31 ianuarie 2013

Esti bine

Ii vezi peste tot: pe strada, la scoala, in parc... Plimbandu-se cu feţe visatoare, razand din nimic, tinandu-se de mana sau facand schimb de alte asemenea gesturi pline de afectiune. Apoi te vezi pe tine, mana in mana cu o inghetata, razand singur sau cu aminicii de suferinta, care-ti sunt colegi, prieteni, rude indepartate sau frati. Privirea iti fuge iar asupra lor, prinsi intr-o sfera invizibila ce-i desparte de restul lumii. Te uiti la ei, te uiti la tine si brusc te simti singur, desi esti intr-un grup de peste zece persoane.
Inevitabil, mintea iti zboara pe taramul nesfarsit al posibilitatilor si, inainte sa-ti dai seama, esti pironit in mijlocul drumului, intrebandu-te "Cum ar fi daca...?". Probabil ca ai ramane asa ore in sir, cantarind posibilitati, jucandu-te cu idei si balansandu-te pe marginea unor scenarii periculoase. O iubire copilareasca, o iubire pasionala, o iubire simpla sau una interzisa, toate stau la rand, asteptand sa-ti umple capul cu insusiri ce promit care mai de care mai mult.
Esti trezit de prietenul cel mai bun, care iti trece mana prin fata ochilor, facandu-te sa realizezi ca cei ce ti-au trezit avalansa de ganduri au plecat, probabil speriati de faptul ca te holbai - inconstient, bineinteles - la ei.
- Frate, esti bine?
Nu stii ce sa-i raspunzi, pentru ca intrebarea iti da batai de cap si tie. Te gandesti intens daca toate posibilitatile pasagere ce ti-au invadat mintea inseamna cu adevarat ceva, daca este mai bine ca ei decat ca tine. Daca, daca, daca... Prea multe variabile pentru cineva care de-abia isi ia sfantul 5 la mate.
Ei se au unul pe altul, tu ai libertate. Ei isi impart cuvinte dulci, tu poti spune orice doresti, oricand si oricui. Ei isi dau raportul cu ce au facut in acea zi, pe cand tu nu trebuie sa spui nimanui de micile escapade de la miezul noptii, de telefoanele ce te-au tinut treaz, de chiulurile nevinovate. Ei sunt intr-o relatie, tu esti singur, liber sa faci tot ceea ce-ti doresti, sa cunosti oameni noi si sa te avanti in cele mai ciudate aventuri. Ei se cicalesc unul pe altul, influentandu-se in cele mai stranii moduri, pe cand tu iti iei singur toate deciziile, nefiind interesat de parerea nimanui. Ei sunt legati de un fir elastic ce-i trage tot timpul unul catre altul, pe cand tu poti cutreiera intreaga lume fara a deranja pe cineva, fara a fi interogat sau certat.
Ei sunt doi, tu esti doar unul. Si, cumva, iti pare acelasi lucru.
Esti bine.


29 ianuarie 2013

School Thingies

Astazi am dat simularea la romana, adica am facut primul pas spre taramul extraterestru al examenelor nationale si chestiilor de genul asta. Ok, pentru mine una n-au fost noutati, cam aceleasi chestii se dau si pe la olimpiada de romana, daaar am avut doua minunate exercitii cu fraze & propozitie.
Ce inseamna asta? Multe, asta inseamna. E absolut dureros sa imparti frazele in propozitii si sa gandesti care cum e, mai ales cand nici macar n-am ajuns la lectia cu propozitia subordonata subiectiva la ora. In rest cred ca am facut pe acolo, am scris putine lucruri in multe randuri, deci e ok.
Dupa simulare am ramas la ore... Nu. Serios acum, e o traditie sa nu ramai la ore dupa simulare, asa ca de ce sa incalcam noi legile nescrise ale elevilor? Am pierdut vremea prin oras, am dat o tura pe la unchiu si acasicaaa.
Acum joc Travian si incerc sa-mi gasesc eul creativ interior care cred ca s-a pierdut undeva prin spatele splinei, fiindca nu da semne de viata. Mi-ar placea sa mai scriu putin, sa termin ce-am inceput acum cateva zile, dar nu cred ca am sanse prea curand.
Simularea la mate e joi. La aia nu-mi fac probleme, fiindca o sa fie bine... daca n-o sa fie rau. Oricum, acolo ori iti da, ori nu-ti da, cale de mijloc nu exista, deci nu se poate pune problema faptului ca un profesor este subiectiv. Vineri stau tot acasica, fiindca sambata e marea zi a olimpiadei de fizica... brrr. Multa bafta cu asta, macar nu mai visez problemele ca anul trecut :)) E un pas inainte.
Daca saptamana asta se termina si aflu toate rezultatele, am sa plutesc pe norisori roz pentru saptamani intregi, mai exact pana vine urmatoarea activitate de genul asta.
Cum mai stati cu scoala?




28 ianuarie 2013

Awesome Vlogs

Ideile mele de postari se ascund dupa mobila, sparg geamul si sar de la etaj, urla si se dau cu capul de pereti pana mor. Sadica's.
Cu totii stim Youtube-ul, acel site imens unde gasesti videouri cu tot ce vrei si ce nu vrei. Eu una ma uit pe acolo la trailere, ascult muzica sau pierd vremea pe vloguri. Ajungand la partea cu vlogurile, astea sunt preferatele mele - nu in ordine, fiindca toate sunt geniale -:

Tequila, vlogarita de-a noastra, implineste un an in domeniu sambata.
Dan Howell, care e asaaa adorabil si genial si epic si dulce si imbratisabil si asdfghjkl. So sexy it hurts.
Phil, care alaturi de Dan si ceilalti formeaza o adevarata trupa de soc. *Ceilalti fiind gasiti aici si aici*
Paint, pe care-l chinuie talentul la rezumatele cantacioase - si ce daca acest cuvant nu exista oficial? - ale tuturor filmelor, serialelor & co.
Laina, pe care cred ca o stiti fiindca dupa fata ei s-a facut meme-ul cu Overly attached girlfriend.

... Ce? N-am zis ca o sa fie o postare lunga.




26 ianuarie 2013

Recenzie ♣ The Selection, by Kiera Cass

N-o sa ghiciti cine a mai gasit un ebook azi. Eu! Si, cum am auzit pareri impartite in legatura cu cartea asta, mi-am zis sa incerc sa o citesc. Clasica poveste: poate si va contine spoilere.
Pentru 35 de fete, Selectia este sansa vietii. Oportunitatea de a scapa de viata ce le-a fost destinata de la nastere, de a fi atrase intr-o lume a rochiilor stralucitoare si a bijuteriilor nepretutie, de a locui intr-un palat si de a concura pentru inima minunatului print Maxon.
Dar pentru America Singer, sa fie selectata e un cosmar. Inseamna sa-i intoarca spatele iubirii ei secrete, Aspen, care este cu o clasa sociala mai jos decat ea, sa-si paraseasca familia pentru a intra intr-o competitie dura pentru o coroana pe care nu o vrea, sa traiasca intr-un palat care e atacat constant de rebeli violenti.
Apoi America il intalneste pe printul Maxon. Treptat, ea incepe sa-si puna la indoiala toate planurile pe care si le facuse pentru viitor si realizeaza ca viata pe care a visat-o intotdeauna nu se poate compara cu destinul pe care nu si l-a imaginat niciodata si care i se infatiseaza din ce in ce mai atragator in fata ochilor.

Mai intai de toate, trebuie sa spun ca m-am indragostit de coperta. Uitati-va si voi la ea putin, e brilianta! In al doilea rand, vreau sa vorbesc putin despre organizarea micutului stat in care traieste America Singer, alaturi de familia ei. Tara e impartita in 35 de... judete, as putea spune, iar oamenii au clase sociale diferite: de la prima clasa, care reprezinta membrii familiei regale, pana la a opta clasa, care reprezinta oamenii mai putin norocosi ai societatii.
Familia Americai face parte din a cincea clasa, fiind alcatuita din artisti. No sa ghiciti nici intr-o mie de ani ce talent are America: ea canta, oameni buni! Cine s-ar fi gandit la asta dupa numele de familia, ha?

