10 ianuarie 2013

Recenzie ♣ Divergent, by Veronica Roth

Dupa cum spuneam mai devreme undeva pe aici, am pus mana pe "Divergent" si, impinsa de toate lucrurile bune auzite despre ea, am inceput sa citesc si nu m-am lasat pana n-am terminat.
Ceea ce urmeaza sa spun ar putea fi ciudat si cu spoilere, asa ca daca aveti de gand sa cititi cartea in viitorul apropiat continuati pe propria raspundere.


Într-un Chicago distopic, oraşul în care trăieşte Beatrice Prior, societatea este împărţită în cinci facţiuni, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi). În fiecare an, într-o zi anume, tinerii în vârstă de şaisprezece ani trebuie să-şi aleagă facţiunea căreia îi vor fi devotaţi pentru tot restul vieţii. În ceea ce o priveşte pe Beatrice, ea trebuie să hotărască dacă rămâne alături de părinţii ei sau alege facţiunea care consideră că i se potriveşte cel mai bine. În cele din urmă, alegerea pe care o face va surprinde pe toată lumea, inclusiv pe ea însăşi.În timpul iniţierii care urmează, marcată de o puternică rivalitate, Beatrice îşi ia un alt nume, Tris, şi se străduieşte să afle cine sunt cu adevărat prietenii ei şi, de asemenea, dacă o poveste de dragoste cu un băiat uneori fascinant, alteori enervant, îşi poate găsi locul în viaţa pe care ea şi-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toată lumea deoarece fusese prevenită că i-ar putea aduce moartea. Şi, pe măsură ce descoperă un conflict care ia treptat amploare, ameninţând să destrame societatea aparent perfectă în care trăieşte, află că secretul ei ar putea-o ajuta să-i salveze pe cei dragi… sau ar distruge-o.

*Chestia asta o retii ca pe poezie la un moment dat.

Incepem cu impartirea orasului in cinci factiuni pentru buna functionare... Ok, this is not ok. Eu stiu ca pacea si linistea se pastreaza cand e armonie intre oameni, nu cand stau izolati unii de altii. Singurele interactiuni sunt cele pentru intr-ajutorare, de genul Eruditilor care ofera informatii - haha, good joke - si celor din Prietenie care produc hrana. Membrii anumitor factiuni - *cough* Abnegatie - mi-au parut prea canalizati pe caracteristica de baza a factiunii lor, ceea ce i-a facut putin obsedati. Am ajuns la concluzia ca cei fara factiune sunt cei mai castigati, chiar daca mor de foame & stuff. Macar au libertatea de a gandi ce vor si de a trai la gramada indiferent de trasatura de caracter predominanta.
Acum cei care au citit cartea vor sari pe mine, intreband cum ramane cu Divergentii. Rabdare... rabdare... Divergentii au o minte mai complexa decat a oamenilor de rand, iar asta e periculos. What. The. Fuck. Deci exact cand apare unul mai luminat, el trebuie sa se ascunda toata viata ca sa nu fie omorat. Asta chiar e gresit.
Apoi ar fi initierea. In afara de Abnegatie, unde toti sunt primiti cu bratele deschise - nu prea deschise totusi, asta ar atrage atentia asupra unei persoane, ceea ce contravine cu natura factiunii - in celelalte exista si oameni care raman pe afara. Din nou, desi ceilalti ii considera nedemni de a avea o factiune, mie mi se par cei mai castigati. La Neinfricati cel putin, initierea devine din ce in ce mai rea in fiecare an. Adica daca te duci la altruistii aia ajuti oameni si speli picioare si gata, iar aici trebuie sa te bati pana la lesin? Frumos.
Cam astea ar fi problemele mele cu cartea, care, per ansamblu, a fost extraordinara. Mai exista mici lucruri care ma deranjeaza, dar nu atat de importante.
Primul volum urmareste in principal evolutia lui Tris care devine o adevarata neinfricata, depasindu-si statutul de "batoasa". Personajul ei mi-a parut destul de puternic, desi erau unele momente in care era chiar enervanta. Cum ar fi cand o apuca vina ca si-a lasat familia, doar pentru a-si aminti cat de extraordinar de egoista este.

