27 octombrie 2012

Imi place...

Imi place sa-i enervez pe anumiti oameni. Fetele lor sunt nepretuite. Iar cuvintele lor devin brusc adevarate.
Imi place sa-i surprind pe cei pe care nu-i suport. Sa am intotdeauna un as in maneca, sa fiu mereu cu un pas inainte.
Imi place sa-i faca sa rada pe cei pe care ii iubesc. Oamenii sunt mai frumosi cand rad.

Dar!

Cel mai mult imi place sa fac oamenii sa zambeasca. Cand stiu ca i-am inseninat - macar pentru o clipa - ziua unui om, ma simt mai bine.
Uneori se poate crede ca iau situatiile "in varful bocancului", ca nu iau viata in serios si ca asta nu e deloc bine. Cine crede asta... crede prost. Un strop de amuzament poate face totul mai usor, o doza zdravana de optimism deschide noi drumuri, iar ignoranta e utila in unele cazuri.
Nu ne-am nascut perfecti cu un scop. Si tocmai de aceea nu trebuie sa incercam sa atingem perfectiunea. Din contra. Trebuie sa gresim ca sa invatam din greseli. Trebuie sa suferim ca sa stim cum sa-i protejam pe altii de suferinta. Trebuie sa iubim ca sa putem imparti iubirea cu restul oamenilor.
Se zice ca lumea e mica. Totusi, este destul de mare incat, undeva acolo, exista o persoana de existenta careia nu stim... o persoana care ne iubeste. Ne cunoaste mai bine decat ne putem da noi seama si ne poate face fericiti. Dar nu-i dam sansa.
Sa ne gandim o clipa la acea persoana. Sa ne gandim ca ne iubeste, ca e numai a noastra si ca o vom intalni intr-o zi. Simplul gand ne face sa zambim, nu-i asa?


Prea multe ganduri, prea putin timp ca sa le ordonez...

24 octombrie 2012

Guma de mestecat

Instrumentul principal prin care lumea isi distruge muschii gurii si stomacul sau, mai nou, cel mai epic lucru care ti se poate lipi de camasa.
A patit-o azi o prietena - nu dau nume, si nu, chiar n-am sa dau nume - care a reusit sa-si umple partea laterala a camasii de guma roz spre negru. Cum a reusit nu isi explica nimeni, dat fiind faptul ca biata guma nu era lipita de perete, iar tipa nu se taraste pe podeaua clasei.
Ideea e ca, din cauza faptului ca mai nou camasa arata groaznic si iubita noastra prietena se lipea de tot ce era viu/mort/whatever, sentimente malefice au incoltit in ea. Adica, pe romaneste, s-a autosesizat la o plangere facuta in gluma de o alta tipa si i-a lipit colegei mele de banca guma pe camasa ._. Deci da, acum sunt doua cu hainele distruse.
Glumele de genul asta n-ar trebui facute. Ok, ai patit necazul, asta e, dar nu-l imparti si cu altii. Serios, nu e nevoie. Mai ales daca persoana pe care vrei sa o "onorezi" e cum e. Da, vreau sa spun ca-i sare tandara destul de usor. Si chiar de-ar fi calmul in persoana, asa ceva tot nu se face. E o gluma de prost gust, la fel ca cea cu guma in par. Poate ca unora li se pare amuzanta, dar patitului cu siguranta nu i se pare asa. Unele fete trebuie sa-si taie parti serioase din par din cauza nesimtirii altora, ceea ce nu mi se pare corect deloc.

*Postare facuta din lipsa de chef pentru terminarea altei postari*


22 octombrie 2012

N-am idei de titlu

Test azi, test maine, teste si teste si iarasi teste!
Ok, pe bune acum, profesorii nu au alta ocupatie decat sa dea teste? Inteleg ca e un semestru scurt si ca avem nevoie de note, dar teste saptamanale la unele materii... E exagerat.
Trecand de la plansul de mila la ceva mai productiv (nope), tin sa anunt pe toata lumea ca fac revolutie. Fuck yeah, de cand voiam sa fac o revolutie... Am gasit si prilej.
Nu, Chucky nu poate fi pasnica atunci cand e calcata pe bataturi, Chucky nu se lasa invinsa de viata si de niciun personaj figurant care ar vrea sa-si demonstreze superioritatea pe care nu o are. Si nu, Chucky nu va spune la ce se refera, fiind numai si numai problema ei. Detalii pe parcurs, daca revolutia va decurge bine, atunci totul va fi bine. Daca nu... Eh, n-o sa moara nimeni, nu fac uz de forta decat in cazuri speciale. Asta nu e un caz atat de special, desi situatia ma intriga destul de tare.
Biiine, destul aberat pe teme necunoscute, hai sa trecem la ceva mai uman. Sau plusesc. Da, plusul de care toata clasa e mandra, plusul pe care toti l-au smotocit si cu care ne-am mandrit intreaga zi de vineri. Elrich: http://tftcl.blogspot.ro/2012/10/voila.html
Va las in compania minunatei oi si ma retrag, maine avem test la geometrie si sunt necoplanara cu lectiile.