America se vede in secret cu Aspen, care este din clasa numarul sase. Sunt impreuna de doi ani, dar nu oficial, pentru ca mama fetei, intotdeauna in cautarea maririi clasei, ar exploda. Initial, ea nu vrea completarea formularului de inscriere in competitie dar, sub presiunile lui Aspen - ce au autorii cu numele asta, stie careva? - accepta. Siii - ce surpriza - e aleasa pentru a reprezenta Carolina (judetul lor) in batalia pentru inima printului.
Aspen se desparte de ea, dandu-si seama cat de nerealiste sunt planurile lor de viitor, asa ca America decide ca nu are nimic de pierdut. Practic, tipa merge la palat pentru mancare.
In prima noapte, simtindu-se sufocata de atmosfera, decide sa iasa in gradina, desi acest lucru nu era permis decat cu acordul printului, pe care urmau sa-l cunoasca a doua zi. La usa ce da spre gradina e oprita de gardieni si aproape lesina, dar printul isi face aparitia si salveaza noaptea, lasand micuta creatura salbatica in libertaaaate. Ca rasplata, ea tipa la el si-i zice parerea ei sincera in legatura cu Selectia si cu personalitatea lui. Frumos moment, foarte frumos. A fost primul care m-a facut sa ma gandesc ca, poate, n-o sa fie unul din personajele care-si plange de mila toata cartea si... atat. Nup, tipa dadea semne de personalitate!
Ceea ce au urmat au fost multe pagini pline de mai nimic. America si Maxon dezvolta o prietenie ciudata, opt fete sunt eliminate in prima zi, apar diverse incidente si intrigi - ceea ce e normal pentru un palat full de puicute care se bat pe... tot o puicuta, ca sa fiu sincera - si, pe alocuri, actiunea e presarata cu rebeli rai.
Trebuie sa-mi iau un moment ca sa vorbesc despre rebeli. Dupa presupunerile lui Maxon, exista doua grupe mari: cei din sud si cei din nord. Aparent, ei ataca pur si simplu pentru ca nu sunt de acord cu regimul tarii - unde iar e o problema, fiindca se pare ca istoria formarii tarii e falsa si cartile de istorie sunt interzise - dar, de fapt, cauta ceva. Nu se stie ce. Accentul nu s-a pus suficient pe rebelii astia, lasand o urma de suspans destul de enervanta. Nu stim nimic despre ei, nici ce cauta, nici de ce cauta acel lucru, asa ca nu avem nicio idee despre cum vor evolua lucrurile.
E de la sine inteles ca intre Maxon si America lucrurile se schimba pe parcursul cartii, desi prima lor intalnire oficiala nu a fost prea stralucita. Mda, tipa l-a lovit in bijuteriile coroanei. Revenind, toata chestia aia cu prietenii dispare treptat si, exact cand Mer pare cat de cat sigura de ce simte, situatia ia o intorsatura neasteptata. Actiunea e concentrata spre finalul cartii, cand un nou atac face familia regala sa ia o decizie brusca in legatura cu Selectia.
Despre personaje...

America e o fata destul de baietoasa, care isi iubeste mult familia si are o relatie speciala cu sora ei mai mica, May. Selectia nu o incanta deloc, dar se inscrie la insistentele lui Aspen, care o lasa pan' la urma cu inimioara franta si cu 34 de fete disperate dupa atentia printului pe cap. Tot ce apreciaza cu adevarat este mancarea de la palat, fapt care il amuza mult pe print. Mi-a placut faptul ca s-a straduit sa ramana ea insasi pe parcursul competitiei, nedevenind o snoaba. S-a comportat frumos cu servitoarele, l-a tratat pe Maxon ca pe un egal - ceea ce se poate considera o decizie nu tocmai inteleapta, dar nu e cazul aici - si a incercat sa-l uite pe Aspen. Naturaletea ei si firea deosebita au trezit suspiciuni la palat, zvonurile anuntand ca e favorita printului. Acest fapt a starnit invidia celorlalte care, daca ar fi stiut totul despre ea si print, probabil ca ar fi omorat-o in vreun mod sadic si straniu.
Maxon are un nume ciudat. Toate numele din carte sunt ciudate. Revenind, printul e genul tipic de gentleman britanic, neavand vreo idee despre cum sa se comporte in preajma fetelor. Nu e tipul arogant si rau pe care-l voiam eu, ci mai mult un baietel speriat de atatea fete. Nici el nu e tocmai de acord cu Selectia, dar nu are de ales. Si-ar dori mai multa autoritate, fiind constient ca regele nu-i ia deciziile tocmai in serios si considerandu-si ideile si deductiile stupide din cauza absentei sustinerii tatalui sau. N-ar fi stricat putina barbatie in omul asta, serios. Se lasa usor influentat de vorbele Americai, luand cateva decizii importante din cauza ei. Totodata, o gaseste pe aceasa foarte amuzanta, fiind uimit de sinceritatea ei.
Aspen a fost asaaa simpatic in primele capitole, apoi a luat decizia aia de a o parasi pe America, fapt pe care l-am inteles doar partial. Pustiul se simtea prost ca iubita-sa are grija de el, considerand ca ar trebui sa fie invers. E o mentalitate destul de draguta. Am crezut ca singura parte din el care va aparea in cartea asta o sa fie penny-ul ala, dar m-am inselat. Mai multe detalii nu dau, ca pot fi deduse destul de usor oricum.
Familia lui Aspen ii este alaturi, desi mama ei isi pune sperante prea mari in Selectie si omite sa ia in calcul sentimentele fetei, deloc incantata de ideea de rochii, eticheta si toate cele. Tatal ei este intelegator, genul de om caruia nu-i pasa de societate si vrea ca America sa fie fericita, indiferent cu cine. May este o bomba cu ceas, hiperactiva si adorabila - desi n-a plans la tartele cu capsune -, iar Gerad e dragutel, desi pare cam timid si frustrat de faptul ca nu-si gaseste talentul. Kota are o personalitate oribila, iar despre sora-sa, tot cu K o cheama si pe ea, nu am ce zice, fiindca nu apare decat in vreo cateva randuri din carte.
Celelalte candidate sunt... multe, prea multe ca sa le pot retine pe toate. Marlee e dulce si, ca sa fiu sincera, nu ma asteptam la ceea ce i-a destainuit Americai, Ashley a disparut prea repede, iar Celeste e o scarba. 'Nuff said.

Ganduri despre carte, inainte si dupa citire
Asteptari: tipa incepe prin a lua situatia in varful bocancului, dar apoi se gandeste sa-i dea o sansa competitiei si incepe o adevarata bataie cu celelalte candidate, remarcandu-se printr-un tupeu deosebit si ajungand la inima unui print badass, in timp ce rebelii fac munca de fundal.
Realitate: tipa devine prietena printului micut si blegut, ajutandu-l sa ia decizii, in timp ce o scorpie le face zile negre celorlalte candidate si rebelii chiar fac munca de fundal, ceea ce - desi e doar prima carte din serie - devine frustrant la un moment dat.
Predictii pentru urmatoarele carti: rebelii vor primi cumva ce vor - n-am nici cea mai vaga idee care e lucrul ala inca -, monarhia va ramane sau nu in picioare, May moare, America va ramane cu Maxon pentru ca Aspen are o fire vulcanica, la fel ca a ei.
Fraza in italic a fost referirea mea subtila la faptul ca aceasta carte e un fel de Jocurile Foamei Reloaded. Competitia, alegerea la intamplare a candidatelor - care nu era chiar la intamplare -, batalia dintre ele si triunghiul amoros, plus faptul ca majoritatea evenimentelor sunt televizate si ca printul e un fel de tantalau cu maniere, iar Aspen e un badass, pana si culoarea parului tipilor, toate conduc la Jocuri.. Daca veti citi, va veti convinge. Totusi, ideea cu tipele care se bat pe inima printului este diferita, asa ca in carte exista si ceva originalitate.
Mie mi s-a parut o lectura destul de captivanta, care m-a tinut pe jar pana la capat. Incheierea a fost un fel de declaratie de razboi intre Maxon si Aspen pentru America, desi unul din ei inca nu stie despre asta. Sunt curioasa cu ceea ce se va intampla atunci cand respectivul personaj o sa descopere adevarul si care ii va fi reactia dar, mult mai important, sunt curioasa in legatura cu rebelii si cum vor mai afecta lupta dintre Elite(ele fiind ultimele 10 fete ramase in concurs, dar nu chiar... vedeti daca cititi). Totodata, ma intreb daca scopurile rebelilor se vor intersecta cu viitoarele ganduri ale personajului principal, pentru ca asta ar conduce la o schimbare majora in carte.

Nota: 4/5, pentru modul dragut, desi cam lent in care au decurs lucrurile, pentru scenele amuzante, dar mai ales pentru sclipirile de moment ale Americai.

25 ianuarie 2013

Zapada zapada zapada

La inceput zicem "Zapadaaa" cu entuziasm, apoi picam in cealalta extrema. Ieri nu se mai vedea niciun palc de omat in tot orasul si, pe la pranz, cand am iesit sa infrunt lumea exterioara, m-a izbit. Troiene de-un metru, ninsoare viscolita, atata alb ca a trebuit sa bajbai cu ochii inchisi. Greseala fatala, am cazut de trei ori pe o distanta de nici douazeci de metri.
Dupa ce m-am acomodat putin cu zapada si m-am gasit cu Mich, ne-am tarat una pe alta pana la scoala. Undeva pe la jumatatea drumului am reusit sa cad intr-o groapa, dar hei!, era ascunsa de zapada. Deci am scuza. Am mai cazut de cateva ori, ne-am udat pan' la piele, dar n-am intarziat la ora. Bravo noua.
Am scris vreo doua povestioare din alea mici si pseudoinspirationale, cam ciudate si plangarete pentru stilul meu, dar n-a zis nimeni ca trebuie sa reflecte realitatea. No, no, forever alone la orizont. Am mai scris si la Zburand si poate postez undeva in viitorul apropiat, daca intereseaza pe careva informatia.

Maine e sambata, no contests, no stress, just sleep. Yap yap. Genul meu de zi, in care pot fi lenesa si ma pot bucura de asta. Oricum e vorba aia, timpul pe care iti place sa-l pierzi nu e timp pierdut. Sunt perfect de acord cu asta, fiindca asa ingerasul de mine nu pierde niciodata nicio secunda.

M-am apucat din nou de Travian, acum ca inteleg cat de cat cu ce se mananca jocul. Am jucat Travian, Ikariam si Triburile de printr-a treia, dar m-am lasat acum vreun an. Azi m-a apucat dorul si am inceput iar, chit ca lumea e deja deschisa de 45 de zile. O sa trebuiasca sa-mi amintesc exact cine ce face pe acolo, dar cred ca ma descurc. Am ales sa fiu barbara - ce straniu suna asta -, desi eu de obicei eram cu romanii. Si dacii sunt mai rapizi... Dar barbarii se inmultesc repede. La trupe ma refer. Deja sunt cateva sate imprejur care par numai bune de atacat, totul e sa mai cresc putin ca sa am cativa soldatei si sa cuceresc ceva pe acolo.