Four... Vreau sa spun Fooooouuuuuurrrr <4. Mica mea problema cu porecla tipului este ca-mi aminteste de asta:
Really? In capul meu tipul e de vreun infinit de ori mai frumos si ododosibil. Voi abera ceva timp despre el, pentru ca trebuie sa-mi exprim parerea completa in legatura cu minunatia asta de om. A avut o copilarie traumatizanta - nu e o surpriza avand in vedere ca asta a devenit un tipic al cartilor - si i-a ales pe neinfricati dintr-un motiv nu tocmai curajos. Ce am admirat la autoare e faptul ca i-a facut traumele din copilarie sa para reale, nu doar le-a mentionat in treacat. Exista o scena in volumul doi care arata cat de mult l-a frustrat nedreptatea traita cand era mic si nu-l condamn prea tare pentru iesire... daca am sa vorbesc si despre "Insurgent", detaliez acolo.
Baiatul asta e usor infricosator - se scarpina cu cutitul, pe buneeee? - dar foarte calculat. E doar cu doi ani mai mare decat Tris si a avut rezultate exceptionale la initiere. N-ai cum sa nu te indragostesti de personajul asta, de modul ala subtil in care ii tot transmite mesaje lui Tris. Modul in care se comporta in preajma ei - urat, de cateva ori, daca stau sa ma gandesc - e destul de diferit de ceea ce-am mai citit eu pana acum, dar interesant. Are si momente in care e absolut genial, dar si unele mai putin... in spiritul perfectiunii sa zicem. Totusi, e printre putinii tipi din carti care e adorabil la betie.
E o chestie pe goodreads cu care sunt totusi de acord: Tris is not even pretty and looks like a 12-year-old child, but Four, the hottest badass around who is perfect at everything he does, thinks she's the best thing since sliced bread.
Mda, sunt perfect de acord cu asta. Si convingerea mi-e intarita si de ce se intampla ca urmare a fricii lui Tris - aia din testul final. Deci esti asa mare, sexy, bun la toate si totusi n-ai deloc experienta cu fetele?


...Pana la urma tot dragut ramane.

Tris are ceva probleme cu ea, in stilul "Ce caut eu aici? Nu sunt buna de nimic, da' poate totusi sunt buna de ceva si... Fouuur. Ma intreb care e faza cu el. Adica se comporta asaaa ciudat si dragut si chiar nu gasesc nicio explicatie pentru asta. Si trebuie sa devin mai buna fiindca de fiecare data cand devin mai buna nu sunt buna. Si trebuie sa nu zic nimanui ca-s Divergenta, da' parca totusi merge sa le spun catorva oameni. O, uite, un tatuaj.". Oricum, subestimarea propriilor capacitati e deja clasica la personajele principale, iar in volumul doi lucrurile se inrautatesc. Spre finalul cartii tipa devine o manuitoare de arme epica de epica spre mafioata, doar pentru a regreta - si - asta prin tot volumul doi.
Maica-sa... Pai maica-sa e destul de speriata de bombe la inceputul cartii, apoi, cand apare din nou pe la mijloc, e ca un soc si nici n-apuci bine sa te trezesti din el ca ajungi spre final si femeia manuieste armele ca pe andrele. Chiar mi-a placut de ea.
Peter... Am zis vreodata ca-mi place mult tipul asta? Adica da, e rau, injunghie oameni in ochi, ii arunca in prapastii, ii face sa-si tradeze prietenii & stuff, dar felul lui manipulator de a fi... Extraordinar. Si trebuie sa admit ca si in volumul doi mai castiga ceva in ochii mei, desi n-ar trebui.
Eric. Pai vedeti voi, Eric... Imi place cum o observa el asa subtil pe Tris si cum se tachineaza cu Four - adica il tachineaza, ca el nu prea raspunde -, iar spre final se demonstreaza ca e un baiat rau. Si nu genul de baiat rau care-ti fura jucaria si te face sa plangi, ci genul ala de tradator cu doua fete profitor si invidios si... Uhhh, ma abtin.
Ar mai fi ceva personaje, gen Christina care imprastie fericire, Caleb care e si ala un tradator in opinia mea si pe care il inghit cu greu si tipa aia rea, Jeanine. Roboata. Mai multe despre ea in volumul doi.

Cartea a avut darul de a ma tine in suspans de la inceput pana la sfarsit, pentru ca mereu aparea cate o situatie neasteptata care ma facea sa ma intreb "Si acum?". Am asteptat cu inima izbindu-se de omulet momentul in care Tris si Four arata ceva afectiune, am avut o senzatie ciudata spre bolnava in momentele de maxima tensiune si am adorat momentele mai libere, cum ar fi saltul de pe cladirea aceea si clipele in care Tris era cu adevarat puternica, curajoasa, desteapta si altruista, asa cum ar trebui sa fie. Cat despre final... Mda, cred ca mergea un suspans ceva mai mare, sa se fi oprit cartea undeva prin camera de control pentru simulari, de exemplu. Chiar si asa am fost nerabdatoare sa ma apuc de "Insurgent", care - de altfel - a fost foarte interesanta la randul ei.


Nota: 4.7/5


P.S. Am mentionat cat imi plac replicile? Fac personajele sa para mult mai reale, fiindca vorbesc asa cum ar vorbi orice om in realitate, nu folosesc fraze incurcate si nici cuvinte teatrale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu ce părere ai?

Ti-a placut? Transmite mai departe!