eu o ciudatenie a mea, nu ma simt bine daca nu plimb ceva printre degete sau pe buze non stop. Rod creioane, ma joc cu tot felul de hartii si radiere prin ora, orice numai sa nu stau pur si simplu cu mainile pe banca holbandu-ma la profi.



19 august 2013

Daca ai mai avea o saptamana de trait...

Ce ai face daca ai mai avea o saptamana de trait?

Problema asta s-a pus in tabara si m-a facut sa ma gandesc serios la ce as face eu stiind ca mai am doar o saptamana de viata. Probabil ca nu voi trai vreodata momentul in care sa mi se spuna verde in fata ca-n sapte zile imi iau adio, dar totusi, e un subiect interesant.
Acum, ar exista doua posibile raspunsuri la intrebarea asta.
Primul ar fi cazul in care brusc am resurse materiale infinite si ceva viteza de deplasare, ca sa pot colinda lumea. In acest caz, mi-as scoate frumusel caietul cu lucruri de facut inainte sa mor - dap, am asa ceva, lista creste ingrijorator de mult - si as incepe sa biez diverse.
In primul rand, mi-as aduna toate franturile de texte cat de cat artistice si le-as publica intr-o cartulie. N-as edita nimic, le-as aduna pur si simplu. Pe langa asta, as scrie ideile principale pentru noua varianta la prima mea poveste, cea de care nu ma invrednicesc sa ma reapuc, si as gasi pe cinva care s-o scrie in locul meu. Mi-ar lua cam jumatate de zi sa adun fisierele din computer si sa le arunc pe un stick pe masa unui editor. Cealalta jumatate a zilei mi-as petrece-o suspinand intr-un salon de tatuaje, in timp ce-mi imprim in piele cateva modele pe care le vreau demult.
A doua zi as pierde-o la Disneyland. 'Nuff said.
A treia zi as dedica-o unor activitati mai speciale pentru mine. As sari cu parasuta, as face bungee-jumping, as patina... orice imi e mai la indemana atunci. De fapt, cred ca as face asta mai prin penultima zi, ca sa nu ma aleg cu o febra musculara care sa faca imposibila activitatea in urmatoarele zile.
In a patra si a cincea zi m-as plimba: Paris, America, Mama Rusie, pe oriunde as avea chef in momentul ala. Si as face poze, muuulte poze, nu ca as mai avea prilejul sa-mi amintesc acele plimbari. Probabil m-as imprieteni si cu ceva strainezi, carora bineinteles ca nu le-as spune ca mai am cateva zile de trait ca sa le omor toata pofta de aventura. Nu, as trai momentul de parca as mai avea inca 100 de ani in fata.
In a sasea zi mi-as aduna familia si prietenii la sfat, sa depanam amintiri, sa radem si sa plangem in acelasi timp... m-as asigura ca nu ramane nimeni suparat pe mine, as repara tot ce-as putea in relatiile cu anumiti oameni, le-as spune cat de mult tin la ei si as manca tooone de dulciuri si chestii nesantoase la ceva foc de tabara organizat in fata blocului. Si as mai aprinde si lampioane, mi se par foarte dragute, mai ales ca vad cateva pe cer in fiecare noapte.
In ultima zi as astepta pur si simplu, uitandu-ma la miile de poze facute in ultimii ani, amintindu-mi fiecare eveniment in urma caruia a rezultat fiecare poza... Apoi as scoate gramajoara de mici obiecte inutile adunate din peripetiile avute de-a lungul anilor si le-as cantari in palma, razand probabil de ele. Dupa care mi-as pune o floare in gura, mainile pe piept si as staaa, fiind pe moarte si moartea tipandu-mi sa ma dau jos de pe ea.
Al doilea caz ar fi cel plauzibil, in care as boli prea tare ca sa ies din spital, caz in care m-as rezuma la a-mi plange putin de mila, a ma uita la poze, a citi diverse prostioare care au o insemnatate deosebita pentru mine si a chema cativa oameni ca sa am o mica discutie cu ei. Discutie in care mi-as spune parerea sincera despre fiecare in parte, ca tot am tinut-o in mine ani intregi. As recunoaste fara ocolisuri pe cine iubesc, pe cine n-am suportat niciodata, cine mi-a fost tragic de indiferent... ce-ar putea sa-mi faca? Sa ma omoare mai devreme cu cateva zile?

Acestea fiind zise, am si eu o mica idee si mi-ar placea tare mult daca ar functiona. Cine vrea poate raspunde intr-o postare la intrebarea "Ce ai face daca ai mai avea o saptamana de trait?", lasand linkul mai jos. Sunt curioasa de raspunsurile voastre si cred ca si voi ati vrea sa aflati ce parere in legatura cu subiectul asta au alti bloggeri.