... cred ca asta e tot pe moment :]




23 ianuarie 2013

Yada yada

Ăăăh, da, asta va fi una din postarile alea full, da' full de lucruri random. DAR, pentru ca exista si un dar, spre deosebire de ultimele postari, in asta n-am sa vorbesc despre scoala deloc.
Pauza pauza pauza. Ma anunta astia de la Yahoo live ca mi s-a blocat contul. Care-i nehalitul care n-a avut ce face si mi-a luat contul la bani marunti? Oricum sansele sa-mi fi ghicit careva parola sunt... 0. Pe bune, chestia aia e asa ilogica incat nici nu stiu de ce am pus-o. Anw, acum a trebuit sa o schimb, deci va trebui sa gasesc altceva, la fel de ilogic.
Initial voiam sa filozofez despre cum prostia omeneasca poate strica relatiile interumane gen prietenie. Apoi am trecut la faza cu "sterg tot, distrug tot, persoana nu mai exista" si am sfarsit prin a decide sa ignor pur si simplu ce mi-e inferior.
Am decis sa fac o postare cu niste intrebari & intamplari care sunt destul de obisnuite + genul ala de reactii adorabile pe care fiecare le are la un moment dat. Postarea e in constructie, fiindca sunt muuulte care ar trebui scrise si trebuie sa-mi mai amintesc dintre ele. Am foi & caiete & cutii pe care sunt scrise tot felul de replici simpatice, dar trebuie sa le adun si sa le selectez.
Zilele astea m-am pus pe descarcat poze la greu, fiindca tot ce-i pe Tumblr e asaaa tentant.



Probabil ca acum am s-o tin pe muzica vreo ora, am sa ascult tot ce-mi place din calculator, apoi am sa ma uit la Gif-uri epice si ma voi uita la NCIS, ca tot e el mare si frumos la 9 pe AXN. Am mai zis ca iubesc serialul asta? Nu? Zic acum: iubesc serialul asta.

* Loc pentru gif adorabil care nu vrea sa se incarce*

Voi ati avut vreodata un moment in care voiati sa postati ceva si chiar atunci altcineva posteaza ceva pe acelasi subiect si va ganditi: fuuu, daca o sa creada careva ca plagiez? Mie mi s-a intamplat de doua ori. Si de fiecare data aceeasi persoana mi-a luat-o inainte. Bafta mea. Dar e greu sa gasesti idei originale, bine? Ma bucur ca ma intelegeti.
Uneori stau si ma gandesc daca pare dubios faptul ca va pun intrebari, dar raspund eu la ele. Asa ca de data asta n-o sa mai fie cazul.
Ce mai faceti?

22 ianuarie 2013

Baiatul perfect

Ce face baiatul perfect?

In opinia celorlalte fete:
- Stie sa te faca sa zambesti cand esti trista.
- Iti este alaturi, dar iti respecta independenta.
- Iti da consola in mijlocul jocului.
- Vine pe la spatele tau si te ia in brate.
- Se joaca cu parul tau.
- Mana lui o gaseste intotdeauna pe a ta.
- Se comporta ca un catelus cand chiar isi dorste ceva.
- Danseaza cu tine, desi nu se pricepe.
- Rezerva lui de iubire nu se goleste niciodata.
- E amuzant, dar stie cand e cazul sa fie serios.
- Are intotdeauna rabdare cu tine.
- Reactioneaza dragut cand il lovesti, desi il doare.
- Zambeste mult.
- Planuieste o intalnire romantica - plina de lucruri pe care nu le-ar face in mod normal - doar pentru ca stie ca asta inseamna mult pentru tine.
- Te apreciaza.
- Ajuta pe toata lumea.
- Intotdeauna te saruta cand pleci, chiar daca prietenii lui sunt de fata.
- Canta, desi nu are voce.
- Are un simt al umorului creativ.
- Suna fara motiv.

- Accepta sa faca muuulte poze cu tine.
- Iti da hanoracul lui cand iti e frig.

In opinia mea:
- Ma suporta.



"In opinia celorlalte fete" e luata de pe facebook-ul unei colege. Am eliminat ce mi se parea cu adevarat stupid, desi... aproape totul e stupid acolo. Am adaugat si chestia cu pozele & hanoracul fiindca... e clasic.
"In opinia mea" e luata din... surpriza! Capul meu.

Zxcvbnm

*Pentru ca e hipster sa pui literele de pe tastatura in ordine la titlu*
Bunaaa, internauti adorabili care sunteti voi internauti si adorabili. Mai omoara pe careva scoala? Da? Bun. Si pe mine. Am in fata vreo 5 pagini de lectii care trebuie memorate, plus vreo doua caiete in care tipa temele si... ma rog, cred ca toti stiti clasica poveste cu "La ce-s astea bune in viata? Mi-e lene sa le invat. Miorita cum?"
Nu am nicio idee despre ce fel de postare as mai putea sa fac. In schimb, am inceput sa frecventez iar Tumblr-ul si sa ma minunez de toate GIF-urile smechere care sunt acolo. Chit ca cele din seriale sunt - in marea lor majoritate - spoilere, sa-i vezi fata lui Davidutu, lui Arthur si a tuturor celorlalti oameni epici, da' epici, e o activitate foarte relaxanta.
Saptamana viitoare e o saptamana de foc, in care o zi-i rea si una ba. Zile rele: marti, joi, sambata. Plus ca peste doua saptamani e mamiferul marsupial la engleza si tot asa, ca pana in vacanta de primavara se vor tine lant toate. Apoi incep tezele, stiintele pentru juniori si legendarea evaluare nationala. Cel mai urat semestru al vietisoarei mele de copil mic si inocent.

Inca astept sa se decida toti actorii care vor juca in Divergent. Tot ce-au mai depistat antenutele mele e faptul ca [, - suna chiar naspa, stiti?] Christina va fi jucata de o actrita alba, deci putem paria ca se va spune despre producatori ca-s rasisti. Yaaay.


In plan personal... Nu se intampla nimic. Chiar ma intreb cat adevar exista in vorbele celor mari cand spun ca pe vremea lor stiau sa se joace si sa-si traiasca viata. Eu nu-mi explic cum poate cineva sa-mi ceara mie sa profit de fiecare clipa a vietii, sa ma distrez, dar in acelasi timp sa invat tot si sa-mi construiesc un viitor frumos. Cerintele astea doua se bat cap in cap. Pai ori inveti de-ti sar capacele, ori petreci all day, all night si esti praf la scoala. Sa le combini e greu. Prea greu pentru mine, oricum.


Probabil ca daca-mi adun cheful si energia necesare, am sa termin postarea aia cu "Ce nu-i place lui Chucky", ca tot zace la nefinalizate de vreo luna. Si-am sa mai fac una in genul asteia, dar nu chiar asa. Si am si cateva recenzii planuite - impropriu zis recenzii, eu doar comentez ce mi-a placut si ce nu, n-are lumea motive sa se ia dupa mine. Si-am sa scriu, si - ooo, daaa! - am sa si desenez. Pe naiba. Macar sa am timp de respirat. Oricum, ceva ceva tot am sa mai fac, pentru ca altfel innebunesc si daca as fi nebuna cu acte in regula ar fi si mai rau decat acum, cand sunt asa, in varianta neoficiala. Ododo, ce-mi mai place sa aberez ~




20 ianuarie 2013

Personajele din Tunele - in mintea mea

Iubesc iubesc iubesc aceasta carte si am de gand sa aberez mult si bine despre ea candva. Ideea e ca, de fiecare data cand citesc o carte, imi inchipui personajele ca fiind ba din animeuri, ba din filme, in sfarsit, din diverse locuri. Iar pentru cele din Tunele am deja niste imagini in minte (desi nu le mai gasesc exact pe alea care trebuie). Voila:

Will
De fapt era unul cu ochi negri de se uita in sare cu un sictir maxim, dar n-am mai dat de poza aia.

Chester
Se mira careva? Nu? Bun.

Cal

Bartleby
Doar ca e mov. Era o pisica mov care arata malefic intr-un desen animat parca, dar nici pe aia n-o gasesc. Lucky me.

Drake
Fara bandana totusi.

Elliot
Again, in capul meu tipa arata ca o Sailor Moon cu parul ceva mai scurt de atat, roz - stiu ca in carte nu e roz - cu un pulover turcoaz spalacit si cu o arma imensa. Nici poza aia nu stiu de unde sa o iau, daca macar exista in afara capului meu.

Rebecca

Doamna Burrows
Fara comentarii daca se poate, e mintea mea si e...

Domnul Burrows - Asta era un tip cu paru'maroniu, mai alb in parti, cu ochelari, cravata si camasa alba suflecata. E de printr-un anime cu zombie sau ceva gen, ca nici de el nu mai dau. La fel si unchiul Tam, doar ca mai lat in umeri si fara ochelari. Nu gasesc poza.

Sarah
Fara ochelari. Si stiu ca asta la origini e un tip (parca), dar arata a tipa.

Cam de personajele astea imi amintesc pe moment.
De ce am mai facut si postul asta? Habar n-am. Ma bate curiozitatea in cautarea locului de unde sa-mi iau si eu ca tot romanasu' iubitor de Tunele a cincea carte si, cu toata nerabdarea asta, mi-am amintit de personaje.

