2 mai 2013

Tipare vs. Revolutionari

Ma cam cert de jumatate de ora pe tema societatii actuale cu un prieten. Presupun ca e mai productiv decat un conflict intre doua tipe blonde care se cearta pe posete si rujuri, dar oricum nu e placut sa incerci sa-ti impui punctul de vedere in fata unui visator.
Cu totii am trecut prin perioada in care chiar am crezut ca putem schimba lumea. Cu totii am fost revolutionari cu numele si cu gandurile pe care le purtam, cu dorinta de a face lumea sa progreseze. Si unii inca sunt. Eu nu ma numar printre ei, fiindca in ultimul timp mi-am dezvoltat un sistem: sa fiu realista indiferent de situatie. Sa nu-mi fac planuri si sperante care se pot spulbera la prima adiere de vant. Stiti ce se spune despre persoanele pesimiste (sau, dupa mine, infipte prea mult in realitate): daca se intampla cum credeau se asteptau deja la asta, iar daca se intampla ceva mai bun, sunt placut surprinse. E o situatie in care iesi castigator orice s-ar intampla.
Asta va fi o postare lunga, pentru ca degetele mi se misca tare usor pe tastatura cand am un punct de vedere de exprimat si cand simt nevoia sa ma descarc de toate parerile pe care le-am tinut pentru mine pana azi. Poate unii dintre voi nu veti fi de acord cu mine si inteleg perfect asta. Am perioade in care nici eu nu cred in ceea ce urmeaza sa spun.

Cati dintre noi nu doresc sa duca o viata nebuna, libera, in care sa-si asume toate riscurile si sa faca tot ce le vrea inimioara? Dar cati dintre noi vor trai o asemenea viata? La prima intrebare raspunsul e simplu: toti vor o asemenea viata. La a doua intrebare e mai greu, dar pot estima ca foarte putini au posibilitatea de a trai dupa propriile reguli. ( Remarcati ca n-am nimic impotriva unui asemenea stil de viata pana intr-un punct cand nu se mai poate si gata. O mica abatere de la normal nu strica din cand in cand. ) De ce? Pentru ca societatea are deja niste cutiute frumoase, cu numele scris egal si monoton, care se numesc tipare. Am fost crescuti dupa ele, educati dupa ele... Totul pentru ca in final sa ne incadram perfect in societate, sa avem aceleasi ganduri, sperante si vise ca restul lumii.
Nu sunt de acord cu asta. Cred in individualitatea fiecarei persoane. Ceea ce nu cred este ca un singur om, sau un grup de oameni, pot schimba cu adevarat ceva. Nu ma poate convinge nimeni ca o mana de "revolutionari" care isi doresc sa faca o diferenta sunt si in stare sa o infaptuiasca. Ca toti ne dorim asta pana intr-un punct nu e neobisnuit, dar ca ne si credem capabili de a face o schimbare radicala... E putin deplasat. Ar fi in regula daca toti am avea acelasi plan, daca ne-am uni si ne-am exprima punctul de vedere ca un grup. Dar nu, noi suntem disipati pe tot globul si avem pareri diferite despre progres, asa ca am sfarsi oricum prin a ne contrazice pana cand niste oameni normali, crescuti dupa tiparele atat de obisnuite, ne-ar bate pe umar si ne-ar aminti ca n-am facut nimic pana la urma.

Adolescenta e perioada in care ne formam propriile opinii - pe care cei din exterior ni le modifica putin mai tarziu, ajungem si acolo imediat - si in care ne permitem sa visam. Si eu visez sa ma mut in America, sa public ceva carti si sa-mi fac niste tatuaje ale caror modele le-am ales de mult timp. Dar nu visez sa schimb lumea.
Nu mai visez. Pentru ca stiu ca in 15 ani voi fi prea ocupata sa-mi caut un loc de munca si sa-mi intemeiez o familie pentru a ma mai preocupa de restul lumii sau pentru a face bungee jumping cand ma taie capul. Exista anumite lucruri indispensabile unui trai decent care imi taie din avant. Traiesti cum vrei pana intr-un punct cand realizezi ca nu mai ai cu ce sa traiesti. Si atunci te mai salveaza skydiving-ul sau conceptiile diferite despre cum ar trebui sa evolueze lumea? Sau noptile nebune? Sau mult-ravnita libertate?
Se spune ca daca nu crezi cu adevarat in sansele tale, atunci esti fara speranta de la bun inceput. Dar daca tu chiar crezi, daca speri din tot sufletul, asta cu ce ajuta? Cu nimic atata timp cat nu ai puterea de a actiona. Din vorbe cu totii suntem revolutionari, avem idei marete si suntem in stare sa modificam totul. Cu practica e mai greu.

Pana la urma toti ajungem tot acolo, in locul care ne e rezervat dinainte de societate. Ajungem ce trebuie sa fim, ocupam locul pentru care am fost pregatiti toata viata. Si atunci nimeni nu mai spune ca "X a avut un alt plan pentru lume" sau ca "Y s-a gandit la chestia asta exceptionala care ar imbunatati traiul tuturor". Atunci se instaleaza in mintea fiecaruia ideea ca drumul cuvintelor nu duce prea departe si ca actiunile sunt prea greu de infaptuit. Si ne multumim cu ce avem, cu lumea care ne inconjoara, asa cum e ea. Uitam de viata aia libera si fericita pe care n-am reusit s-o avem si ale carei sanse de existenta scad cu fiecare secunda trecuta.

Da, suntem invatati ce sa gandim si da, nu avem stapanire totala asupra viitorului nostru. Dar asta se intampla pentru ca, daca ar fi dupa noi, ne-am impune stilul de viata si asupra celorlalti, sperand la o imbunatatire. Si s-ar ajunge la alte tipare. E inevitabil. Orice om care viseaza isi arunca visele si asupra celor ce-l inconjoara, gandindu-se ca, intr-o lume in care lui i-ar fi bine, tuturor le-ar fi. Deci chiar daca am reusi sa ne indeplinim dorintele, societatea ar ramane, in esenta la fel. Poate ar fi promovate alte valori, dar asta nu e o schimbare. E doar o inlocuire care sa faca totul sa para diferit.
Intr-o lume croita dupa gandurile mele, toti s-ar incadra in tiparele mele. Poate ar fi mai putin rigide, poate ar permite mai multe lucruri, dar asta nu inseamna ca nu ar exista. Si e la fel pentru toata lumea. Nu putem trai fiecare in legea noastra; nu e firesc.
Intr-un final toti suntem la fel. Diferim prin gandurile intime, prin vise, prin dorinte, dar din exterior suntem la fel. E bine sa visam, dar atata timp cat suntem constienti ca unele vise nu devin realitate. Altfel, e doar un obicei nesanatos care nu ne va aduce decat dezamagiri.
Ocupam un loc egal si nu putem schimba mai multe decat ceilalti. Si asta e ok (?)


Un comentariu:

  1. Chuck, babe, you are a genius si tocmai citeam intr-o carte o chestie de genul asta. Mi-am luat-o din aeroport, wanna read it?

    RăspundețiȘtergere

Tu ce părere ai?

Ti-a placut? Transmite mai departe!