9 iunie 2015

Modificaaaari

Sunt mai ceva ca tipul ruginit din Cars. Am decis sa fac o serie de modificari care sa faca blogul mai user & search engines friendly, asadar o sa modific atat aspectul, cat si o parte din continut (adica o sa sterg postari fara numar). Se poate, deci, spune ca blogul e in renovare pe o perioada nedeterminata de timp.

2 iunie 2015

May Favourites + Wrap-up

Wrap-up-ul e scurt ca de obicei, daaar a venit vara, curând vine și vacanța și unicul meu plan pe vara asta e să citesc pentru a recupera timpul pierdut în prima jumătate a anului (vine curând și un book haul, că eu fac doar câte unul pe an aparent). E amuzant că tot zic lunar că gataaa, citesc mai mult, cred că deja nu mă mai crede nimeni.
Așadar și prin urmare, luna asta am citit Persepolis - fu greu, roman grafic, multe cuvinte - care mi-a plăcut foarte mult și căruia îi aștept continuarea. O colegă de clasă zice că e cartea ei preferată mai nou, eu nu-s așa extremistă, dar trebuie oricum să apreciez expresivitatea dată de combinația dintre imagini și cuvinte.

Acum, pentru chestiuțele mele preferate de luna asta...


  • Dezbaterile. Am avut o tangență de câteva zile cu ele acum vreo doi ani, dar nimic serios. Anul trecut am intrat în echipa liceului, dar n-am putut merge la concursul propriu-zis din motive de alt concurs, dar am zis că anul ăsta nu mai las nimic să-mi stea în cale. Șiii... am câștigat toate meciurile, ne-am calificat la națională, e frumoasă viața. În fața unui public simt cu adevărat că fac ce trebuie.

  • Cele 6 kilograme de cărți achiziționate recent, că eu deja le iau după greutate, nu după număr. Am ajuns acasă moartă după două zile de vorbit non-stop și, când am dat de coletul de la Libris, parcă am înviat pe jumătate de oră, până am analizat fiecare cărțulie în parte. Din păcate n-am o bibliotecă destul de mare încât să le așez frumos pe toate până le citesc - și după.

  • Melodia Norvegiei de la Eurovision, deși nu contest faptul că și melodia câștigătoare a fost tare frumoasă (mai ales coregrafia cu omulețul ăla desenat, ododo). Linkuri nu am când să caut, majoritatea probabil știți deja cântecele oricum. Mi s-au părut melodii mai slabe decât în anii trecuți, idk why.

  • Cheile Grădiștei. Am făcut o mini-excursie tare drăguță aici și trebuie să spun că locul e ca scos din basme, înconjurat de păduri și munți, cu aer curat, frumos amenajat și plin de păpădii. Sigur, se poate să-mi fi plăcut așa mult și datorită contextului - am fost acolo cu muuulți oameni geniali - dar, oricum, arată foarte bine. Îl recomand pentru cine vrea o mini-vacanță liniștită, din care să plece cu bateriile încărcate.

  • Absolvirile făcute de liceul meu. Festivitatea e foarte elegantă și emoționantă, mie mi-au dat lacrimile deși pot număra pe degete absolvenții pe care îi cunosc din generația asta. Sunt evenimente cu totul deosebite, cred că plâng toată săptămâna când oi absolvi, mi se pare ceva colosal să te desparți de oamenii cu care ți-ai împărțit viața 4 ani și să te arunci cu capul înainte în facultate, în necunoscut practic.

Niciodată n-am înțeles ce trebuie mai exact pus în rubrica de Favourites, deci eu pun pur și simplu lucruri care mi-au plăcut în mod deosebit în luna cu pricina.

15 mai 2015

Recenzie ♣ Persepolis (vol. 1), by Marjane Satrapi


Persepolis este revizitarea, la persoana întâi, a copilăriei pe care Marjane Satrapi şi-a petrecut-o la Teheran, într-o familie cu convingeri de stânga, implicată în mişcări politice încă de dinainte de Revoluţia Iraniană. Urmează, repovestit prin prisma propriei experienţe, conflictul dintre Irak şi Iran, anii petrecuţi la liceu în Viena revenirea în Iran şi plecarea definitivă în Franţa. Vălul care acoperă, de regulă, sensibilele chestiuni legate de politică, religie şi istorie se ridică în cartea autoarei stabilite în Franţa pentru a face loc multor nuanţe de gri camuflate în imagini exclusiv alb/negru.
Dincolo de privirea de insider pe care o aruncă în „măruntaiele" unei lumi conflictuale, Persepolis (de)construieşte o altă dimensiune familiarizată cu tabuul: condiţia femeii în lumea islamică. 