18 ianuarie 2013

Ziua clasei

Astazi am avut petrecerea de ziua clasei, in care ne-am aniversat noi pe noi, ca asa e frumos.
A fost o seara draguta, chit ca a trebuit sa impartim aerul cu clasa rivala si eram ceva in genul:
Noi: Daca se pun manele, ne suparam.
Ei: Daca se pune altceva in afara de manele, ne suparam.
Bineinteles ca DJ-ul nostru clasic - Mimi - a incercat sa impace pe toata lumea si a reusit, intr-o anumita masura. Si tocmai in anul in care-si propusese sa petreaca si el ca tot omul... Mda, s-a sacrificat pentru binele majoritatii, si nici n-a fost un sacrificiu, fiindca PC-ul e viata lui.
S-a dansat pe muzica romaneasca, putina straina, melodiile clasice ca dansul pinguinului, el meneaito & co, plus ceva populara si, bineinteles, cateva manele. Tinutele au fost mai ok decat anul trecut (?), cu mici exceptii. Desi exceptiile se stiau dinainte, fiindca unele persoane nu-si pot tine hormonii in frau si... na.
Unii s-au dezlantuit, altii au incercat sa ramana decenti, altii si-au dat frau liber tuturor pornirilor, fie ele tipete, miscari lascive sau alte asemenea lucruri infioratoare. Singurul moment in care clasele s-au inteles a fost cel in care s-a pus Gangnam Style, cand toti au dansat ca-n videoclip si a fost o nebunie totala. In rest a existat un grup care a dansat tot timpul, iar in timpul manelelor s-a intamplat chestia aia extraordinara cu coordonarea: toti de la E au plecat in clasa si toti de la C au iesit la dans.
Cu mancarea o rezolvasera organizatoarele clasei dinainte, deci nu au existat neintelegeri sau batai sau alte gesturi la care te-ai astepta de la fomistii nostri iubiti. Un lucru diferit fata de anii trecuti a fost disparitia perindarii pe la baie, adica fetele chiar au stat cu ceilalti, nu numai in fata oglinzii, aranjandu-si machiajul inca nestricat.
Bineinteles ca s-au facut clasicele poze, moment in care majoritatea fetelor s-au intors cu un duckface de sa le impusti, dar dupa 8 ani ne-am obisnuit cu ele. Clasele au facut abstractie unele de altele, cel putin fetele, ca baietii au mai socializat putin. Eh, dragoste mare intre noi, ce putem spune! Nu, adevarul e ca dintotdeauna ele ne-au crezut fraiere, iar noi le-am crezut... Mda, am crezut ce-am crezut si inca mai credem. Ideea de baza ar fi aceea ca suntem diametral opuse ca personalitate si... mod de dans, daca ma pot exprima asa, pentru ca eu chiar nu vreau sa fac un rezumat necenzurat a ceea ce s-a intamplat in seara asta.
In fiecare an e aceeasi poveste, se intampla aceleasi lucruri si totusi, parca in fiecare an totul devine putin mai bun. Rutina:
- la inceput nimeni nu se duce sa danseze pentru ca holul e gol
- doamnele profesoare ne imping la dans
- cu totii incep sa danseze si melodiile devin mult mai bune
- ne oripilam de ce vedem
- melodiile devin proaste
- oamenii merg sa se-ndoape
- Pinguinul/ Meneaito/ Macarena salveaza ziua
- apar manelele, care sunt inchise la fel de repede cum au fost si deschise
- apare o sarba sau o hora care se termina pana sa intelegi pasii
- se pune un vals si in general se lasa cu nervi
*in tot acest timp unele persoane incearca sa convinga alte persoane sa se miste putin, nu sa stea ca buturugile in mijlocul camerei*
Si, ca o exclusivitate, anul asta s-a pus Smells Like Teen Spirit si nimic nu se mai vedea, privelistea fiind dominata de oameni care dadeau din cap. Nu toti, bineinteles, fiindca e mult mai simplu sa te misti pe "Chef de chef", "Aoleu am bani si aur", "Papusa mea tunata" sau ce melodii or mai fi pe acolo /facepalm. Eu nu sunt fana melodiilor romanesti, dar a astora... Pff, prefer sa stau la baie tot timpul sau sa-mi pierd orele cu alti plictisiti batuti de soarta printr-o sala de clasa. Pana la urma am cedat si am dansat si pe bataiala asta fara rost - si chiar a fost epic sa-i vedem pe baietii dansand unul cu altul in... felul ala - pentru ca, vorba unei colege, in loc sa mancam salam, il ascultam. Oricum eu sunt praf la orice dans, asa ca n-a mai contat.
Per total petrecerea a fost draguta, mult mai draguta decat anul trecut si nu stiu cu cat mai draguta decat acum 2 ani, fiindca nu-mi amintesc cum a fost atunci. Intr-a cincea parca n-am avut. Acum va trebui sa ne punem pe invatat si sa stam cumintei in casa pana la banchet. Yaaay.

P.S. Atipic mie, n-am facut prea multe poze, asa ca no photo for this post, guys.





16 ianuarie 2013

Coldplay

Daca tot ascult in fiecare seara aceleasi melodii, m-am gandit ca as putea scrie despre Coldplay pe blog, ca tot aveam in plan o sectiune cu muzica acum o suta de ani. Atentie: s-ar putea sa contina chestii de pe Wikipedia, pentru ca sunt praf la date & stuff.

Coldplay este o formație din LondraRegatul Unit, printre cele mai cunoscute formații din lume. Formația este compusă din Chris MartinJon BucklandGuy Berryman și Will ChampionStilul muzical al celor de la Coldplay a fost definit ca și rock alternativ și piano-rock, fiind comparat cu Radiohead și Oasis. Muzica trupei a fost numită "meditativă"; ea "reiese din sentimentele lor", iar front-man-ul Martin "își examinează fără sfârșit simțurile". Versurile lui Martin au fost numite feministe, similare cu cele ale lui Andrew Montgomery din Geneva
Destula teorie, acum urmeaza partea frumoasa: cantecele.

Paradise se numara printre cele mai cunoscute cantece ale formatiei, fiind cel mai vandut cantec rock din Marea Britanie in 2011. Cred ca toti cei care asculta Coldplay stiu aceasta melodie, care pe mine ma relaxeaza si ma ajuta sa ma mai linistesc atunci cand starea nu-mi permite sa ascult ceva prea alert.



Violet Hill este melodia mea preferata de la aceasta trupa, fiind primul cantec pe teme anti-razboi scris de Chris. Abordeaza mai multe subiecte, prezentand amintirile unui soldat care urma sa mearga la razboi si iubirea neimpartasita pe care acesta i-o purta unei femei. In ciuda faptului ca linia melodica a cantecelor formatiei se repeta dupa un anumit tipar, dupa parerea mea acest cantec difera putin, avand si influente jazz.



The Scientist e prima melodie pe care am ascultat-o, dand peste ea din intamplare pe Youtube (traiasca bara laterala full de video-uri random). Cantecul e o balada ce face referire la lipsa de putere a omului in fata iubirii, care e considerata o stiinta.


Viva la Vida este o alta melodie cunoscuta a formatiei, compusa in urma aparentei fascinatii a membrilor trupei fata de regi si revolutionari. Martin afirma ca intotdeauna a fost intrigat de ideea ca, la finalul vietii, cineva analizeaza tot ceea ce am facut si decide daca am fost sau nu "copii buni", de unde si aparitia versului "I know Saint Peter won't call my name". Cantecul contine si alte referiri la Biblie.



Alte cantece care-mi plac:

15 ianuarie 2013

A inceput scoala... mda



Stiu ca toti mureati de curiozitate sa aflati cum a fost prima mea zi la scoala - da' cum sa nu - dar, cum am fost bagati in viteza fara prea mari menajamente, bineinteles ca n-am apucat sa scriu nimic pe aici.
Ieri a fost bucurie mare, multe imbratisari, lacrimi de fericire datorate emotionantei revederi dintre noi si profesori... nup. De fapt, s-ar parea ca vacanta nici n-a existat, pentru ca nimeni n-a mentionat nimic de ea. Profesorii au fost cu clasicul "Buna ziua", ne-au luat pe sus cu datele despre simulari si ne-au predat pagini intregi, atat ieri, cat si azi. Deci avem de invatat din prima saptamana... Yay.
Bineinteles ca vacanta nu a diminuat deloc nebunia noastra cronica, deci au fost multe momente in care am ras si am spus lucruri traznite asa, ca-n familie. Am facut si ceva contorsionism clasic, am sarit prin imprejurimi si am supravietuit cu doar doua becuri in bezna. Note inca nu s-au pus, dar probabil ca de maine se va incepe cu ascultatul serios si nu vom scapa prea usor.
De citit n-am sa mai prea am timp, pentru ca voi fi ingropata in teme/teste/concursuri/examene. Sper ca macar cateva pagini sa rasfoiesc asa, printre picaturi, fiindca am mai facut rost de cateva e-bookuri pe care as vrea sa le citesc totusi. Cu desenatul mai e cum mai e, seara mai apuc sa fac o schita, a doua seara o detaliez si tot asa. Diminetile vor deveni curand infernale, un amestec imposibil de caiete intregi pline cu lectii din care nu stiu nimic si teme cu gramada, plus referate & co, ca de, cu cat mai multe foi, cu atat mai bine. Cui ii pasa de paduri in afara de elevi?
Zapada a inceput sa se topeasca, e o mocirla oribila pe jos. Asta e cea mai urata parte a iernii. Pai ori e zapada, ori nu mai e, dar nu chestia asta intermediara care face mersul un calvar! Oricum, poate mai pica de undeva bafta sa ninga in stilul de anul trecut, sa mai stam si noi pe-acasa sau sa se mai amane datele la simulari si concursuri, ca prea vin toate gramada. De la sfarsitul lui ianuarie chiar ca-mi pot lua adio de la timp liber, weekenduri petrecute acasa si dimineti lenese. Am sa fiu bagata in priza la 220.
Sper ca voi aveti un orar mai lejer, iar daca nu, multa bafta cu simularile/testele/sesiunea/orice ascultare sau chestie de genul asta prin care mai trebuie sa treceti in timp ce strabateti minunatul drum spre cunoastere.