19 octombrie 2012

W-E-E-K-E-N-D

Ok, starea aia minunata a trecut, o mai asteptam pe aici... niciodata. In prezent cred ca e evident ca am un singur lucru de zis:

E WEEEEEEEEEEEKEND!

Bun, m-am calmat. Ideea e ca a venit iar weekend-ul, fara scoala, fara trezit devreme, fara lectii si stat in banca pana cand nu-mi mai simt spatele. Libertatea asta, chiar si pentru doua zile, e cruciala pentru sanatatea mintala a tuturor elevilor.

N-am nicio idee fixa pe care sa ma axez, deci am sa vorbesc despre tot ce-mi trece prin cap. Am sa vorbesc despre cate teste dam saptamanal si cat ma enerveaza ca am de invatat o gramada si nu ma pot bucura ca lumea de nicio zi de weekend, am sa vorbesc despre cat de ciudata e viata si despre cat de epica e oaia lu' Guga. Si am sa vorbesc despre copacul din fata scolii... Genial copac. Singurul ale carui frunze sunt toate galbene, in timp ce toti ceilalti copaci sunt inca verzi. As putea vorbi si despre cat de scorpie pot fi cand vreau asta, si despre cat de angelica sunt de cateva ori pe an...
Sunt multe subiecte. Dar e greu sa le abordez pe toate, mai ales ca harnicia nu e de partea mea. Totusi, am sa le iau rand pe rand, pe unele curand, pe altele in viitorul indepartat... E timp destul. Am o viata in care sa tot vorbesc. Probabil ca numarul Pi contine deja si tot ceea ce voi spune de-a lungul tuturor anilor, dar, decat sa descifrez sensurile ascunse ale lui 3,14 sau ale lui 42(noul rapsuns al tuturor intrebarilor), mai bine as scrie ceva pe cont propriu, fara sa ma incred in cifrele unui numar irational.
Chiar ar fi cazul sa scriu, sa incerc sa-mi recapat inspiratia care s-a scurs prin podea, a sarit pe geam si s-a dat cu capul de toti peretii, doar sa nu ma lase sa pun stapanire pe ea. Nu e problema cu ideile dar, din nou, timpul si dispozitia ma impiedica sa fiu atat de eficienta pe cat as vrea.

Schimband din noul subiectul, astazi C. si-a adus chitara la scoala. Un pusti de-a 7-a ( genial pusti, btw ) a mirosit parca izul de corzi incinse, a venit in clasa si ne-a lasat pe toti masca. Omul ala canta intr-un mod extraordinar. Stairway to Heaven, Nirvana & Co.... De toate. Nu e umana viteza cu care-si poate misca mainile, mai ceva ca un pianist. Pana la urma cantatul la chiatara e mult mai dureros decat cel la pian, desi cel din urma e mai greu de stapanit. Vazut, facut, renuntat, practicat in continuare in timpul liber.

E asaaa placut sa scrii despre tot ce te taie capul, oricand te taie capul... Iubesc spontaneitatea.
In weekend trebuie sa fim spontani.



Even if we don't talk, you're my wonderwall... Everybody has its own wonderwall. This is great. Plain great. Why? Because in this way we know that we all have a special person who loves us... even if we don't know it (yet).


