28 aprilie 2013

Cangurul si alte chichite

Ieri a fost Cangurul la romana. Da-i cu trezitul la 4 dimineata (impropriu zis trezit, nici macar n-am dormit, am avut iar un fel de insomnie naspa), si mergi, si mergi.
E amuzant la ei ca intotdeauna au un program si niciodata nu se tin de el. Au acel mod de a se asigura ca-s toti prezenti care pe mine ma omoara: ii striga. A strigat saracul Claudiu - parca asa il chema - 600 si ceva de plozi. Cred ca dupa a mers acasa si s-a culcat.
In sala am avut un prof - daca era prof - care s-a moscait ca naiba, s-a miscat mai incet decat un melc si s-a invartit in cerc degeaba aproape o ora. Dupa care am aflat ca proba dureaza doar 50 de minute in loc de o ora... Mda, nu stiusem asta, nu ma informasem, fuck me, right?
Au fost multe intrebari interpretabile, plus cateva de istorie si geografie care m-au dat peste cap, dar pana la urma le-am rezolvat cumva si pe alea. Am renuntat la doua intrebari de 4 puncte in favoarea unora de 3 si rau am facut. Desi am luat cu doar doua puncte mai putin decat maximul, nu am sanse la excursia aia pe care o voiam.
Am pierdut vremea vreo 4 ore prin Cismigiu si cred ca voi capata fobie de locul ala. Singura chestie draguta au fost iepurasii aia adorabili cu boticurile lor si salturile dupa care cadeau in gat si ododododo. Am dat sa ne intoarcem, pe drum ne-au anuntat unii ca se amana cu o ora postarea rezultatelor, am ajuns iar in Cismigiu. Pe bune.
Cand ne-am intors de tot la colegiu, am aflat ca li s-a stricat alora softul si ca nu pot afisa rezultatele. Au incercat sa le corecteze de mana, dar au realizat ca e imposibil. A aparut Boris like a sir sa impace poporul, dar poporul l-a cam inghitit. Ca-si pierde concursul toti adeptii, ca nu mai vine nimeni la anul, aberatii de genul asta.
Fratilor, e prima si probabil si ultima oara cand le pica softul. Concursul are cele mai smechere premii si voi va suparati din atata lucru? Oricum l-au reparat si au pus totul pe site azi-noapte, ce mare chestie? Mda, si eu am crapat de ciuda ca am stat degeaba in Cismigiu atata timp, dar viata merge inainte! Pe langa asta, au zis ca le afiseaza marti, deci sambata seara e o chestie cat se poate de rezonabila.

Pana una alta, am stat treaza mai bine de 18 ore, deci am fost praf aseara si n-am fost in stare sa mai scriu nimic pe aici.
La concursul Libris se anunta castigatorii maine sau poimaine, nu ca as avea vreo sansa. Sunt totusi curioasa ce articole vor castiga. Daca n-ati vazut postarea mea, click pe poza din dreapta care e ea mare si sexy acolo si dati un comentariu daca va place.
Alte noutati nu prea sunt, am sa pun maine pe aici niste fotografii facute azi la mamaie. Da, mamaie, nu mamaia, stiti ca-mi place mai mult cum suna prima varianta, oricat de incorecta ar fi ea.
O seara placuta si niste ultime ore de weekend adorabile!


Update: Jocurile Foamei pe ProTv, sa vedem daca filmul chiar e urat in realitate.

26 aprilie 2013

Cum sa adaugati social media icons/butoane personalizate header-ului

M-am chinuit putin sa aranjez butoanele alea sus, deoarece daca le adaugam ca imagini cu link nu mergeau pozitionate decat unele sub altele. A fost mai usor cu cele din lateral si pana la urma am procedat asemanator si pentru cele de sus.
Asadar, iata ce aveti de facut daca vreti sa adaugati butoane, atat in partea de sus, cat si in bara laterala:

1. Cautati butoanele. Sunt foarte multe variante, in toate formele si culorile posibile. Doar dati un search cu "social media icons" pe Google si o sa gasiti tot ce va vrea inima.
De pe aici imi gasesc eu de obicei butoanele:
http://www.hongkiat.com/blog/category/free-icons/
http://www.iconfinder.com/
http://iconsparadise.com/   sau vesnicul http://deviantart.com/
Daca aveti ceva experienta in Photoshop/orice alt program asemanator si vreti sa va faceti singuri butoanele, cautati niste clipart-uri potrivite si apucati-va de editat.

2. Urcati butoanele pe un site. Eu folosesc Photobucket, dar mai sunt multe altele pe care cred ca le stiti.

3. Acum o sa fie putin mai complicat, dar nu va panicati, veti trece si peste asta usor. Am sa va explic cum trebuie sa procedati pentru un buton, pentru mai multe fiind nevoie doar sa repetati acest pas.

Mergeti la Panoul de control -> Aspect -> "Adaugati un obiect gadget"


















Daca vreti ca butoanele sa fie in partea de sus, selectati optiunea de sus, iar daca vreti sa fie in bara laterala, selectati optiunea din... bara laterala.

Selectati gadget-ul "HTML/JavaScript".


In caseta, adaugati urmatorul cod:
<a href="adaugati un link aici"><img src="adaugati linkul imaginii aici" /></a>
Inlocuiti adaugati un link aici cu linkul paginii/site-ului catre care doriti sa conduca butonul, apoi adaugati linkul imaginii aici cu linkul imaginii butonului. Pentru a gasi linkul imaginii butonului, dati click dreapta pe imagine, apoi pe "copiati adresa URL a imaginii".
* Nu stiu daca merge si fara ghilimelele alea codul, dar eu le pastrez pentru orice eventualitate.