M-am pomenit si cu semnatura, ca asa e frumos :3  ->

13 ianuarie 2013

Ultima zi de vacanta, de ceee?

Am fost tare flower power in ultima vreme, ceea ce e destul de ciudat pentru mine dar, meh, school is here si o sa trebuiasca sa ma trezesc la realitate curand. Daaar in seara asta sunt imbracata toata in roz, in pijamale groase si pufoase si am un fel de bariera impotriva exteriorului a.k.a. casti si vreo 4 documente Word deschise.
Zilele astea am dat peste niste carti dragute, What a boy wants & What a boy needs, si chiar le recomand pentru cei carora le plac romance-urile usoare si amuzante.
Maine e luni. *genius* Incepe semestrul II, prima parte avand vreo trei luni de scoala fara intrerupere. Daca stau sa ma gandesc la urmatoarele 20 de saptamani ma ia cu trepidatii, fiindca 100 de zile de scoala sunt cam multe pentru nervii mei. Dar, daca privesc situatia prin perspectiva examenelor din vara, intervalul de timp se scurteaza brusc si mi se pare ca evenimentele ma vor lua pe sus si am sa ma trezesc in iunie cu niste cunostinte la geometrie aflate undeva sub nivelul marii si cu maaari probleme la gramatica.
Daca incepe scoala, o sa fiu nevoita sa cam las balta blogul, dar presupun ca am sa mai pot scrie cate ceva din cand in cand, macar vreun desen sau vreun text micut sa mai pun. Aveti idee ce-as mai putea desena? Mi-ar placea ca macar primele saptamani de scoala sa inceapa usor, dar nuuu!, logica Universului se intoarce impotriva mea imediat si-mi da una peste fata. Adica in ultimul... nu stiu, secol?, toate simularile erau prin mai, iar acum sunt in ianuarie? Mda, e clar ca cineva acolo sus ma iubeste. Si, dupa ce ca intre ele sunt doua zile - adica romana e marti, pe 29, iar matematica joi, pe 31 - in acea sambata mai e si judeteana la fizica. Pot doar sa ma rog ca o sa ninga, drumurile vor fi blocate & stuff. I was a lazy girl and I didn't work too much.

Mai e careva care se enerveaza la gandul Evaluarilor Nationale? Nu e asa rau pana la urma, mai sunt vreo 6 luni, iat la simulari oricum se iau note mici sa ne creada aia de fac subiectele prosti si sa ne dea mai usor :3 De-ar fi asa simplu...
Stiu ca de dimineata aveam in cap o gramada de chestii awesome - just kidding, dar aveam ceva logic in bibilica - pe care sa le scriu, cand colo doar ma plang de cat de naspa e sa fii elev. Lame, really lame... Pe langa asta am reusit sa fiu scoasa din sarite de... persoanele care baga oameni in seama numai ca sa se planga sau daca au nevoie de ceva, ca sa ma exprim asa(Haide, zi ca n-am dreptate, da-i bice. N-o sa-mi mai treaca prea usor.). Pot doar sa sper ca daca imi vad colegii maine - in special unii dintre ei, care ar trebui sa-si fereasca obrajorii daca nu tin la adorabila durere provocata de degetelele mele micute - lucrurile vor deveni mai bune.
Chiar acum cateva zile ne gandeam noi acolo, in grupul clasei, care-i faza cu liceul. Unii pleaca, unii raman in oras, unii se duc la mate-info, altii la bio-chimie si altii la filo', deci vom fi imprastiati prin toate colturile judetului si poate si dincolo de granitele lui. Eu una am sentimente amestecate legate de despartire: pe de o parte stiu ca-mi va fi dor de toate nebuniile, de toate momentele haioase, alergaturile, urletele, patrunderile pe teritoriu inamic, ticurile profesorilor si replicile clasice, dar pe de alta parte vreau o schimbare. Vreau, cum zicea Mich ieri, un loc in care sa nu ma stie nimeni, ca sa o iau de la capat. Si, desi in 4 ani se poate sa nu cunosti oamenii la fel de bine ca dupa 8 ani de impartit acelasi aer, se zice ca cele mai tari prietenii se leaga la liceu. Cred ca asta e si motivul pentru care, de fiecare data cand spun ca-mi va fi dor de colegii din generala, toti spun ca in zece ani nici n-o sa ne mai salutam daca ne gasim pe strada. Sa ne uitam unii pe altii chiar atat de usor?
Bun, n-am s-o dau in alte sentimentalisme pentru ca probabil ca nu sunt singura cu moralul la pamant si-am sa va urez un semestru II bun, plin de note mari si ce rezultate deosebite mai vreti voi pe acolo. Bafta!


Desi dupa ispravile din ultimii ani ma indoiesc c-o sa fie asa simplu...

12 ianuarie 2013

Snake's Queen

Titlu original si inspirat de inspirat, dupa cum va puteti da seama :] Scuzati parul tipei, e din vina luminii pentru ca toate creioanele colorate au proprietatea aia enervanta de a straluci in lumina.


Aberand la 12 noaptea... like a boss

'Neata, lume! E devreme in dimineata si, cum sunt treaza de ceva ore bune, am devenit hiperactiva. Cum se explica asta? Simplu: nu se explica! Pur si simplu eu nu pot sa obosesc, dar incep sa tastez repede, sa vorbesc repede si sa gandesc repede. Asadar asta va fi un post scurt pentru ca, datorita a ceea ce am zis ca fac mai sus, o voi lua curand pe aratura si n-am sa ma pot concentra pe un singur subiect.
Mi-am petrecut seara fiind cand sentimentala, cand psiholoaga, cand dura, cand facand pe proasta pentru ca na, asa sunt eu. Apoi unchiuletu' a incercat sa ma adoarma - destul ca tre' sa faca pe bona, il mai si torturez cu "lol" si "epic" - cu ceva Vivaldi, asa ca a trebuit sa ripostez cu Breathe Carolina si am trezit toti vecinii. Apoi am facut-o pe Mich sa cedeze nervos si cred ca i-am accentuat durerea de cap Gugai, dar hei!, viata e frumoasa, asa ca nu ma voi lasa descurajata de pagubele pe cale le las in urma mea. Fac si eu pe clasica tipa cu citate eterne: Tonight nothing can stop me :P
Voi ce mai faceti? Dormiti probabil. Mdaaa. Si eu dorm in mod oficial, dorm asaaa bine si frumos ca visez. Nu stiu ce visez, probabil ceva de prin LED sau Divergent sau nimic, ca daca sunt obosita nu se apropie nici visele de mine.
Anyway, cand va treziti vreau sa-mi spuneti cum vi s-a parut voua vacanta asta de iarna. Mie mi s-a parut naspa, in sensul ca m-am plictisit si n-am facut mai nimic de pe lista aia - nevermind, I'll do something like you again, little piece of paper -. Din casa nu prea am iesit, atata tot ca am citit si-am mai pus mana pe fizica aia, bat-o vina.
Deci cum a fost vacanta voastra? :3




11 ianuarie 2013

Wtf runda 2

M-am interesat si eu ca tot fanul indignat de cast-ul pentru filmul care urmeaza sa fie facut de pe 21 Martie 2014 dupa "Divergent", iar ceea ce am gasit a fost... meh. Putini actori frumosi pe lume, Doamne, si niciunul pe aici.
In primul rand e 110% sigur ca Tris va fi jucata de Shailene Woodley, ceea ce e asa rau precum suna.
Ok, are o fata simpatica - in poza asta - dar ma enerveaza ideea ca producatorii nu sunt capabili sa gaseasca pe careva care sa semene cat de cat cu descrierea din carte. Nu, dom'le, ei trebuie sa vopseasca/cheleasca bietii actori, apoi sa le puna lentile pana le zgarie retina. Trist.

Bineinteles ca fetele care au citit cartea se gandesc la Four. Ma intreb de ce. Bun, au fost destui actori care au dat auditie pentru rol, iar la cea mai recenta auditie i-am avut pe:
- Lucas Till, care parca prea are toate cele - gen ochi, nas si gura - ingramadite in mijlocul fetei si nu pare tocmai genul de barbat puternic si sexy. Neah. Totusi, el a mai fost chemat la o auditie, deci e aparent preferatul. Dar omule, are o privire de pampalau!
- Jeremy Irvine. Pustiul e chiar mai putin sexy si infricosator decat astalaltu', daca asa ceva se poate. A, si din motive necunoscute imi aminteste de ala cu moaca de caine plouat din BlaBla Band.
- Alex Pettyfer, care e deja Four in capul celor ce au vazut filmul "I am number four", din motive lesne de inteles. N-o fi el prea frumos, dar in ultimele ore am analizat putin situatia si am ajuns la concluzia ca are cel mai serios look si pare cel mai masculin, plus ca are urechile cam cum sunt descrise in carte. Una din problemele cu el ar fi aceea ca-i sta naspa tuns scurt. Eh, daca tot nu se respecta ce zice in carte, asta n-o sa fie o problema prea mare oricum.
Tre' sa-i recunoastem meritele totusi...