18 octombrie 2012

Grrr

Stau si eu ca tot omul trist, obosit si dezamagit de lume si ascult ba "Treceti batalioane romane Carpatii", ba "Un actor grabit", ba alte melodii romanesti care sa-mi trezeasca anumite sentimente pozitive. Daca am sa continui asa, am sa trec in curand de la starea de tristete la cea de furie. Da, e o imbunatatire, chiar daca nu pare asa. Prefer sa fiu furioasa decat trista, prefer sa sparg lucruri decat sa privesc in gol si sa am acea stare neplacuta in intregul corp. Si prefer in mod clar sa-mi bag capul sub apa si sa tip pana obosesc decat sa inghit in sec.
Problema cu toata gama asta de emotii este ca, odata cu trecerea, trebuie sa schimb si niste factori externi pentru a ma acomoda. Cand sunt trista ascult numai muzica romaneasca veche si lenta. Nu va ganditi ca plang pe "M-a tot sunat, m-a tot sunat... Vara nu dorm... Era un boboc de fata". Asa ciudata nu sunt nici eu. Inca.
Aparent, totul e normal. Doar ca eu nu obisnuiesc sa ascult muzica romaneasca de niciun fel, de unde rezulta faptul ca sunt trista extrem de rar. De ce? Pentru ca prefer furia. Da, nu e bine sa fulgeri si sa trasnesti si sa te iei de cei dimprejurul tau pentru ca exista, dar printre regulile mele in viata se numara aceea de a nu ma intrista. Si cand asta se intampla, odata la 100 de ani, incerc sa scap de starea asta, pe care o urasc enorm, si sa trec la urmatoarea.
Daca reusesc sa fiu furioasa, asta e bine. Nu am timp sa analizez modul in care ma simt, fiind prea ocupata sa-mi fac scenarii sadice cu sursa problemelor mele. Si, cum scenariile sadice se fac numai pe melodii galagioase, niste metal sau screaming nu strica niciodata. De obicei asta ma linisteste in maxim o ora. Daca nu... e mai rau. Ideal ar fi sa pot adormi si sa ma trezesc fresh si sa iubesc din nou pe toata lumea... din pacate in viata putine intamplari se petrec dupa scenariul ideal.
Pana una alta, dupa toate aberatiile astea provocate de oboseala si de oameni, poate ca va intrebati de ce sunt asa trista, asa brusc, pe loc si dintr-o data. Pai motivul este... va las pe voi sa ghiciti motivul, pana la urma nu poate fi prea greu.

You could be the one, you could be the one for me...

15 octombrie 2012

Renuuuuunt

Am renuntaaaaat. Si da, postarea asta o sa fie ceva de genul Candace in episodul cu locomotiva.
Sa renunti e bine uneori. E sanatos pentru minte pentru ca... stiti voi, daca speri si speri si speri si la final se alege praful, o cam iei pe ulei. Si, daca se dovedeste ca situatia e complet fara speranta, nu mai ai alte alternative.
Ok, am incercat, am avut rabdare, am tinut totul in mine, am rabufnit cu cine nu trebuia si am suportat consecintele. Pentru ce? Simplu. Pentru nimic. Tot ce am incercat a esuat, orice lucru pe care l-am facut s-a dovedit a fi nefolositor... Pana la urma am obosit. Nici sa astept nu mai am chef, pentru ca asteptand nutresc alte si alte sperante si, la final, am sa regret toata rabdarea asta.
Facand abstractie de existenta lui, viata merge inainte si e cat se poate de frumoasa. Parca am inceput sa fac si temele cu placere... Cel putin unele dintre ele, pentru ca unele sunt enervante oricum ai lua-o. Colegii sunt la fel de trazniti si iubibili si ador sa-mi petrec timpul cu ei. Plus ca am acele cateva persoane awesome pe care mi-as dori sa le intalnesc pe viu si cu care imi umplu fiecare seara.
Noua mea pasiune... Pokemon. Daaa, joc Pokemon pe telefon ca disperata. Multumiri Gugai. Si multumiri Michellinei, si lu' Mimi, si lu' Blnkt si tuturor celorlalti. Sunteti geniali.
Cei trei teribili intre care ma invarteam au devenit doi. Dead man walking e... dead man walking, dau greu de el desi clasele sunt pe acelasi hol, iar celalalt... poate renunt si la el pana la urma. Daca tot am renuntat la cel mai important, nu poate fi prea greu nici acum. Oricum intre mine si fiecare dintre ei sunt vreo 200 de km distanta, asa ca sansele sunt in picaj liber... Pica mai ceva ca Felix ( extraordinar om, nebun si extraordinar in acelasi timp ).
Maine e o noua zi, soarele va straluci, acum Chucky abereaza si din nou se intristeaza :]



13 octombrie 2012

In weekend se viseaza...

