5 octombrie 2012

Firul rosu

Se zice ca inceputurile sunt grele si finalurile urate, dar ceea ce se afla intre ele merita. Marea intrebare care se pune acum este cum se trece peste inceputuri... si cum faci partea de mijloc sa dureze.
Inceputul e greu, mai ales pentru doi oameni incapatanati, mai ales in conditiile acelea speciale din contextul pe care n-am de gand sa-l amintesc. Oare odata ce se va trece peste incapatanare si ignoranta, exista vreo sansa sa iasa ceva frumos? Sau toate textele de duh despre care se zice ca au un strop de adevar exista doar pentru cei naivi, pentru a oferi niste aripi din hartie, care se vor destrama la prima bataie de vant? Cred ca nimeni nu poate sti. Nu se poate sa fii sigur de ceva daca nu incerci. Si, va spun din experienta, nu esti prea sigur nici dupa ce ai incercat.
Am incercat destul, m-am straduit din greu si degeaba. Sunt o parte prea mica in universul lui, o farama neglijabila de materie. Sunt inutila in galaxia aia care il are drept centru. Poate ca pentru alte galaxii eu sunt centrul; stiu si exemple. Dar asa sunt oamenii: doresc intotdeauna doar ceea ce nu pot avea si sfarsesc dezamagiti.
In timp ce un om alearga dupa cel la care tine, alti oameni alearga dupa el. E un cerc din care nu se poate iesi, pe care il urmam cu totii, desi stim ca nu duce nicaieri. Speranta moare ultima. Mai bine zis, nu moare deloc, nici macar atunci cand totul in jur iti striga ca nu exista sanse, ca batalia este pierduta inainte de a incepe macar.
Mai exista si ideea aceea ca fiecare dintre noi avem un suflet pereche. Si ca exista un fir rosu cu care suntem legati de degetul mic. Este o chestie tare simpatica daca stai sa te gandesti. Orice s-ar intampla, oriunde si oricand, firul acela o sa existe si va va tine uniti, desi poate ca nici nu va cunoasteti.


Totusi, apare si o mica problema legata de firul ala. Nu se face ghem singur, nu-i aduce impreuna pe cei sortiti unul pentru celalalt. Ei trebuie sa se caute, sa alerge si sa fie dezamagiti de multe ori pana cand, in final, se vor gasi unul pe celalalt. Daca se vor gasi. Iar daca nu, inseamna ca asa a fost sa fie. Stiti cum e vorba aceea: incerci, incerci, dar daca vezi ca nu se poate, te mai si lasi pagubas. 
Ma gandesc serios sa ma las pagubasa. Poate ca asa totul ar fi mai simplu. Poate ca nu e el cel potrivit, sau poate ca cineva mai puternic nu ne vrea impreuna. Acel cineva ne face sa ne ignoram, sa nu intram niciodata in vorba cu celalalt, sa dam raspunsuri seci... Asta e. M-am straduit sa schimb situatia, am avut rabdare cat pentru mai multe vieti, dar pana la urma m-am lasat invinsa de adevarul ca, pentru persoana mea speciala, nu sunt nimic mai mult decat o cunostinta vaga si lipsita de orice fel de importanta.
O sa mai fac o incercare. Doar una, promit. Nu stiu cand si nu stiu cum, dar am sa incerc inca o data, de dragul unei sperante a carei lumina inca mai palpaie undeva, adanc in subconstient. Daca si de data asta sunt tratata cu raceala, am sa-mi vad de viata fara a mai intra vreodata in vorba cu el. Am sa ma port de parca n-ar fi existat si am sa continui sa caut si sa sper ca nu el se afla la capatul firului rosu.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu ce părere ai?

Ti-a placut? Transmite mai departe!