Dintre cei chemati la primele auditii, cel mai mult mi-a placut de Jack Reynor, desi nu-i prea stralucit nici el. Ceilalti aveau fete de adolescenti lipsiti de griji, nu de tipi badass in toata puterea si cu o copilarie traumatizanta.

Chiar mi-l pot inchipui si pe asta drept Four...

Zaaaau asa, asta de dedesubt are fata de copilas fara griji si-ar fi bun sa-l joace pe Hector, nu pe Four.
Intr-un timp parca era vorba sa joace si Evan Peters sau Colton Haynes, dar se pare ca nu se mai aude nimic de ei. Totusi Colton arata bine, trebuie sa recunosc. Daca ar fi sa spun pe cineva dintre toti cei care au dat auditie, ar trebui sa aleg intre el, Jack si Pettyfer(stiu ca m-am plans acum cateva ore de el, dar hei!, oamenii se schimba... mai ales dupa ce vad celelalte variante).
Asta-i Haynes al nostru, doamnelor si domnilor.


Eu cred ca Four ar trebui sa aiba forma fetei mai patrata asa, sa aiba o fetisoara mai dura, nu ceva gen "Flower power, hai cu florileeeee si animalutele roooz!". Pana la urma ochii si parul se rezolva, dar operatii estetice nu cred ca-si face vreunul de dragul rolului.

Update: Scria pe undeva si de Brant Daugherty. Si omfgasdfghjkl, asta e super simpatic, chiar daca e mai putin dur decat mi-l inchipui eu pe Four.

P.S. Ladies, ce-i cu voi? E o isterie pe net cu fete care se dau de ceasul mortii dorind ca Brenton Thwaites sa fie Four. E pustiul ala cu zambet de idiot de undeva mai sus. Serios acum, atat e de greu de priceput ca un fata zambareata nu e bun sa-l joace pe Tobias? ( si na ca i-am zis si eu odata pe nume )


Ce-o fi o fi, cert este ca momentan doar Tris are o actrita, in rest... intuneric total. Si, decat sa se creeze tornade pe net datorita presupunerilor, cel mai bine ar fi sa se anunte direct cand un actor este ales, pentru ca nimeni sa nu mai spuna ca "era mai buna cutarica, de ce nu l-au ales pe cutarescu". Pana una alta s-ar putea sa-i urmez exemplul lu' Guga si sa nu ma uit la film fiindca nu-mi plac actorii :]


*Gata si postul meu cu exprimarea indignarii*

Wtf

Cred ca e cazul sa ma impusc. La nici o zi dupa ce am zis cat de naspa e sa mi-l imaginez pe Four ca pe ala blondu, Pettyfer, s-au trezit aia de fac filmul sa anunte ca tocmai el s-ar putea sa fie Four. Cat de ciudat & gresit & rau & imoral e asta??? De-aia nu-mi plac mie filmele facute dupa carti, tot timpul imi strica imaginea din cap in legatura cu personajele. / goes crying in a corner

10 ianuarie 2013

Recenzie ♣ Divergent, by Veronica Roth

Dupa cum spuneam mai devreme undeva pe aici, am pus mana pe "Divergent" si, impinsa de toate lucrurile bune auzite despre ea, am inceput sa citesc si nu m-am lasat pana n-am terminat.
Ceea ce urmeaza sa spun ar putea fi ciudat si cu spoilere, asa ca daca aveti de gand sa cititi cartea in viitorul apropiat continuati pe propria raspundere.


Într-un Chicago distopic, oraşul în care trăieşte Beatrice Prior, societatea este împărţită în cinci facţiuni, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi). În fiecare an, într-o zi anume, tinerii în vârstă de şaisprezece ani trebuie să-şi aleagă facţiunea căreia îi vor fi devotaţi pentru tot restul vieţii. În ceea ce o priveşte pe Beatrice, ea trebuie să hotărască dacă rămâne alături de părinţii ei sau alege facţiunea care consideră că i se potriveşte cel mai bine. În cele din urmă, alegerea pe care o face va surprinde pe toată lumea, inclusiv pe ea însăşi.În timpul iniţierii care urmează, marcată de o puternică rivalitate, Beatrice îşi ia un alt nume, Tris, şi se străduieşte să afle cine sunt cu adevărat prietenii ei şi, de asemenea, dacă o poveste de dragoste cu un băiat uneori fascinant, alteori enervant, îşi poate găsi locul în viaţa pe care ea şi-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toată lumea deoarece fusese prevenită că i-ar putea aduce moartea. Şi, pe măsură ce descoperă un conflict care ia treptat amploare, ameninţând să destrame societatea aparent perfectă în care trăieşte, află că secretul ei ar putea-o ajuta să-i salveze pe cei dragi… sau ar distruge-o.

*Chestia asta o retii ca pe poezie la un moment dat.

Incepem cu impartirea orasului in cinci factiuni pentru buna functionare... Ok, this is not ok. Eu stiu ca pacea si linistea se pastreaza cand e armonie intre oameni, nu cand stau izolati unii de altii. Singurele interactiuni sunt cele pentru intr-ajutorare, de genul Eruditilor care ofera informatii - haha, good joke - si celor din Prietenie care produc hrana. Membrii anumitor factiuni - *cough* Abnegatie - mi-au parut prea canalizati pe caracteristica de baza a factiunii lor, ceea ce i-a facut putin obsedati. Am ajuns la concluzia ca cei fara factiune sunt cei mai castigati, chiar daca mor de foame & stuff. Macar au libertatea de a gandi ce vor si de a trai la gramada indiferent de trasatura de caracter predominanta.
Acum cei care au citit cartea vor sari pe mine, intreband cum ramane cu Divergentii. Rabdare... rabdare... Divergentii au o minte mai complexa decat a oamenilor de rand, iar asta e periculos. What. The. Fuck. Deci exact cand apare unul mai luminat, el trebuie sa se ascunda toata viata ca sa nu fie omorat. Asta chiar e gresit.
Apoi ar fi initierea. In afara de Abnegatie, unde toti sunt primiti cu bratele deschise - nu prea deschise totusi, asta ar atrage atentia asupra unei persoane, ceea ce contravine cu natura factiunii - in celelalte exista si oameni care raman pe afara. Din nou, desi ceilalti ii considera nedemni de a avea o factiune, mie mi se par cei mai castigati. La Neinfricati cel putin, initierea devine din ce in ce mai rea in fiecare an. Adica daca te duci la altruistii aia ajuti oameni si speli picioare si gata, iar aici trebuie sa te bati pana la lesin? Frumos.
Cam astea ar fi problemele mele cu cartea, care, per ansamblu, a fost extraordinara. Mai exista mici lucruri care ma deranjeaza, dar nu atat de importante.
Primul volum urmareste in principal evolutia lui Tris care devine o adevarata neinfricata, depasindu-si statutul de "batoasa". Personajul ei mi-a parut destul de puternic, desi erau unele momente in care era chiar enervanta. Cum ar fi cand o apuca vina ca si-a lasat familia, doar pentru a-si aminti cat de extraordinar de egoista este.

Four... Vreau sa spun Fooooouuuuuurrrr <4. Mica mea problema cu porecla tipului este ca-mi aminteste de asta:
Really? In capul meu tipul e de vreun infinit de ori mai frumos si ododosibil. Voi abera ceva timp despre el, pentru ca trebuie sa-mi exprim parerea completa in legatura cu minunatia asta de om. A avut o copilarie traumatizanta - nu e o surpriza avand in vedere ca asta a devenit un tipic al cartilor - si i-a ales pe neinfricati dintr-un motiv nu tocmai curajos. Ce am admirat la autoare e faptul ca i-a facut traumele din copilarie sa para reale, nu doar le-a mentionat in treacat. Exista o scena in volumul doi care arata cat de mult l-a frustrat nedreptatea traita cand era mic si nu-l condamn prea tare pentru iesire... daca am sa vorbesc si despre "Insurgent", detaliez acolo.
Baiatul asta e usor infricosator - se scarpina cu cutitul, pe buneeee? - dar foarte calculat. E doar cu doi ani mai mare decat Tris si a avut rezultate exceptionale la initiere. N-ai cum sa nu te indragostesti de personajul asta, de modul ala subtil in care ii tot transmite mesaje lui Tris. Modul in care se comporta in preajma ei - urat, de cateva ori, daca stau sa ma gandesc - e destul de diferit de ceea ce-am mai citit eu pana acum, dar interesant. Are si momente in care e absolut genial, dar si unele mai putin... in spiritul perfectiunii sa zicem. Totusi, e printre putinii tipi din carti care e adorabil la betie.
E o chestie pe goodreads cu care sunt totusi de acord: Tris is not even pretty and looks like a 12-year-old child, but Four, the hottest badass around who is perfect at everything he does, thinks she's the best thing since sliced bread.
Mda, sunt perfect de acord cu asta. Si convingerea mi-e intarita si de ce se intampla ca urmare a fricii lui Tris - aia din testul final. Deci esti asa mare, sexy, bun la toate si totusi n-ai deloc experienta cu fetele?


...Pana la urma tot dragut ramane.