Azi a plouat. Si a plouat frumos, mult si destul de linistit. M-am gandit cum ar fi sa ploua asa in fiecare zi, sau macar odata pe saptamana. Ar fi minunat sa planga cerul mai des, sa mai spele din rautatile lumii asteia nebune in care ne zbatem sa supravietuim.
E weekend. WEEKEND. In sfarsit, dupa atatea zile grele - 5 toate - e sfrasit de saptamana, libertate, somn, liniste totala... Si teme. Presupun ca nu vom scapa niciodata de ele.
Mi-am petrecut o zi intreaga motaind si incercand sa lucrez cate ceva pentru scoala. Din pacate caldurile latente nu sunt de partea mea, functiile sintactice fug care incotro apuca si calculele cu radicali si puteri negative sunt prea oripilante ca sa ma apropii de ele. Asa ca am sfarsit prin a dormi, vesnica rezolvare la toate problemele.


De maine seara incepem sa impachetam... Imi iau tot orasul dupa mine la Londra, ca asa e frumos. Eh, cate o calatorie din asta e benefica sufletului, chiar daca e doar imaginara. Ar fi ceva extraordinar sa-mi pot aduna toti prietenii si sa mergem acolo, sa bem ceai fierbinte stand sub niste umbrele negre si sa admiram Big Ben-ul in toata splendoarea lui.
Londra, grandioasa si mohorata, plina de viata, dar totodata rece... Locul visurilor multora dintre noi, asteapta-ne. Venim sa te cucerim si sa ne lasam cuceriti de frumusetea ta.


11 octombrie 2012

Toamna vs. Teme

M-am saturat. As vrea ca scoala sa dispara dupa un colt imaginar si sa ramana doar toamna, libera, nepatata de teme si ore in care trebuie sa stam inchisi intre patru pereti si sa tanjim dupa ploaia de afara.
Poate de-aia nici nu mai e toamna ce era. Nu mai are cine sa se bucure de ea. Astazi, a inceput sa ploua in ora de istorie, dar fericirea n-a durat decat cinci minute. Nici macar recreatia nu am prins-o, ca sa putem iesi putin pe afara. Ce-i drept, sa stai ca un catel ud la ora nu e prea sanatos, dar cred ca s-ar merita macar odata.
Teancului de teme care provoaca groaza prin simpla existenta i se adauga toate testele initiale si paginile de lectii care se acumuleaza pe hartie... ca in creier e mai greu. Incerc sa retin macar la materiile principale, dar parca totul refuleaza si se arunca pe geam, disparandu-mi din minte ca prin magie. Sper sa mai ramana macar informatiile esentiale, pentru ca am sa am mare nevoie de ele anul asta si in anii care vor urma.
Eh, omul cat traieste invata.


Ziua de astazi a fost bomboana de pe coliva.



10 octombrie 2012

Cardasia Trupului Stingher

Am promis ca fac asta... Apai fac asta!
*trololololo*
N-am de gand sa zic de unde vine titlul, cei care trebuie sa stie... stiu.
CTS 4ever!



Edit Edit Edit Edit: Hedonistica Tanjire a cardasiei trupurilor stinghere ce se infrunta cu ardoare.... imbunatatiri later, incepe NCIS <3

8 octombrie 2012

De toate si din toate

Cum eu nu sunt o muritoare de rand, e clar ca nici computerul meu nu poate fi prea normal. Si surpriza: nu este. Din pacate, obiectul asta adorabil... sau adorabila, ca o cheama Betty, are o mica eroare care ma seaca de putere de fiecare data cand incerc sa gasesc o solutie.
Google-ul nu merge. Mda, suna ciudat, dar asta e adevarul. Toate site-urile merg, numai google-ul si google search-ul nu. Cum se explica asta? Nu se explica. Nu merge si atat.
Ok, hai sa nu fiu asa rea. Merge cand are chef. Nu ca ar avea chef prea des, dar tot e ceva. Si, pe langa site-ul mama, bineinteles ca nu merg nici anexele, gen codurile alea care sunt cerute mai noi inainte de a posta un comentariu pe blog. Am eu fata de robot si nu stiu? Anyway, chestia aia se dezactiveaza usor din setari, deci, daca aveti bunavointa de a o dezactiva, as ramane recunoscatoare :)

