19 octombrie 2012

W-E-E-K-E-N-D

Ok, starea aia minunata a trecut, o mai asteptam pe aici... niciodata. In prezent cred ca e evident ca am un singur lucru de zis:

E WEEEEEEEEEEEKEND!

Bun, m-am calmat. Ideea e ca a venit iar weekend-ul, fara scoala, fara trezit devreme, fara lectii si stat in banca pana cand nu-mi mai simt spatele. Libertatea asta, chiar si pentru doua zile, e cruciala pentru sanatatea mintala a tuturor elevilor.

N-am nicio idee fixa pe care sa ma axez, deci am sa vorbesc despre tot ce-mi trece prin cap. Am sa vorbesc despre cate teste dam saptamanal si cat ma enerveaza ca am de invatat o gramada si nu ma pot bucura ca lumea de nicio zi de weekend, am sa vorbesc despre cat de ciudata e viata si despre cat de epica e oaia lu' Guga. Si am sa vorbesc despre copacul din fata scolii... Genial copac. Singurul ale carui frunze sunt toate galbene, in timp ce toti ceilalti copaci sunt inca verzi. As putea vorbi si despre cat de scorpie pot fi cand vreau asta, si despre cat de angelica sunt de cateva ori pe an...
Sunt multe subiecte. Dar e greu sa le abordez pe toate, mai ales ca harnicia nu e de partea mea. Totusi, am sa le iau rand pe rand, pe unele curand, pe altele in viitorul indepartat... E timp destul. Am o viata in care sa tot vorbesc. Probabil ca numarul Pi contine deja si tot ceea ce voi spune de-a lungul tuturor anilor, dar, decat sa descifrez sensurile ascunse ale lui 3,14 sau ale lui 42(noul rapsuns al tuturor intrebarilor), mai bine as scrie ceva pe cont propriu, fara sa ma incred in cifrele unui numar irational.
Chiar ar fi cazul sa scriu, sa incerc sa-mi recapat inspiratia care s-a scurs prin podea, a sarit pe geam si s-a dat cu capul de toti peretii, doar sa nu ma lase sa pun stapanire pe ea. Nu e problema cu ideile dar, din nou, timpul si dispozitia ma impiedica sa fiu atat de eficienta pe cat as vrea.

Schimband din noul subiectul, astazi C. si-a adus chitara la scoala. Un pusti de-a 7-a ( genial pusti, btw ) a mirosit parca izul de corzi incinse, a venit in clasa si ne-a lasat pe toti masca. Omul ala canta intr-un mod extraordinar. Stairway to Heaven, Nirvana & Co.... De toate. Nu e umana viteza cu care-si poate misca mainile, mai ceva ca un pianist. Pana la urma cantatul la chiatara e mult mai dureros decat cel la pian, desi cel din urma e mai greu de stapanit. Vazut, facut, renuntat, practicat in continuare in timpul liber.

E asaaa placut sa scrii despre tot ce te taie capul, oricand te taie capul... Iubesc spontaneitatea.
In weekend trebuie sa fim spontani.



Even if we don't talk, you're my wonderwall... Everybody has its own wonderwall. This is great. Plain great. Why? Because in this way we know that we all have a special person who loves us... even if we don't know it (yet).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu ce părere ai?

Ti-a placut? Transmite mai departe!