Tris are ceva probleme cu ea, in stilul "Ce caut eu aici? Nu sunt buna de nimic, da' poate totusi sunt buna de ceva si... Fouuur. Ma intreb care e faza cu el. Adica se comporta asaaa ciudat si dragut si chiar nu gasesc nicio explicatie pentru asta. Si trebuie sa devin mai buna fiindca de fiecare data cand devin mai buna nu sunt buna. Si trebuie sa nu zic nimanui ca-s Divergenta, da' parca totusi merge sa le spun catorva oameni. O, uite, un tatuaj.". Oricum, subestimarea propriilor capacitati e deja clasica la personajele principale, iar in volumul doi lucrurile se inrautatesc. Spre finalul cartii tipa devine o manuitoare de arme epica de epica spre mafioata, doar pentru a regreta - si - asta prin tot volumul doi.
Maica-sa... Pai maica-sa e destul de speriata de bombe la inceputul cartii, apoi, cand apare din nou pe la mijloc, e ca un soc si nici n-apuci bine sa te trezesti din el ca ajungi spre final si femeia manuieste armele ca pe andrele. Chiar mi-a placut de ea.
Peter... Am zis vreodata ca-mi place mult tipul asta? Adica da, e rau, injunghie oameni in ochi, ii arunca in prapastii, ii face sa-si tradeze prietenii & stuff, dar felul lui manipulator de a fi... Extraordinar. Si trebuie sa admit ca si in volumul doi mai castiga ceva in ochii mei, desi n-ar trebui.
Eric. Pai vedeti voi, Eric... Imi place cum o observa el asa subtil pe Tris si cum se tachineaza cu Four - adica il tachineaza, ca el nu prea raspunde -, iar spre final se demonstreaza ca e un baiat rau. Si nu genul de baiat rau care-ti fura jucaria si te face sa plangi, ci genul ala de tradator cu doua fete profitor si invidios si... Uhhh, ma abtin.
Ar mai fi ceva personaje, gen Christina care imprastie fericire, Caleb care e si ala un tradator in opinia mea si pe care il inghit cu greu si tipa aia rea, Jeanine. Roboata. Mai multe despre ea in volumul doi.

Cartea a avut darul de a ma tine in suspans de la inceput pana la sfarsit, pentru ca mereu aparea cate o situatie neasteptata care ma facea sa ma intreb "Si acum?". Am asteptat cu inima izbindu-se de omulet momentul in care Tris si Four arata ceva afectiune, am avut o senzatie ciudata spre bolnava in momentele de maxima tensiune si am adorat momentele mai libere, cum ar fi saltul de pe cladirea aceea si clipele in care Tris era cu adevarat puternica, curajoasa, desteapta si altruista, asa cum ar trebui sa fie. Cat despre final... Mda, cred ca mergea un suspans ceva mai mare, sa se fi oprit cartea undeva prin camera de control pentru simulari, de exemplu. Chiar si asa am fost nerabdatoare sa ma apuc de "Insurgent", care - de altfel - a fost foarte interesanta la randul ei.


Nota: 4.7/5


P.S. Am mentionat cat imi plac replicile? Fac personajele sa para mult mai reale, fiindca vorbesc asa cum ar vorbi orice om in realitate, nu folosesc fraze incurcate si nici cuvinte teatrale.

9 ianuarie 2013

De prin lume

Am zis ca-mi fac orar, ca devin ordonata si scriu pana obosesc. Aiureeea, eu sunt eu si orarul nu e o parte a vietii mele niciodata :)) Sunt prea ametita pentru el.
Am chef sa comentez ceva ce se mai intampla in lume, fiindca se pare ca pustoaicele de 13-14 ani trag la belele ca mustele la lapte. Ceea ce nu e deloc in regula.
In primul rand tipa din blocul de gheata, aia cazuta de la etajul 3. Dupa toate aparentele s-a indragostit de unul in tabara de mate, s-a imbatat, a facut scandal si a fost inchisa in camera. Hell to the yeah! A murit aseara parca, deci acum profesorul care era cu toti copiii in tabara o sa dea de necaz. Mi-e mila de bietul om. Adica pustoaica - si olimpica la mate cica - se indragosteste la matusalemica varsta de 13 si crede ca nu mai gaseste alt baiat in afara de ala pe lume, se imbata - dafuq ma, dafuq - si se arunca de la geam. Ca sa plangi intr-un colt e prea mainstream. Acum eu nu spun ca nu e deloc vina profului, doar si el trebuia sa fie mai vigilent, dar cine i-a pus pe incompetentii aia mucosi s-o inchida pe isterica in camera? Nu e deloc bine ce se intampla. Noi in tabere - shhh, Mich - stam pana dimineata si ne jucam carti sau sticluta sau alte feluri de adevar si provocare si, cel putin pe unde am fost eu, n-a picat niciunu' in inconstienta din cauza alcoolului.
In al doilea rand o aveam in weekend pe aia violata de nu-stiu-cati tipi, ca numarul a crescut binisor de la o ora la alta. Bineinteles ca toti vor sari ca "biata fata", ca "i-au distrus viata"... Sunt singura care se intreaba cine a pus-o pe tipa sa doarma acasa la unu' cu 3 ani mai mare? Singura? Sper ca nu. Si pe langa asta, faptul ca tipii aia s-au laudat in tot satul cu isprava dovedeste ca nu era cine stie ce sfanta fata.
Mai era prin Timisoara parca unul stralucit care s-a sinucis dupa ce s-a intalnit cu un amic. *Voce abstracta: poate era gaaay* Parca numai astia super dotati o patesc, sau mi se pare mie? Ca anul trecut a fost si tipa care n-a ajuns la internationala la astrofizica si s-a sinucis. Care e problema lor pana la urma? Eu inteleg, esti destept si gandesti mult prea mult pentru lumea in care te aflii, dar cat de frustrat sa ajungi, cat de obsedat de ceea ce inveti? Nu e bine nici sa duci invatatul la o anumita materie de la pasiune la obsesie. In conditiile astea, mai bine prost si cu credinta decat destept si fara niciun Dumnezeu.

In alta ordine de idei, toate cartile astea distopice - despre care am mai zis ca au aparut ca ciupercile dupa ploaie - m-au inspirat si m-am trezit ca vreau si eu sa scriu una. Doar ca eram, ca de obicei, in pana de nume, deci mi-am zis sa le iau pe cele de la prima mea poveste, Licu'. Dar atunci ce nume sa folosesc cand o rescriu? Asadar, mintea mea a clocit o idee mai ceva ca un ou de aur: fac Licu' distopic. Sigur ca asta inseamna sa arunc la gunoi luni de planuri si ploturi si toate cele, dar ideea de baza se poate pastra. Chiar mi-am propus sa scriu cu diacritice - ooo, da, asta e mare lucru pentru mine - deci se vede cat de hotarata sunt. Bafta mie.


8 ianuarie 2013

Recenzie ♣ Shatter Me, by Tahereh Mafi

Mi-am luat si eu Divergent ieri si n-am adormit pana n-am terminat-o, asa ca azi eram gata sa vorbesc despre ea, cand a intervenit... "cartea". Nu stiu cine m-a pus sa o citesc pe asta in loc de Insurgent, dar clar era o putere malefica.
Atentie: am de gand sa bag si ceva spoilere - daca exista ceva ce poate fi spoilerit la chestia asta - si sa-mi spun parerea sincera si deloc placuta in legatura cu aceasta carte, deci daca sunteti fani sau sunteti convinsi ca ati vrea sa o cititi, v-as sfatui sa-mi abandonati postul cat mai aveti timp.

Sa incep totusi cu ideea cartii, sa nu va oripilez de la bun inceput: Un grup de oameni vor sa repare lumea, aducand-o inapoi la origini. In acest scop toate animalele si plantele dispar, artefactele si cartile sunt distruse si alte nebunii de genul asta. Juliette a fost intotdeauna marginalizata deoarece, atunci cand atinge pe cineva, ii extrage viata din trup si-i cauzeaza dureri oribile. Asa ca parintii o interneaza intr-un azil unde-si petrece aproape un an, pana cand apare un nou coleg de camera, Adam. Dupa cateva saptamani de convietuire totul se schimba, tipa e luata pe sus si actiunea "incepe".