Daca nu ati inteles, va dau un exemplu concret:
Vreau ca butonul aflat aici sa redirectioneze catre postarile care au la etichete si "Alb si negru"(modul meu de a spune creatii). Intru pe blog, dau click la etichete (numite "rafturi" la mine pe blog) pe "Alb si negru", apoi copiez de sus linkul.

Inlocuiesc in cod prima parte cu linkul proaspat copiat si pe care l-am scris cu italic:
<a href="http://chucky-world.blogspot.ro/search/label/Alb%20si%20Negru"><img src="adaugati linkul imaginii aici" /></a>

Merg la imagine, dau click drepata si "copiati adresa URL a imaginii":

Inlocuiesc in cod partea a doua cu linkul pe care l-am ingrosat:
<a href="http://chucky-world.blogspot.ro/search/label/Alb%20si%20Negru"><img src="http://i1235.photobucket.com/albums/ff423/Mirunyk24/butoncreatii.png" /></a>

Dupa asta salvati gadgetul si gata!

Optional: Asta e mai ales pentru butoanele adaugate la header: inainte de cod adaugati <center> si dupa </center> pentru a centra butoanele (arata ciudat cand sunt inghesuite intr-o parte).


V-am zis ca ma apuc de tutoriale, deci asta am si facut. Pentru intrebari si sugestii apelati cu incredere la comentarii, imi cam place sa fac tutoriale din astea si sa va pot fi de folos.

How it should have ended

Cred ca toti ii stiti pe oamenii geniali de la HISHE, dar nu ma pot abtine sa nu pun cateva videoclipuri si aici:


Scena bonus HG:






Le adooor.

21 aprilie 2013

Recenzie ♣ De veghe in lanul de secara, by J.D. Salinger

Scris la persoana I, din perspectiva unui pusti de 17 ani, „De veghe in lanul de secara” a devenit emblematic pentru toti adolescentii revoltati de ipocrizia lumii adultilor. Holden Caulfield – personaj din aceeasi categorie cu Huckleberry Finn – lupta pentru propria identitate intr-o lume care depersonalizeaza, uniformizeaza, distruge inocenta specifica fiintei umane. Armele sale sunt simple: o sinceritate debordanta, dublata de un extraordinar simt al umorului, de la prima si pana la ultima pagina a cartii.

Cartea asta mi-a placut mult. Si prin "mult" vreau sa se inteleaga ca a intrat in top 3 si ca o sa ramana acolo, alaturi de "Mandrie si prejudecata". Celalalt loc e discutabil.

Cartea incepe prin a ni-l prezenta pe Holden, un adolescent care a reusit sa ramana corigent la 4 materii din... 5, urmand a fi exmatriculat pentru a treia oara. Acesta urmareste un meci de fotbal din varful unui deal, gandindu-se ca daca echipa scolii reuseste sa piarda si de data asta, tot ce le ramane de facut e "sa se sinucida". Plictisit de meci, baiatul porneste catre casa profesorului de istorie pentru o ultima discutie inainte de plecarea in vacanta de Craciun, vacanta dupa care tanarul nu se mai putea intoarce la Pencey.
In mare, cartea ne vorbeste despre doua zile de Decembrie din viata personajului, fix inainte de Craciun. Holden trece prin diferite dileme existentiale, punandu-si tot mai multe intrebari legate de el si de ceea ce il inconjoara si reusind sa-si exprime dezgustul la adresa societatii intr-un mod foarte expresiv - poate pentru ca se pricepea la facut compuneri? - si usor de inteles.
Nu e de mirare ca tanarul a reusit sa devina un simbol al adolescentilor din intreaga lume: modul in care se exprima, in care reactioneaza in diversele situatii din carte, chiar si felul de a gandi, toate pot fi potrivite cu personalitatea adolescentilor din intreaga lume.
Holden e un personaj cinic, fapt ce-l izoleaza cumva de ceilalti oameni. Singura lui prietena adevarata este sora sa mai mica, Phoebe, fata de care personajul-narator simte o puternica afectiune. As putea spune despre el ca e si putin ipocrit, infaptuind lucruri pe care, cu ceva timp in urma - cateva ore, de obicei - le critica.
Inalt, slab, cu ceva fire de par alb pe o parte si cu o stare emotionala labila, Holden paraseste internatul scolii, urmand a petrece cateva zile in New York, inaintea inceperii vacantei. El trebuie sa se ascunda de parinti, considerand ca acestia ar fi si mai suparati daca ar afla inainte de termen despre esecul din acel semestru al fiului lor care, ca tot veni vorba, se considera a fi tampitul familiei.
Nu putem deduce direct faptul ca personajul ne povesteste peripetiile prin care a trecut dintr-un spital de nebuni, dar starea in care se afla in cele doua zile este un indiciu: Holden era cand extrem de fericit, cand deprimat ca naiba, schimbarile bruste datorandu-se unor detalii insignifiante pe care acesta le observa la lumea din jur.
Trebuie sa spun despre cel care a tradus cartea ca il respect pana la moarte. Ar fi putut sa cenzureze versiunea in romana, sa o indeparteze de original, dar nuuu!, a ales sa spuna totul exact asa cum era. Ceea ce face cartea asta atat de deosebita e tocmai limbajul identic cu cel al baietilor de 14-18 ani. Expresii ca "asta m-a dat pe spate", "al dracului", "sa fiu al naibii", "ma jur", "babac" si multe altele sunt intalnite la tot pasul in carte (exemplele nu-s tocmai fericite, dar am preferat sa va las sa descoperiti singuri ce cuvinte mai exista in vocabularul pustiului ). Modul de a scrie este, intr-adevar, genial.
Holden are si el ciudateniile lui, chiar multe s-ar putea spune, cea mai pregnanta fiind cea cu ratele. Tot n-am aflat ce-i cu ratele alea pana la urma! Baiatul experimenteaza o viata de adult vicios in timpul sederii secrete la New York si trece prin cateva situatii limita, multe datorandu-se personalitatii sale dificile.
Inca ceva: titlul. Multi spun ca nu prea are legatura cu cartea, fiind pana la urma doar o chestie mentionata in treacat in timpul dialogului cu Phoebe, dar eu chiar il gasesc potrivit, pentru ca scena in care apare este una dintre cele mai miscatoare din intreaga carte, avand un anumit impact emotional asupra cititorului. Desi limbajul l-a facut sa para apropiat de mine pe tot parcursul cartii, in acele cateva pagini Holden mi s-a parut cu adevarat sincer si, indraznesc sa spun, naiv, ceea ce m-a facut sa-l indragesc si mai mult.