Schimband foaia, ziua de astazi a fost geniala. De dimineata ploua, cerul era cenusiu si vantul batea cu putere, ca intr-o adevarata zi de toamna. Chiar daca ploaia s-a oprit dupa cateva ore, fosnetul frunzelor si racoarea aceea atat de placuta au facut totul mai special decat ieri, cand ai fi putut spune cu mana pe inima ca e vara.
La scoala a fost bine, testul la istorie a mers destul de bine, celelalte ore au trecut repejor... Mai greu cu acomodarea, desi au trecut deja 3 saptamani. O sa trebuiasca sa o las mai usor cu computerul si sa ma pun pe citit, lucrat, etc etc... Mai ales ca din noiembrie incep concursurile. Din cate se pare, anul asta deschiderea va fi facuta de Cangurul la romana. Foarte bine, testele grila sunt bune pentru incalzire.
Pentru urmatoarea perioada as vrea ca totul sa ramana cum e acum, desi mai multe ploi si ceva frunze ingalbenite nu ar strica. M-am saturat sa ma gandesc la oameni care nu-mi intorc favorul, deci am sa ma concentrez mai mult pe colegi, mai ales ca este ultimul an petrecut impreuna. Cu invatatul ma descurc eu cumva, cat despre scris la povestile care au ramas in picioare... nu prea stiu. Nu pot sa scriu pe caiete, nu suport ideea, iar accesul la PC va fi restrictionat, deci o sa fie mai greu, mai ales ca inspiratia nu vine cand o chem eu.

Sper ca toata lumea are o toamna de basm. Daca nu, trebuie sa incerce mai din greu, fiindca implinirea nu bate la usa si se arunca in bratele oricui apuca. Spor la lucru!




7 octombrie 2012

E toamna (?)

Dupa ce o treime din toamna s-a consumat intr-un mod banal, fara ploi, frunze ingalbenite, fara vreun nor ratacitor care sa acopere soarele, mai putem spera ca anotimpul acesta minunat sa-si intre cu adevarat in drepturi?
Meteorologii ne toaca la cap ca de maine temperaturile vor scadea cu cate 10-15 grade, ca o sa ploua... Nu am prea mare incredere in oamenii astia, chit ca uneori mai au dreptate in ceea ce spun. Totusi, conform crezului pe care-l afisez tot mai mult pe aici, speranta moare ultima, deci poate-poate vom avea parte de cateva zile de toamna care sa-si merite numele.

Ma uitam astazi pe geamul masinii si deveneam din ce in ce mai deprimata, pe masura ce niciun copac decorat intr-o culoare calda nu dorea sa mi se arate in fata ochilor. Numai verde, verde, verde! Da, e o culoare frumoasa, si da, caracterizeaza anumite anotimpuri, dar sa vezi verde in loc de galben, portocaliu si, la ocazii speciale, rosu, devine cu adevarat deprimant la un moment dat. Ca sa nu mai vorbim de soarele care ti se holbeaza drept in suflet, neatins de coltul niciunui nor. Soare, caldura... Nu ploaie, nu frig, nici macar putina ceata care sa dea un aer melancolic peisajului. Asta nu se numeste toamna, ci o incercare disperata de negare a faptului ca Romania a ajuns sa aiba numai doua anotimpuri.



In alta ordine de idei, daca maine va ploua, am de gand sa intru in asentimentul picaturilor de apa si sa incep sa ma plang din cauza testului la istorie. E inca o lupta pierduta, mai ales ca am vreo 8 pagini din care nu stiu nici macar un cuvintel. Eh, vom trai si vom vedea.

Vladimir a implinit 60

Cu ocazia asta i-o iau inainte minunatei mele Googga si ii urez la multi ani minunatului nostru Putin, care a implinit minunata varsta de 60 de ani. Habar n-am ce i-as putea ura, fiindca e presedinte, casatorit, sanatos, cu ochi frumosi si toate cele, asa ca am sa ma abtin de la orice fel de alte comentarii si am sa-l las pe om sa se bucure de ziua lui de nastere.

Bucuria i se citeste pe fata ^^

6 octombrie 2012

Trebuie!

Viata e frumoasa. Nu merita stricata pentru nimic. Si nimeni.
Nu trebuie sa ne suparam din cauza unor persoane. Noi nu insemnam nimic pentru ele. Ele de ce sa insemne ceva pentru noi?
Trebuie sa trecem peste intamplarile urate pe care le-am trait. Si sa ne asiguram ca nu se vor mai repeta.
Trebuie sa uitam trecutul. Si sa ramanem deschisi catre viitor.
Trebuie sa cunoastem oameni noi. Si sa legam noi prietenii.
Trebuie sa ne indragostim. Si sa fim raniti. Si sa trecem peste.
Trebuie sa cautam activitati noi. Sa ne umplem cumva golurile din suflet. Sa fim mereu in priza.
Trebuie sa ne eliberam de toate sentimentele negative. Sunt greutati pe care nu merita sa le pastram in noi.