Asadar nu-i avem pe Adam si Eva, nici pe Romeo si Julieta, ci pe Adam si Juliette. 
Dupa primele pagini mi-am zis ca mi-am luat teapa cu ebookul fiindca semnele de punctuatie lipseau. Apoi mi-am dat seama cu stupoare ca ele nu fusesera puse intentionat. In principal cartea e ceva de genul: Sunt speriata speriata speriata imi vine sa plang si o sa plang si nimeni nu ma poate opri si nimeni nu ma poate atinge atinge atinge.
Pentru
Ca
Sunt
Mortala
1234 secunde secunde secunde trec/se misca pe langa mine.
Se zice ca asta face cartea mai originala, mai muzicala... Aberatii. Mie chiar mi s-a parut o prostie, pentru ca omiterea unei biete virgule face o propozitie mai greu de citit si de inteles, mai ales cand e in engleza si cand citita de una ca mine. 
Trecand peste limbajul nu prea dezvoltat si modul de a scire de-a dreptul straniu, nici actiunea (?) nu e cine stie ce. In 99% din timp Juliette se crede un monstru, isi doreste moartea si plange, tremura, inghite in sec sau se holbeaza, nestiind daca e nebuna sau nu. Autoarea pledeaza in favoarea ideii ca e perfect sanatoasa, dar usor instabila... Mie imi pare nebuna de legat in unele momente, dat fiind faptul ca tot ce face in acel 1% din timp ramas este sa retraiasca amintiri traumatizante si sa fie ranita inutil, sa se faca rosie ca racul sau sa inghete. Asadar, protagonista noastra este cum nu se poate mai incapabila si inutila. Great.
Apoi apare Adam, un tip calculat, fost coleg al tipei, care se pare ca e indragostit de ea de prin a treia din motive neidentificate. Asta il cam strica de tot, pentru ca tot ce face este sa se apropie de tipa, sa o imbratiseze fara rost si sa-i spuna cum vor scapa ei doi. Si inca ceva - soc! - tipul o poate atinge fara sa pice in agonie. Cat de convenabil...
Warner este cel mai penibil tip rau personajul negativ in toata afacerea, dorindu-si sa foloseasca puterea lui Juliette pentru a tortura oameni ca sa scoata informatii de la el. Uuu, cat de neasteptat! Oricum, si el se indragosteste de ea - pe bune, frate, pe bune?! - si e cat se poate de obsedat de tot ce tine de persoana ei. Si, ia ghiciti: si el o poate atinge. Parca ceva se leaga... Nu, doar mi s-a parut, scuze.
Kenji a fost cel mai uman dintre toti, atata tot ca s-a cam amorezat la randul lui de Juliette. Cred si eu, doar e singura tipa care apare in carte. In rest baieti pretutindeni. Si, daca fetele nu sunt nicaieri, e si normal ca bietii masculi au hormonii dati peste cap. Vorbeste nu tocmai frumos, ia situatia in varful bocancului si nu prea e de incredere - aparent. Dar, dupa cum va veti convinge daca va indurati sa cititi cartea, multe lucruri nu sunt cum par si cum ar fi logic sa fie. Oricum, e destul de simpatic si faptul ca poate fi serios cand situatia o impune e unul din putinele lucruri bune la cartea asta.
Juliette isi demonstreaza inutilitatea si prostia dusa la extrem in multe situatii: nu vorbeste cand trebuie, ii vine curajul de a spune ceva in cele mai nepotrivite momente, are reactii oribile la ceea ce se intampla in jurul ei... O minunatie. In unele momente chiar pare sa ia in considerare ideea ca Warner e potrivit pentru ea si isi ia tot timpul din lume ca sa admire cat e de frumos - the fuck? - in ciuda faptului ca tipul o crede jucaria lui personala si o mai si tortureaza asa, din iubire. Si, cand nu face nicio stupizenie de genul asta, se blameaza pe sine pentru cele mai marunte lucruri si se acuza de tot felul de chestii. Cat de sanatos la cap sa fii...
* Chestie adaugata mai tarziu pe care nu stiu unde s-o plasez: dupa ce ca a stat cu el in camera la azilul de nebuni, Juliette tre' sa stea cu Adam si la Warner acasa, sa fie pazita non stop si chestii. Si culmea, dupa ce trece de stadiul cu <tradatorul era un trimis al astora si ma uraste si ii e frica de mine si ma vrea moarta>, tipa chiar se bucura de companie. Ce fel de fantezii sa ai sa scrii asa ceva?*
Cartea asta nu are actiune decat in ultimele parti. Tot ce e inainte e un amestec de incercari de a crea scene romantice, momente de tensiune si situatii fara scapare. Cu accent pe incercari. Pe langa asta, sunt mult prea multe coincidente fericite in carte: Adam, tipul care se indragostise si de care se indragostise la scoala acum o mie de ani s-a inrolat in armata si a ajuns sa fie cel care o pazeste. Ba mai mult, o recunoaste, e imun la atingerea ei mortala si inca ii poarta o dragoste patimasa. Dupa aceea mai e Kenji care a fost un fel de spion de la bun inceput si care s-a dovedit a naibii de util, aparand la fix si reusind sa salveze ziua - Supermaaaan. Ca sa nu mai mentionez de faptul ca tot poporul e imun la radiatii desi nu ar trebui, masinile pline de provizii apar din neant, iar Juliette se pare ca poate distruge de'alde pereti din beton, otel & co. la nevoie, chiar daca nu-si da seama cum. Asta chiar e prea convenabil.
Daca exista ceva bun in toata cartea asta - dap, chiar e ceva simpatic aici - atunci acelea sunt replicile. Nu toate, nici pe departe, doar cateva cu adevarat inteligente. Sunt genul de lucruri pe care le-ar spune niste oameni cu ceva creier in cap, dar, din vina actiunii, in afara de aceste replici salvatoare totul e un dezastru complet.
In ultima parte a cartii - menita, probabil, sa salveze totul din rusinea unui esec lamentabil - exista un amestec de Hunger Games si ceva cu supereroi - despre care eu zic ca se aseamana cu aia din X-men, chit ca nu i-am vazut nici macar in desenele animate -. Apare sediul de sub pamant al rebeliunii, oamenii cu puteri magice si adevarurile socante, mai socante decat la Dan Diaconescu Direct. Ma concentrez o secunda pe puteri si nu-mi pot abtine gandul ca Adam pare a fi un fel de Bella din Twilight. Ia te uita, chiar ma gandeam ca de aici nu se inspirase autoarea...
Per total cartea asta e buna daca esti disperat sa mai citesti ceva si daca vrei rauri de hormoni mascati in spatele cuvantului "iubire", incercari de dezbracare in scopuri evidente in momente nepotrivite, o tipa care se plange non-stop si o actiune care lasa mult de dorit.

Nota: 1/5 si acel 1 e numai pentru micile momente amuzante ( ca sa nu zic din nou "replicile", ca mi-e lene sa redeschid documentul ca sa caut acele mici licariri de inteligenta din cuvintele personajelor )

P.S. Care e faza cu coperta pana la urma, oameni buni? Tipa poarta rochii in toate culorile, numai de alb n-am citit nimic.

5 ianuarie 2013

Abcdef...

[Gataaa, am reusit sa resuscitez oarecum aspectul blogului si cred ca asa va ramane pentru ceva timp.]

Comentariu scurt legat de moartea lui Nicolaescu, sa nu par ignoranta - desi sunt:
Daca a murit Sergiu Nicolaescu e musai ca toate posturile sa difuzeze pana la disperare filmele sale, ca de!, asa e frumos pentru a onora decedatul. Ca nu l-am onorat destul in viata - ca pe multi altii, de altfel - e alta mancare de peste. Stiti vorba aceea: invatam sa apreciem ceva dupa ce nu-l mai avem.
Acum eu nu insist pe faptul ca ar trebui apreciat. Da, a facut zeci de filme si da, multe genratii au crescut cu filmele lui, dar asta nu inseamna ca a fost briliant. Sunt multi regizori mult mai talentati, dar lipsiti de resurse. Nu putem pune o eticheta rezumandu-ne doar la ceea ce cunoastem, pentru ca nu putem sti tot ce e in lumea larga. S-a mai pus si problema ca n-a vrut consoarta sa-l ingroape ca pe tot crestinul. Nu mai avem cum sa-l intrebam pe bietul parlit daca el chiar a vrut sa fie ars sau nu, asa ca nu are rost sa ne mai punem 1001 de intrebari. Cat despre plozii aparuti ca ciupercile dupa ploaie, ramane de vazut ce se va intampla si cu ei.

Schimband registrul, caut un subiect dragut de comentat. Dap, ideile mele sunt in plopii de pe Marte si nu ma pot duce sa le recuperez. Daca aveti vreo sugestie sau exista vreo chestie pe care ati vrea s-o cititi aberata de Chucky, nu ezitati sa ma anuntati.

P.S: 3000 de vizualizari, saru'mana people!
P.S.no 2: M-am apucat de o poveste noua. Pentru cei de-ai casei, celelalte 3 sunt pe minunatul meu Wattpad si poate o adaug si pe a patra daca termin primul capitol in viitorul apropiat. De coperta nu duc lipsa, multumesc de neintrebare.

Si un gif, sa fie si el aici :3


"Dulapul"


In tabere exista regula aia cu discoteca. Daca se tine discoteca, apai te duci si stai acolo pana se termina, chit ca n-ai chef de dans sau ca ti-e rau sau somn sau orice altceva. Nu conteaza starea ta de spirit, trebuie sa stai si sa te distrezi chiar daca nu vrei asta.
Unii profesori iau cheile de la camera ca sa nu poti intra si sa stai sa-ti batai partile corpului pe ritmuri ciudate. Dar, cand reusesti sa recuperezi cheia si sa te furisezi fara a fi observat, ce ramane de facut? Pai te poti uita la Fenomene Stranii.
Si uite asa reusim eu si o colega - Blq mai pe romaneste - sa urcam in camera, sa intram si sa scriem mare pe usa ca "Suntem la discoteca, nu ne uitam la Fenomene Stranii". Pentru ca tipa nu voia sa dea de belea, i-am zis ca in caz de orice se poate ascunde in dulap. In sfarsit, pornim noi televizorul, ne speriem de ce vedem pe acolo si suntem complet infricosate, ne bagam amandoua sub o patura si tremuram in timp ce aia distrug un mausoleu care se repara singur.
In timp ce era publicitate, am intredeschis usa sa vad care mai era activitatea in cladire. Cand colo, am dat nas in nas cu profesorul.
P: Ce faci aici?
Eu(cu fata din aia de copil inocent): Ma uit la Fenomene Stranii.
P: Cu cine mai esti?
Eu(din reflex): Cu Blq - ma rog, am zis numele real, ca ar fi fost culmea sa zic "Blq"-.
Intra profesorul in camera, se uita imprejur, ma uit si eu peste umarul lui, cand colo tipa nicaieri.
P: Mdaaa... Bine...
Iese profesorul uitandu-se ciudat la mine, in timp ce eu stau prostita in mijlocul camerei si ma uit dupa colega. La vreun minut iese respectiva din dulap, se scutura frumusel si ma intreaba senin ce mai fac. Frumos, eu par nebuna si tu stai la caldurica in dulap, nu-i asa?


Uneori profesorul acela inca se uita ciudat la mine...

Ti-a placut? Transmite mai departe!