Nota: 5/5 cu toata inima, recomand cartea asta tuturor, indiferent de varsta si genurile citite in general

17 aprilie 2013

De ce citesc?


Primul meu motiv e unul de savant: universul cartilor imi pare briliant.
Intotdeauna m-a impresionat iscusinta autorilor care creeaza lumi intregi pornind de la o idee aparent simpla. Mi se pare extraordinar cum, in fiecare carte, totul e lipsit de cusur si detaliile fiecarui univers sunt prezentate astfel incat sa se functioneze perfect impreuna: societati cu reguli complexe, orase cu trasaturi ciudate, creaturi magice deosebite, nume de vraji si potiuni, totul este gandit inainte astfel incat sa se potriveasca peisajului cartii.




Cel de-al doilea motiv o explicatie n-are: de multe ori citesc doar pentru relaxare.
In lumea cartilor imi gasesc o scapare din lumea profana, un colt linistit unde sa-mi pot pune ordine in ganduri si sa ma simt bine. Pana la urma ce poate fi mai frumos decat sa stai comod intr-un fotoliu, cu o ciocolata calda si o carte, citind nu din obligatie, ci din dorinta de a-ti odihni mintea cu intamplari misterioase, descrieri linistitoare si dialoguri menite sa-ti descreteasca fruntea?



Aceste doua lucruri nu se dezvolta in zadar: e vorba de cultura si  de vocabular.
Din cartile istorice aflu detalii nebanuite despre civilizatii disparute. Din fiecare carte a carei actiune se petrece pe Pamant aflu o curiozitate geografica. Indiferent de genul unei carti, aceasta detine informatii necunoscute mie, care imi pot fi de folos in viata de zi cu zi. Pe langa asta, invat cum sa ma exprim, cum sa ma descurc in anumite situatii, imbogatindu-mi in acelasi timp vocabularul. Cei mai buni profesori sunt cartile.





Orice carte din lume magia ei o are: daca citesc imi las imaginatia sa zboare.
Toate aventurile din carti imi ofera idei, imi largesc orizonturile si imi dau oportunitatea de a ma inspira putin, astfel incat sa pot crea si eu o poveste. Cand citesc, imaginatia mea zburda libera intre lumile din fiecare volum, atragand de partea ei idei care mai de care mai traznite, originale, speciale in felul lor. Fiecare personaj imi sopteste un secret, fiecare loc imi arata ceva deosebit, fiecare actiune imi transmite un sentiment diferit, toate acestea inchegandu-se sub forma unei povesti care sa-mi apartina numai mie. Cartile sunt cea mai buna hrana pentru imaginatie.


Sunt la motivul cinci si nu mai am idei: voi apela la personaje, sunt prietenii mei!
Nu exista carte fara personaje. Ar fi impotriva legilor firii. Stangace sau extrem de iscusite, tinere sau batrane, de natura umana sau supranaturala, personajele poarta pe umeri "greul" cartii. In spatele fiecarui personaj este o poveste ce are un rol crucial in dezvoltarea actiunii. Personajele imi vorbesc, imi arata viata lor si imi sunt alaturi pe tot parcursul lecturii, indrumandu-ma si descoperind secrete tulburatoare alaturi de mine. Fetele cu familii deosebite si trecuturi invaluite in ceata, baietii misteriosi cu ochi de o expresivitate aproape dureroasa, batrani intelepti si batrane darnice... Ca sa nu mai amintesc toate cuplurile ce s-au format si au evoluat in fata mea, recitandu-si povestea de iubire de pe o fila pe alta a cartii: Elizabeth si Mr. Darcy, Catherine si Heathcliff, Scarlett si Rhett, toti imi vor ramane in memorie pentru tot restul vietii.



