21 aprilie 2013

Recenzie ♣ De veghe in lanul de secara, by J.D. Salinger

Scris la persoana I, din perspectiva unui pusti de 17 ani, „De veghe in lanul de secara” a devenit emblematic pentru toti adolescentii revoltati de ipocrizia lumii adultilor. Holden Caulfield – personaj din aceeasi categorie cu Huckleberry Finn – lupta pentru propria identitate intr-o lume care depersonalizeaza, uniformizeaza, distruge inocenta specifica fiintei umane. Armele sale sunt simple: o sinceritate debordanta, dublata de un extraordinar simt al umorului, de la prima si pana la ultima pagina a cartii.

Cartea asta mi-a placut mult. Si prin "mult" vreau sa se inteleaga ca a intrat in top 3 si ca o sa ramana acolo, alaturi de "Mandrie si prejudecata". Celalalt loc e discutabil.

Cartea incepe prin a ni-l prezenta pe Holden, un adolescent care a reusit sa ramana corigent la 4 materii din... 5, urmand a fi exmatriculat pentru a treia oara. Acesta urmareste un meci de fotbal din varful unui deal, gandindu-se ca daca echipa scolii reuseste sa piarda si de data asta, tot ce le ramane de facut e "sa se sinucida". Plictisit de meci, baiatul porneste catre casa profesorului de istorie pentru o ultima discutie inainte de plecarea in vacanta de Craciun, vacanta dupa care tanarul nu se mai putea intoarce la Pencey.
In mare, cartea ne vorbeste despre doua zile de Decembrie din viata personajului, fix inainte de Craciun. Holden trece prin diferite dileme existentiale, punandu-si tot mai multe intrebari legate de el si de ceea ce il inconjoara si reusind sa-si exprime dezgustul la adresa societatii intr-un mod foarte expresiv - poate pentru ca se pricepea la facut compuneri? - si usor de inteles.
Nu e de mirare ca tanarul a reusit sa devina un simbol al adolescentilor din intreaga lume: modul in care se exprima, in care reactioneaza in diversele situatii din carte, chiar si felul de a gandi, toate pot fi potrivite cu personalitatea adolescentilor din intreaga lume.
Holden e un personaj cinic, fapt ce-l izoleaza cumva de ceilalti oameni. Singura lui prietena adevarata este sora sa mai mica, Phoebe, fata de care personajul-narator simte o puternica afectiune. As putea spune despre el ca e si putin ipocrit, infaptuind lucruri pe care, cu ceva timp in urma - cateva ore, de obicei - le critica.
Inalt, slab, cu ceva fire de par alb pe o parte si cu o stare emotionala labila, Holden paraseste internatul scolii, urmand a petrece cateva zile in New York, inaintea inceperii vacantei. El trebuie sa se ascunda de parinti, considerand ca acestia ar fi si mai suparati daca ar afla inainte de termen despre esecul din acel semestru al fiului lor care, ca tot veni vorba, se considera a fi tampitul familiei.
Nu putem deduce direct faptul ca personajul ne povesteste peripetiile prin care a trecut dintr-un spital de nebuni, dar starea in care se afla in cele doua zile este un indiciu: Holden era cand extrem de fericit, cand deprimat ca naiba, schimbarile bruste datorandu-se unor detalii insignifiante pe care acesta le observa la lumea din jur.
Trebuie sa spun despre cel care a tradus cartea ca il respect pana la moarte. Ar fi putut sa cenzureze versiunea in romana, sa o indeparteze de original, dar nuuu!, a ales sa spuna totul exact asa cum era. Ceea ce face cartea asta atat de deosebita e tocmai limbajul identic cu cel al baietilor de 14-18 ani. Expresii ca "asta m-a dat pe spate", "al dracului", "sa fiu al naibii", "ma jur", "babac" si multe altele sunt intalnite la tot pasul in carte (exemplele nu-s tocmai fericite, dar am preferat sa va las sa descoperiti singuri ce cuvinte mai exista in vocabularul pustiului ). Modul de a scrie este, intr-adevar, genial.
Holden are si el ciudateniile lui, chiar multe s-ar putea spune, cea mai pregnanta fiind cea cu ratele. Tot n-am aflat ce-i cu ratele alea pana la urma! Baiatul experimenteaza o viata de adult vicios in timpul sederii secrete la New York si trece prin cateva situatii limita, multe datorandu-se personalitatii sale dificile.
Inca ceva: titlul. Multi spun ca nu prea are legatura cu cartea, fiind pana la urma doar o chestie mentionata in treacat in timpul dialogului cu Phoebe, dar eu chiar il gasesc potrivit, pentru ca scena in care apare este una dintre cele mai miscatoare din intreaga carte, avand un anumit impact emotional asupra cititorului. Desi limbajul l-a facut sa para apropiat de mine pe tot parcursul cartii, in acele cateva pagini Holden mi s-a parut cu adevarat sincer si, indraznesc sa spun, naiv, ceea ce m-a facut sa-l indragesc si mai mult.

Nota: 5/5 cu toata inima, recomand cartea asta tuturor, indiferent de varsta si genurile citite in general

4 comentarii:

  1. Imi amintesc si acum impresiile pe care mi le-a lasat cand am citit-o prima data.
    O carte deosebita !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar, este o carte foarte speciala.

      Ștergere
  2. trebuie neaparat sa ma reapuc de ea. am lasat=o pe la pagina 50..cam asa.. Nu mai stiu din ce motiv insa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar iti recomand sa te apuci din nou de ea, merita!

      Ștergere

Tu ce părere ai?

Ti-a placut? Transmite mai departe!