De partea cu Viena și Franța nu mă pot pronunța încă, pentru că am citit doar primul volum.

Când am văzut cartea, venită ca parte a ofertei lunare de la Editura Art, m-am gândit automat la Reading Challenge și la faptul că una din cerințe e citirea unui roman grafic, deci nu am stat pe gânduri.
A fost primul roman de felul ăsta citit de mine. Mă așteptam la un fel de bandă desenată drăguță, poate chiar copilăroasă, și am descoperit cu totul și cu totul altceva. Lumea zugrăvită în romanul ăsta autobiografic - cel puțin în primul volum - numai drăguță nu e. Din contră, e plină de nedreptăți, de sânge, de reguli absurde, îndulcite totuși cu un umor deosebit.
Faptul că numărul de cuvinte e limitat (și totodată compensat) de imagini concentrează acțiunea, dar nu îi răpește deloc din claritate și farmec. Am înțeles tot ceea ce se întâmpla, toate gândurile micuței Marji și situațiile absurde la care a fost expusă. Crescută într-o familie modernă, deschisă la minte și având o dorință puternică de a învăța, Marji nu se poate adapta regimului instaurat în urma revoluției, cu văluri, școli separate pentru fete și băieți, cursuri pline de minciuni, restricții și, ceva mai târziu, nesiguranța zilei de mâine.
Fetița citește mult, știe multe și își împărtășește cunoștințele celor din jur, spre indignare profesoarelor (ale căror minciuni legate de situația țării nu pot fi înghițite de eleve oricum). Stilul ei ușor rebel, dar extrem de sincer, o bagă în multe încurcături, împiedicând-o totodată să înțeleagă ipocrizia, situațiile fără noimă și comportamentul fals al celor din jur, printre care se numără uneori și părinții ei. Încă dinaintea războiului, ea suferă pierderi mari nu doar în familie, ci și în modul de viață, care îi este schimbat brusc și radical și cu care nu se poate obișnui.
Deși simple, în alb și negru, imaginile au un impact puternic, ajutând la înțelegerea fiecărei situații. Mi-au plăcut simbolizările morții, ale lui Dumnezeu și stilul de a desena în general, dar m-a deranjat puțin că vreo 3 sau 4 balonașe cu dialog nu aveau propozițiile complete, deși continuarea se deducea din context.

Realismul cu care e scris - și desenat - romanul e tulburător. La început, Marji, fiind doar un copil, nu înțelege multe despre lumea ce o înconjoară (lucru făcut evident de gândurile ei despre moarte, război și religie). Așa că începe să citească, să facă diverse conexiuni, sp își explice ce se întâmplă de fapt în țara ei și... să-și formeze o opinie referitoare la ce ar trebui să se întâmple, de fapt. Încurajată să spună ceea ce gândește și să nu accepte abuzurile, ea devine din ce în ce mai rebelă, spre mândria, dar și disperarea părinților, care se tem pentru siguranța ei.
În urma izbucnirii războiului, lucrurile se complică: copii de 12-13 ani sunt transformați în carne de tun, supermarketurile se golesc, orașele sunt bombardate și lumea lui Marji se prăbușește efectiv în jurul ei. După descrierea unor evenimente însemnate pentru ea ce se petrec în timpul războiului și după o serie de incidente care amuzante, care regretabile, familia fetei ia o hotărâre ce îi schimbă acesteia restul vieții și încheie, de altfel, primul volum.

Mi-a plăcut mult romanul ăsta, deși a trebuit să mă informez puțin în legătură cu situația din Iran și cu războiul îmtre Iran și Irak ca să înțeleg ce s-a întâmplat. Multe decizii luate de conducerea țării ăleia mi s-au părut tare stupide, ducând la prelungirea inutilă a războiului, la distrugerea a numeroase familii și chiar la stricarea relațiilor între prieteni, rude și vecini. Un fel de ”fiecare pentru el” tare urât. Trecând totuși peste deciziile idioate și concentrându-mă pe povestea lui Marji, pot spune că a fost tare bine transpusă în cuvinte și imagini, arătând clar evoluția ei ca persoană și oferind o perspectivă subiectivă asupra ororilor îndurate de iranienii de rând din cauza conducerii proaste a statului. O poveste cu adevărat emoționantă, abia aștept să citesc și continuarea.