1. Chucky
2. Googga

17 august 2013

Storyteller

Ce frumos suna cuvantul asta. Si ce chestie draguta inseamna cuvantul asta. Mda, dupa cum v-ati prins, storyteller are un nou fan, care a schimbat tot designul blogului intr-o revelatie de moment.
 Scuzati toate galaxiile & co, ma pasioneaza momentan. Trece repede. Dar sunt asa sexyyyyy, nu m-am putut abtine sa nu le pun peste tot XD. Si header-ul, parca sa spun ca ma reprezinta mult mai bine decat un "Lumea lui Chucky" trantit acolo. Pai lumea mea, lumea mea, dar ce-i cu mine de fapt?
Am bagat un cupcake acolo la deruta, nu-s o briosa de fapt.
Acestea fiind zise, enjoy the new design... si citatul ala genial pe care l-am gasit dintr-o prostie acum cateva zile, ala din dreapta. Il pun si aici, e prea draguuut si adevarat. Pe fundal cu stelute si galaxii, normal.



16 august 2013

Sanatatea asta...

Eu am observat de ceva timp un fenomen putin spus ciudat si nu ma pot abtine sa nu-mi impartasesc ideile cu voi, pentru ca pe blog ma simt si eu ascultata de cineva.

Exista undeva in lume - nu numai in Romania, luam toata lumea - un caz din asta de boala teribila, atat de naspa ca te ia cu rau numai cand auzi de ea, ceva oribil si neasteptat. Si cel care sufera de boala asta cruda si neobisnuita este descoperit de presa, care bineinteles ca face un mare tam-tam pe seama sanatatii si pe seama felului in care traiesc oamenii.
Acum intra pe fir doctorii care, plini de compasiune si socati de gravitatea cazului, se decid sa sara in ajutor. Pac pac, bolnavul ajunge in cel mai dotat spital evah, e tratat de toti cei care au luat vreodata Nobelul pentru medicina, are parte de ajutorul unor tehnologii din viitor, ba chiar se apeleaza si la ceva potiuni magice.
Toate bune si frumoase, cazul e in continuare mediatizat, starea pacientului e urmarita de 1.000.001 telespectatori cu inima in gat... apoi... omul... moare. Da, pur si simplu. Dimineata, te trezesti ca tot cetateanul, deschizi televizorul si esti anuntat ca respectivul a murit cu litere din alea de acopera prezentatorul. Si te intrebi: dar cum? Ca doar totul se imbunatatea, era tratat de cei mai mari si mai tari medici...
Asta ma intreb si eu de multe ori. Cum se intampla asta? De fiecare data cand un caz din asta e descoperit, persoana moare in maxim un an. Asta in conditiile in care, inaine de a fi descoperit si, implicit, tratat, omul traise cu boala aia oribila cel putin 5 ani. Si nu avusese nici pe naiba, supravietuise cu brio. Si fix cand sa vina legendarul ajutor asupra amaratului, el se decide sa moara. Ce fel de ghinion abstract mai e si asta?
E tragic, zau.


12 august 2013

Perseide

*Tabara a fost prea awesome ca sa o descriu in cuvinte, atelierele au fost smechere, locatia a fost ok, lumea a fost epica, toate cele. Chiar daca motiunea a fost gresita de la un capat la altul :))

Am vazut o gramada de perseide in noaptea de 6 spre 7 august in tabara, dintre care una a fost chiar impresionanta - probabil cea mai frumoasa chestie pe care am vazut-o in ultima vreme - si a durat mult mai mult decat celelalte. Si in noaptea aceea nici macar n-au fost multe!
In seara asta, pana la ora 23:45, pe cer se pot vedea pana la 100 perseide/ora, acesta fiind numarul maxim pe anul acesta. Eu una am zis ca imi pun un scaun la geam si ma holbez pana mai vad cel putin una draguta ca cea din tabara... e un spectacol care merita. Cand am vazut-o am avut unul din putinele momente din viata in care, auzind muzica de la party-ul din tabara, m-am bucurat totusi ca nu-s acolo si ca sunt pe mijlocul campului, pe frig, in pustietatea aia usor creepy, holbandu-ma la cel mai senin cer din viata mea.

Post scurt, doar voiam sa va anunt ca nu trebuie sa ratati fenomenul.


4 august 2013

Tabara #1

Dupa cum v-ati prins din titlu, sunt intr-o tabara, dar am zis sa postez cate ceva pentru ca pot.
Ziua 1:
Nenea din poza cred ca a tras batul scurt si a fost obligat sa poarte asta. Pana acum am fost doar la o activitate, una muzicala unde am cantat clasicele cantece de tabara + ceva Pink Floyd, Iron Maiden si Metallica.
Locul unde e amplasata tabara e dragut, dar totul pe aici e in panta, ceea ce face mersul cam periculos. Meh, cu putin noroc nu-mi rup/sucesc/sparg nimic.

Ti-a placut? Transmite mai departe!