Stiti oare de ce mai citesc? Mai multe vieti pot sa traiesc!
Odata ce deschid o carte, sunt prinsa in poveste, sunt luata captiva intre copertile cartonate ce sustin lumile de basm. Traiesc actiunea la intensitate maxima, sunt surprinsa la fiecare intorsatura de situatie, ma regasesc in mijlocul unei batalii pentru ca in clipa urmatoare sa zbor cu un dragon, aterizand pe meterezele unei cetati medievale. Nu mai sunt parte a lumii reale, ma pierd in universul fictiv, primind o identitate noua, o viata noua si fiind partasa la alte aventuri. Avand atatea personalitati diferite e si normal ca amintirile sa fie pe masura, asezate pe rafturile mintii pentru a-mi aminti de fiecare carte citita vreodata.


Fiece carte ne invata o lectie buna de viata.
Nu se poate ca, citind o carte, povestea unui personaj sa nu-mi transmita un sfat cu adevarat util, care sa-mi fie de folos in viata de zi cu zi. Greselile lor, deciziile gresite, dar si cele corecte, riscurile asumate, toate ascund lectii nepretuite. Trebuie doar sa fiu putin atenta ca sa le descopar si sa le fructific. Din fiecare carte putem invata cate ceva. Ramane la latitudinea noastra daca suntem sau nu dispusi sa depunem putin efort pentru a primi, in schimb, experienta.





O scara croita din carti am de escaladat: ele m-ajuta sa nu uit cine-s cu-adevarat!
Daca putin mai sus va vorbeam despre toate vietile "colectionate" in urma lecturarii unor carti, pentru mine e important ca fiecare dintre acele personalitati imi aminteste de viata mea de pe Pamant. Fiecare caracter diferit ma ajuta sa-l perfectionez pe al meu, sa devin o persoana unica si sa ma redescopar. Cand termin de citit o carte, reevaluez actiunile personajelor principale si incerc sa le compar personalitatile cu a mea. Datorita cartilor ma aflu intr-un proces continuu de perfectionare.



Acest motiv cu sinceritatea are de-a face: eu citesc, dragii mei, fiindca-mi si place.
Intr-un final cu totii citim pentru ca ne place, nu-i asa? Sentimentul unic pe care-l am cand deschid o carte pentru prima data, bucuria copilareasca pe care o traiesc atunci cand vad cum progresez, cum filele se strang intr-un morman din ce in ce mai mare in urma mea... Mirosul unei carti noi sau, mai frumos, aroma dulceaga a paginilor unei carti vechi, textura hartiei si stilul copertilor, literele inflorate de la inceputul fiecarui capitol si literele mici ce umplu pagina ca niste furnici, cuvintele care mi se plimba prin fata ochilor, toate imi provoaca acel zbucium sufletesc placut pe care orice om il are cand se simte implinit.

Ultimul meu motiv este banal de tot: se-ntampla sa citesc... pentru ca pot.






Am scris aceasta postare in cadrul concursului organizat de libraria online Libris, unde puteti gasi carti de la cele mai cunoscute edituri.

Voi de ce cititi?


16 aprilie 2013

Concurs Libris


Libris.ro iti scoate cartile din wishlist si ti le trimite acasa!
Iti place sa citesti? Iti place sa scrii?
Cand ati intrat ultima data intr-o librarie (virtuala sau clasica)? Cate carti care ti-au starnit interesul ai vazut si cate ai cumparat? Cate ai lasat in wishlist si astepti sa fie bugetate pentru a face parte din biblioteca personala? Cam cati bani ai fi in stare sa cheltui, intr-o luna, pe carti?
In luna aprilie, Libris.ro, cea mai de incredere librarie online din Romania, te provoaca la scris. Putem la bataie 1.500 lei, in premii pentru cei mai talentati trei bloggeri/posesori/administratori/editori in www.

Ce poti sa castigi?
Locul 1: carti la alegere in valoare de, tine-te bine, 900 lei!
Locul 2: carti la alegere in valoare de 400 lei!
Locul 3: carti la alegere in valoare de 200 lei!

Perioada concursului:
02 aprilie – 22 aprilie

Te-am provocat?


__________

Daca tot dau peste tot de acest concurs, am zis sa ma inscriu si eu, fiindca n-am nimic de pierdut. E o idee frumoasa concursul librariei online Libris, mai ales ca au in stocul de carti online multe volume pe care le vreau de ceva timp. O sa revin curand - oricum mai sunt doar cateva zile din concurs - si cu postul "De ce citesc?" unde va rog frumos-frumusel sa lasati cate un comentariu, numarul de comentarii contand deoarece:
O instanta binevoitoare, inarmata cu inteligenta, rabdare si simtul umorului va aprecia urmatoarele:
Cel mai interesant raspuns la la intrebarea „De ce citesc?” (pondere 50%)
Cele mai multe comentarii la postul „De ce citesc?” de pe blogul tau (pondere 50%)

14 aprilie 2013

Designer de site-uri ma fac

Am asa un calculator nenorocit...
Am descoperit aseara minunatul program Artisteer, care permite crearea de template-uri pentru site-uri, bloguri, etc. Totul bine si frumos, m-am uitat la el si el la mine toata seara fara sa iasa ceva util. Astazi am incercat din nou si - minune! - am reusit sa creez un template pentru Blogger. Gen template-ul meu de vis, ala pe care il vreau de vreo luna incoace.
Bucurie mare, da-i si salveaza-l, fugi pe net sa-l instalezi... Well, fuck. Nu merge. Imi vad blogul compleeet alb. Am observat ca am aceeasi problema si cu alte site-uri care au templates facute in Artisteer, dar programul in sine nu pare sa aiba probleme - am intrat de pe telefon si se vedea ok, alea-alea.
Asa am ajuns la concluzia ca de vina e PC'ul, care va primi curand o resetare totala. Nu stiu cand, fiindca am cam un car de chestii de salvat undeva, dar stiu sigur ca n-am sa las situatia asa. Nu e drept sa nu pot sa-mi vad adorabiliciune de blog din vina stupizeniei de laptop care e mai mult stricat decat functional.
Asta a fost o postare scurta in care sa ma plang de cat de naspa e situatia. Acum plec in cautare de templates gata facute si functionale si, pana nu rezolv cu PC'ul, nici ca vede cineva talentul meu in Artisteer.
Bafta in viata.