Trebuie sa facem toate aceste lucruri, dar cand? Si cum? Si alaturi de cine?
Sunt atatea intrebari fara raspuns. Singura solutie este sa punem noi lucrurile in miscare.
De ce sa asteptam? Sau mai bine zis, ce sa asteptam? Nimeni nu va rezolva nimic pentru noi. Trebuie sa ne descurcam singuri.
Si asa e cel mai bine.

Aberatii scrise la 9 seara... Vreau sa dorm.




5 octombrie 2012

Firul rosu

Se zice ca inceputurile sunt grele si finalurile urate, dar ceea ce se afla intre ele merita. Marea intrebare care se pune acum este cum se trece peste inceputuri... si cum faci partea de mijloc sa dureze.
Inceputul e greu, mai ales pentru doi oameni incapatanati, mai ales in conditiile acelea speciale din contextul pe care n-am de gand sa-l amintesc. Oare odata ce se va trece peste incapatanare si ignoranta, exista vreo sansa sa iasa ceva frumos? Sau toate textele de duh despre care se zice ca au un strop de adevar exista doar pentru cei naivi, pentru a oferi niste aripi din hartie, care se vor destrama la prima bataie de vant? Cred ca nimeni nu poate sti. Nu se poate sa fii sigur de ceva daca nu incerci. Si, va spun din experienta, nu esti prea sigur nici dupa ce ai incercat.
Am incercat destul, m-am straduit din greu si degeaba. Sunt o parte prea mica in universul lui, o farama neglijabila de materie. Sunt inutila in galaxia aia care il are drept centru. Poate ca pentru alte galaxii eu sunt centrul; stiu si exemple. Dar asa sunt oamenii: doresc intotdeauna doar ceea ce nu pot avea si sfarsesc dezamagiti.
In timp ce un om alearga dupa cel la care tine, alti oameni alearga dupa el. E un cerc din care nu se poate iesi, pe care il urmam cu totii, desi stim ca nu duce nicaieri. Speranta moare ultima. Mai bine zis, nu moare deloc, nici macar atunci cand totul in jur iti striga ca nu exista sanse, ca batalia este pierduta inainte de a incepe macar.
Mai exista si ideea aceea ca fiecare dintre noi avem un suflet pereche. Si ca exista un fir rosu cu care suntem legati de degetul mic. Este o chestie tare simpatica daca stai sa te gandesti. Orice s-ar intampla, oriunde si oricand, firul acela o sa existe si va va tine uniti, desi poate ca nici nu va cunoasteti.


Totusi, apare si o mica problema legata de firul ala. Nu se face ghem singur, nu-i aduce impreuna pe cei sortiti unul pentru celalalt. Ei trebuie sa se caute, sa alerge si sa fie dezamagiti de multe ori pana cand, in final, se vor gasi unul pe celalalt. Daca se vor gasi. Iar daca nu, inseamna ca asa a fost sa fie. Stiti cum e vorba aceea: incerci, incerci, dar daca vezi ca nu se poate, te mai si lasi pagubas. 
Ma gandesc serios sa ma las pagubasa. Poate ca asa totul ar fi mai simplu. Poate ca nu e el cel potrivit, sau poate ca cineva mai puternic nu ne vrea impreuna. Acel cineva ne face sa ne ignoram, sa nu intram niciodata in vorba cu celalalt, sa dam raspunsuri seci... Asta e. M-am straduit sa schimb situatia, am avut rabdare cat pentru mai multe vieti, dar pana la urma m-am lasat invinsa de adevarul ca, pentru persoana mea speciala, nu sunt nimic mai mult decat o cunostinta vaga si lipsita de orice fel de importanta.
O sa mai fac o incercare. Doar una, promit. Nu stiu cand si nu stiu cum, dar am sa incerc inca o data, de dragul unei sperante a carei lumina inca mai palpaie undeva, adanc in subconstient. Daca si de data asta sunt tratata cu raceala, am sa-mi vad de viata fara a mai intra vreodata in vorba cu el. Am sa ma port de parca n-ar fi existat si am sa continui sa caut si sa sper ca nu el se afla la capatul firului rosu.



Ti-a placut? Transmite mai departe!