13 aprilie 2013

Recenzie ♣ Cartea Minciunilor, by James Moloney



CUM POTI DISTINGE ADEVARUL DE MINCIUNA?
In caminul pentru orfani si copii gasiti al doamnei Timmins, un baietel se trezeste in zori fara nume si fara amintiri. Dar din umbrele orfelinatului se iveste o fetita ciudata, care ii spune ca toate raspunsurile de care are nevoie se afla in Cartea Minciunilor, creatia unui misterios vrajitor si care-i da un prim indiciu: "Numele tau este Marcel". Stiind doar acest lucru despre el si avand alaturi trei prieteni, baiatul porneste in cautarea adevaratei sale identitati - unul dintre adevarurile ascunse in Cartea Minciunilor.


Am primit cartea asta de la Cangurul acum vreo 3 ani si la vremea aceea mi-a placut foarte mult, deci m-am gandit sa-mi adun amintirile si sa fac o recenzie.

Totul incepe in dimineata in care eroul nostru se trezeste in casa de copii a doamnei Timmins, fara a avea vreo amintire. Acesta isi face imediat cativa prieteni, dar totodata apare si o rivalitate vadita intre el si un alt orfan, Fergus.

Marcel porneste alaturi de noii lui prieteni in cautarea adevarului despre originile sale. Dupa cateva incercari nereusite de a evada din orfelinat, o intamplare surprinzatoare le ofera baiatului si "echipei" sale sansa de a se avanta catre necunoscut si de a porni intr-o aventura ce ii poarta intr-un regat plin de mistere, unde vor descoperi secrete nebanuite si, poate, intunecate. Fiecare personaj va descoperi cate ceva despre trecutul sau, despre familia lui sau, eventual, despre neamul din care se trage ( dap, in cartea asta apar si spiriduuuusi si dragoni si tot felul de creaturi adorabile ).

Desi la inceput lectura poate fi dificila din cauza lipsei de informatii despre... orice, pe parcurs lucrurile se clarifica si autorul isi face talentul simtit, dezvoltand o intreaga istorie a unui regat, istorie plina de incurcaturi si rasturnari de situatie. Unde mai pui si misterioasa Carte a Minciunilor, ce reuseste sa complice totul...

Un minus din partea mea e faptul ca eroii se plimba de colo-colo, reusesc sa indeplineasca misiuni, dar cu ce scop? Cartea nu a parut sa aiba o finalitate, personajele fugind de la o aventura la alta ca intr-un joc fara sfarsit.

Totusi, recomand cartea aceasta celor care apreciaza un fantasy ce contine elfi, dragoni, regate impresionante si magie din plin.


Nota: 3.5/5


*Am aflat recent - acum cinci minute - ca asta e o serie intreaga, deci mai am doua carti de citit. Era de asteptat, deoarece finalul primului volum m-a lasat in aer, cu un tip zburand pe un cal spre vazduh.

Vote!

Dati si voi un vot chiar aici, chiar acum pentru Jensen, va rog cu ciresica in varf.
Motiv: e iubibil si asaaaa adorabil si... Uitati si voi:


.

.

.




12 aprilie 2013

Recenzie ♣ Ce-as fi eu fara tine?, by Guillaume Musso

Inima lui Gabrielle este sfâşiată între două feluri de iubire. Cea pentru primul bărbat de care s-a îndrăgostit si cea pentru tatal ei. Primul este un poliţist pasionat de meseria lui, celălalt este un hoţ celebru. Însă amandoi au dispărut cu cincisprezece ani în urmă. Într-o bună zi, la aceeaşi oră, tatăl rătăcitor şi iubitul rămas pe un alt continent reapar, în chip straniu, în viaţa ei. Curând, Gabrielle îşi dă seama că cei doi sunt prinşi într-o cursă mortală. Destinele lor nu pot fi separate. Pe cine să salveze şi pe cine să piardă?


Intre Martin si Gabrielle a fost dragoste la prima vedere, dar destinul i-a despartit prea devreme. Totusi, au ramas inchisi unul in inima celuilalt timp de cincisprezece ani, sperand ca se vor intalni. Cel putin pentru tanarul francez lucrurile au decurs asa. Despre Gabrielle nu stiu ce sa spun. Intr-o vreme a parut ca-l uitase, mai tarziu sentimentele fata de el au reaparut, totul desfasurandu-se intr-un cadru plin de suspans si impuscaturi.


Archibald a savurat fiecare clipa a jocului pe care il are cu Martin, jocul de-a soarecele si pisica ce i-a marcat ultimii trei ani din viata. Pentru Gabrielle a avut sentimente contradictorii: pe de o parte era fiica lui, pe de alta parte era fiinta ce i-a rapit iubirea vietii.
Confruntarea dintre cele trei personaje era inevitabila. A fost de-ajuns o amprenta ca totul sa izbucneasca si cartea sa prinda viata. In prima jumatate a volumului am putut admira modul in care McLean isi planuia toate furturile, iscusinta de care dadea dovada. I-am descoperit si motivele, pe baza carora cartea a evoluat intr-o multitudine de confruntari intre hot si politist, intre tata si cel ce o poarta in inima pe fiica lui de ani intregi.
"Ce-as fi eu fara tine?" este atat o carte de dragoste, cat si un roman politist. O imbinare destul de reusita a celor doua genuri, care mie mi-a placut. De admirat este si perceptia autorului fata de moarte, pe care o ia drept un aeroport. Acea parte a cartii a fost cea mai sensibila si ma indoiesc ca a existat cineva care, citind-o, nu si-a pus nicio intrebare.
Imi place modul in care Guillaume Musso complica lucrurile pana la extrem, pentru ca in final sa vina cu o solutie multumitoare pentru toata lumea. In cartile sale nimeni nu ramane neimpacat, iar daca moartea isi face aparitia in peisaj, atunci scopul ei este unul precis si in folosul tuturor.
Personajele au fost construite dupa un model destul de complex, care sa le scoata in evidenta atat calitatile, cat si defectele. Cel mai elocvent exemplu din carte este Martin, care incearca sa-si inchida sentimentele intr-un loc de unde sa nu poata iesi, tulburandu-i evolutia in cariera. Martin s-a lasat acaparat de obsesia pentru Archibald, uitand de tot ce il inconjoara si construindu-si lumea in jurul celebrului hot de tablouri, pe care doreste sa-l cunoasca si sa-l inteleaga... ca sa-l poata prinde. Si totusi, la revederea cu femeia pe care a iubit-o timp de 15 ani, obsesia parea sa fi trecut pe planul doi. Dar nu pentru mult timp, fiindca in curand se descopera ca Gabrielle e nimeni alta decat fiica lui Archibald, pusa in fata celei mai grele alegeri din viata: tatal ei sau cel de care, desi nu vrea sa recunoasca, e inca indragostita?

Daca vreti sa aflati cum evolueaza lucrurile, n-aveti decat sa cititi cartea. Eu spun ca merita.


Nota: 3/5

*Pentru cei care au citit cartea: i s-a mai parut cuiva genial faptul ca apare si Elliott pe acolo?

9 aprilie 2013

Ieseli

De unde eu eram tipa aia fara viata care sta numai in casa, saptamana asta am devenit comandantul armatei de nebuni, planuind cate o ieseala pentru fiecare zi, neavand timp sa ma gandesc la detalii, dar sperand ca totul o sa fie ok.
Saptamana trecuta mi-a schimbat putin personalitatea, pentru ca am ajuns sa cunosc mai bine niste oameni extraordinari, care de la anul vor fi in liceu cu mine. Cred ca voi pune o numaratoare inversa pe aici pe undeva in cinstea lor.
Pentru saptamana asta avem asa:
- azi ma vad cu el, tot nu cred ca vine cu trenul numai ca sa ma vada cateva ore... prea asdfghjkl
- maine ma vad cu Mich si Googga si probabil nu ne va ajunge timpul ca sa povestim tot ce-am vazut/facut/patit in ultimul timp, deci de-abia astept sa sar pe ele si sa le strang pana le sufoc
- poimaine e posibil sa vina ONF'ul pe la mine, adica sa adunam trupa si sa plecam in explorare pe drumurile orasului, ceea ce-mi aminteste ca trebuie sa fac un set de reguli pentru ca ceilalti cetateni sa nu fie pusi in pericol
- intr-o zi trebuie sa ma vad si cu unchiul, am destule sa-i spun si sa-l fac sa se cruceasca de cat de tampita e noua generatie

Ce-mi pasa mie ca e vremea nasoala si ca ar trebui sa ma gandesc la examenele de final si toate cele? Am zis ca macar 2-3 saptamni dau totul deoparte si-mi fac timp pentru mine si pentru ce-mi place mie, ca asa e frumos. N-am ajuns robotul nimanui, am dreptul sa pun o pauza tuturor lucrurilor stresante si sa ma concentrez pe ceva placut si relaxant.
Am zis ca zilele astea am sa mai fac niste recenzii scurte ( nu mai fac recenzii lungi pentru ca sfarsesc prin a analiza fiecare detaliu al cartii si descopar prea multe lucruri nelalocul lor si ma enervez si... intelegeti voi ), poate vreun textulet pseudoinspirational asa, sa fie, plus macar doua capitole la povesti, ca le-am lasat in paragina de tot.
Trebuie sa incep sa-mi fac si tabelul cu Oameni/ La ce sunt buni/ Ce-au facut epic/ Unde ii gasesc pe care mi l-am propus de saptamana trecuta, dar pentru asta trebuie sa ne strangem mai multi ca sa-i insiram pe toti, ca nu prea se cade sa-i acostez pe Fb si sa-i intreb ce-au facut bun la viata lor, mai ales daca nu-i cunosc personal.
Mai trebuie sa ma interesez de tabara aia de la vara, daca pica norocul sa ne iasa asa cum vrem o sa fie epic de epic, sa-mi cunosc si eu viitorul si sa mai petrec ceva timp de calitate cu MM, Panchy, Skipy & Co., cu care ma inteleg neasteptat de bine avand in vedere tot ce s-a intamplat in saptamana altfel.

Tocmai am realizat ca eu imi fac aici planuri peste planuri si un fel de jurnal cu chestii de facut, dar ca voi nu ma intelegeti prea bine fiindca nu stiti cine sunt respectivii.
Legenda time!
MM - Am zis si aici de el, e un om usor nebun, bun la toate, piroman, dansator, care scoate sunete de tot felul, care face cubul rubik ca pe un puzzle de 12 piese, care are ca trupa preferata si trupa mea preferata ( tot nu-mi vine sa cred asta )... am zis ca e usor nebun?
Panchy - aia mica de am fost cu ea si la Praga si ne tot gasim pe la Cangurul si peste tot de fapt, are momente in care face niste glume absolut geniale, are firea aia calma si calculata de milioane si e epica mai ales cand face dansul victoriei
Skipy - ala micu si balbait numai cand vrea care deseneaza manga si e cam singurul din gasca care ma intelege cand zic yaoi, care stie despre anime-uri and stuff si care va face o fabrica de cani din alea speciale cand se face mare; daca ii lasi ceva in grija acel ceva arde, se sparge sau se rupe si dispare
Rusu' - mon ami, usor piroman si asta, se muta cam des, a invatat meserie cu bancurile seci de la Gelu ( mai multe detalii despre asta va da Guga, trebuie sa-l adaug si pe el la tabel )
Cei de mai sus sunt cu fizica, de acolo ne stim si o sa merg si eu la liceul lor si Doamne! ce epic o sa mai fie.
Sper.
Mich - prietena mea cea mai buna, iubirea mea pe care de-abia astept sa o vad, careia ii plac cei de la MCR (vezi ca n-am zis ca esti obsedata, vezi vezi veeezi) si care e epica de epica, are blogul undeva in dreapta
Guga - hai ca de ea vorbesc mai des, are blogul undeva in dreapta si ea, e cu matematica, sta in banca cu Blq si o iubidubicesc desi in majoritatea timpului ne agasam una pe alta ca chioarele
Mimi - asta macar apare in postarea asta? daca nu, nu conteaza, e prietenul meu cel mai bun, il stiu de vreo 10 ani, am fost logoditi, suntem destul de tampiti impreuna si toate cele
Unchiu' - este unchiul meu (unexpected) cel epic, cu care ma inteleg eu foarte bine si datorita caruia stric chestii

Gata cu legenda, acum sper ca pricepeti ceva mai mult, daca nu sunteti liberi sa intrebati, mai putin nume/prenume/adresa/telefon/alea alea, evident.

V-am tapurit(obicei naspa din Tara Oasului), ja ne!

7 aprilie 2013

Recenzie ♣ Insurgent ( Divergent 2), by Veronica Roth


Sper ca v-ati obisnuit cu mine si cu incercarile mele de recenzii pe care - din motive necunoscute - le fac la 100 de ani dupa ce citesc cartile.

O ALEGERE DEVINE UN SACRIFICIU
UN SACRIFICIU DEVINE O PIERDERE
O PIERDERE DEVINE O POVARĂ
O POVARĂ DEVINE O BĂTĂLIE
O SINGURĂ ALEGERE TE POATE DISTRUGE

Zic de la bun inceput ca primul volum mi s-a parut mult mai bun decat acesta. Dar haideti sa o luam cu inceputul, ca asa e frumos:

O tulburătoare poveste de iubire, plină de răsturnări de situaţie, cu decizii sfâşietoare şi dezvăluiri emoţionante ale naturii umane…Într-un Chicago distopic, unde tinerii care au împlinit vârsta de şaisprezece ani sunt obligaţi să aleagă una dintre cele cinci facţiuni, căreia ar trebui să-i fie devotaţi pentru tot restul vieţii, Tris Prior continuă să-i salveze pe cei pe care îi iubeşte — şi pe ea însăşi —, în timp ce caută răspunsuri la întrebări sfâşietoare despre durere şi iertare, identitate şi loialitate, politică şi iubire.Pentru Tris, ziua iniţierii ar fi trebuit să reprezinte o victorie şi să fie sărbătorită alături de cei din facţiunea aleasă; în schimb, ziua se sfârşeşte cu orori de nedescris. Războiul bate la uşă, în timp ce conflictele dintre facţiuni şi ideologii se extind cu repeziciune. Şi în vremuri de război, se formează tabere, se dezvăluie secrete, iar alegerile devin irevocabile şi dure. Transformată de propriile sale decizii, dar şi de durerea sufletească şi de sentimentul de vinovăţie, Tris trebuie să-şi accepte Divergenţa, chiar dacă nu ştie ce îi rezervă viitorul.

Primul volum ne-a lasat cu Tris, Four & Co. in tren, nestiind ce le rezerva soarta. Ca sa fac un micuuut rezumat al volumului doi, lucerurile merg asa: aia calatoresc prin factiuni ca in parc si Tris isi plange de mila si se gandeste la ce fiinta groaznica e fiindca l-a impuscat pe ala micu' blondu de stie el tot.

Cartea ar fi fost mai buna - zic eu - daca Tris nu ar fi avut mustrarile alea de constiinta care nu o lasau nici macar sa tina o arma in mana - wtf, aia din JF ii omora ca pe iepuri - si daca, in locul alergaturii dintr-un loc in altul, ar fi fost ceva actiune. Ceva mai multa actiune cu care am fost obisnuiti in prima carte: simulari, lupte, mai multe momente care sa tina cititorul cu sufletul la gura.

Personajele sunt cam aceleasi, mai vine unul, mai moare altul. O avem pe Jeanine razand malefic pe fundal cam 90% din timp, il avem pe Four cu atitudinea lui de badass - adorabil, de altfel - , pe Tris cu gandurile si cosmarurile ei si pe ceilalti facand munca in folosul comunitatii.
Tris m-a enervat destul de mult in cartea asta, fiind prea afectata de ceea ce a facut. Era razboi, un om mort nu ar fi trebuit sa insemne atat de mult. Pe langa asta, se presupune ca Divergenta ei e mai dezvoltata decat a celorlalti, deci ea e mai speciala, ceea ce nu s-a prea vazut acum. Nu a mai facut nimic diferit de ceilalti, asta daca nu luam in considerare tipicele situatii in care s-a pus in pericol degeaba, dorind sa demonstreze doar ea stie ce. As fi vrut sa iasa in evidenta in bine, sa treaca mai repede peste socul uciderii lui ala micu' si sa isi recapete energia din primul volum.
Four a stat dupa prietena lui o buna parte din carte, apoi a hotarat sa ia atitudine cu privire la problemele ei, dar nu a reusit sa se descurce prea bine. Momentul lui de glorie a fost acela in care le-a demonstrat tuturor ca nu este las - nu inteleg totusi cum de tocmai asta s-a inteles din ce a facut, dar mi-a placut mult scena, mai ales datorita nedumeririi tatalui sau. Tobias ramane personajul meu preferat, findca nu-si pierde cumpatul dupa orice intamplare minora si pe langa asta e asaaa... <4.
As putea insira si celelalte personaje, dar prefer sa spun cate ceva la gramada decat sa transform recenzia asta intr-un roman. Caleb s-a comportat de parca ar fi avut dubla personalitate, Jeanine a aratat cat este de macinata de ideea ca nu poate stapani totul, Christina a fost cam cel mai puternic personaj incepand cu a doua jumatate a cartii... Ar mai fi Lynn, care m-a socat pana peste cap.

In comparatie cu alte carti, aceasta a fost destul de buna, dar in comparatie cu primul volum al seriei a lasat mult de dorit. Pot doar sa sper ca al treilea volum va recupera si pentru acesta si sa cred in capacitatea autoarei de a ascunde ceva extraordinar in spatele zidului ce separa orasul de restul lumii.



Nota: 3.5/5

6 aprilie 2013

So much win

Acasaaa ftw.
Cea mai tare dintre olimpiadele la care am fost, desi dupa standardele veteranilor a fost naspa.
Profa over protective. Mama celui de-a unspea la fel.
Nopti nedormite.
Spray, after-shave si gel antibacterian. Si brichete. Succes garantat.
Batul. Epicul, unicul bat, totemul, omul meu, fratele meu, avand multe functii nebanuite.
Lacate sparte. Nu toate, totusi.
Cub rubic. 4 x 4. Tot internatul la usa noastra sa rezolve MM dracia.
Oras in care jumatate din populatie eram noi. Oamenii intrau in case si trageau perdelele cand ne vedeau.
Vreo 10 ghide. De liceu. Doar vreo 3 la alte cateva judete. I wonder why.
10 oameni intr-o cuseta de 6. De doua ori.
Primul sarut. Si al doilea. Si al treilea. Lista continua.
Urmatoarea carte. Trombon. Alte jocuri de carti.
Bancuri bune. Bancuri seci.
Focul de la geamul celor mici. Oroarea. Ancheta. Peretele ars. Podeaua arsa. Scaunele arse. Si dulapul. Si masa. Si mana lui MM. Si pandantivul ala.
Plictiseala cand profa statea pe capul nostru. Copilul din dulap. Plimbarile pe acoperis.
Dusurile reci. Paturile pe jumatate rupte. Popii de pe pereti.
Glumele proaste facute de unii. Si cele bune. Toate la gramada.
Excursia naspa. Sarmalele naspa. Vremea la fel de naspa.
Epic failurile.
Povestile despre liceul la care vreau sa merg. Concluzia ca nu e deloc rau.
Broscuta luata din tren.
Medalia de bronz. Care arata a plastic.
Dormitul pe unde apucam. Profa care ne trezea si ne gonea in camera. Injuraturile.
Intamplari epice. Oameni epici. Amintiri ce nu pot fi povestite fiindca as fi inchisa in dulap numai ca sa nu mai dau ochii cu ei.
Oamenii normali si Skipy cu popcornul. MM cu tipele. Eu cu rusul. Panchy pe acolo. Andreea cu indragosteala ei. Tipul de a unspea cu gayiciunea lui si cu sapunul lichid. Sapunul lichid imprastiat pe masa.
1-6 aprilie. Am fost nebuni mai. Va iubesc pe toti si ne vedem la anul. La liceu. Toti in acelasi loc, daca nu se muta el. Mai bine s-ar pregati intregul judet, va fi ceva memorabil.

Ce postare sentimentala a parut asta... Nu e. Poate doar putin. Pe de o parte am vrut sa vin acasa, pe de alta parte am vrut sa mai stau. Sentimente amestecate cu carul, o sa trebuiasca sa treaca ceva timp ca sa-mi revin.
Traiasca ONF.
Sa mori tu right now.


Ti-a placut? Transmite mai departe!