Nota: 4/5, nu mă pot convinge să îi dau 5 stele, dar nu știu de ce


Cutremure și prostie



În urma cutremurelor ce au avut loc în Nepal, băieții de la Facebook au zis să fie și ei buni samariteni și să creeze o funcție care să permită celor aflați în zona afectată să se marcheze ca fiind teferi, pentru ca rudele și prietenii să poată vedea asta și să se liniștească. Între noi fie vorba, nu cred că motivul celor de la Facebook a fost că nu mai puteau de grija victimelor și se gândeau la bietele familii - dacă ar fi fost așa, ar fi donat 1$ sau așa ceva pentru fiecare om marcat ca fiind în siguranță -, ci mai degrabă la cum să profite de o situație tragică pentru a-și face nițică reclamă pozitivă.

Oricum, problema mea cea mare nu e cu cei de la Facebook, ci cu oamenii care numai în Nepal nu sunt și care se marchează și ei ca fiind în siguranță, că deh, așa face toată lumea și e la modă. Sunt sigură că mult mai puțini oameni din Nepal folosesc noua funcție decât tâmpiți din alte colțuri ale lumii. Și gândiți-vă puțin: ai o rudă/un prieten la muncă/în vacanță pe acolo și chiar aștepți să primești notificația că e bine, sănătos. Dar, în loc de asta, primești notificații de la vecinul de deasupra, care are manelele date la maxim, și de la tipa aia care n-a părăsit niciodată orașul natal, și de la niște idioți care mai și spun ca ”phew, am supraviețuit”. CRED ȘI EU, DOAR EȘTI LA JUMATATE DE PLANETĂ DE NEPAL!!!

Ideea e că, pe lângă faptul că-i încurcă pe cei care chiar așteaptă vești, chestia asta e și o lipsă dezgustătoare de respect față de victime. Practic, se ia în râs tragedia a milioane de oameni doar pentru că ”toată lumea se marcheaza ca fiind safe, deci de ce nu?”. Pentru că nu ești în Nepal. Pentru că habar n-ai cât suferă oamenii de acolo. Pentru că îi încurci pe cei care au nevoie de notificația aia ca să se liniștească și au nevoie de ea de la cineva care chiar e acolo, nu de la românași edgy. Pentru că te folosești de o tragedie ca să faci glume idioate.

Mai sunt și ăia cu un grad superior de prostie care nu numai că se marchează pe ei ca fiind ok, ci și toată lista de prieteni, că vezi doamne ce amuzant e. Faith in humanity? Lost.

13 mai 2015

Cărturești Carusel



Încă nu a trecut febra acestui nou loc, așa că am zis să îmi dau și eu cu părerea, după ce l-am văzut acum vreo 3 săptămâni.

Voi începe prin a zice că am stat înăuntru 2 ore și aș mai fi stat dacă al meu drag iubit n-ar fi simțit că nu mai suportă să stea închis între ăia patru pereți. Motivul pentru care am zăbovit atât - ceea ce fac, de altfel, în orice librărie - e că îmi place să iau la rând rafturile și să citesc toate titlurile (ca să nu ratez ceva de pe wishlist, știți voi). Acestea fiind zise, la parter n-am avut ce lua la rând. Erau tricouri, căni, jurnale, pixuri, jucării, covoare, ceapă, tot ce vrei în afară de cărți, ceea ce mi s-a părut puțin ciudat, ar fi putut amplasa magazinul la unul din etaje, că până la urmă când intri în Cărturești te aștepți să dai de cărți, nu de seturi de tacâmuri fancy.
Cărțile le-am găsit, totuși, la etajele 1 și respectiv 2, la 2 pe stânga fiind cărți în engleză și cărți de dezvoltare personală (combinație fatală). Mi-am luat de la acest măreț etaj This Side of Paradise și The Beautiful and Damned, erau amândouă în același volum și păreau super interesante, deci de ce nu?  De la etajul 1, cu cărți în dulcele nostru grai, am luat Catch-22, pe care m-am și apucat să o citesc (alături de alte 3) și care e amuzantă și tare drăguță până acum.

Revenind la loc.
Mi-a dat impresia că n-a fost gândit ca o librărie deloc. Aranjarea cărților lăsa de dorit, printre rafturi erau de-alde jucărioare, genți, tricouri la prețuri dubios de mari... Galeria de artă de la 3 era alcătuită dintr-un număr impresionant de vreo 10 tablouri, iar în cafenea/ceainărie/restaurant/ce-o fi fost ăla nici n-am intrat. Mi-a plăcut subsolul - oarecum - pentru că avea o colecție tare drăguță de filme, manga, muzică și... cărți YA. Serios, dacă vreți să găsiți aparițiile YA mai populare pe la noi, tre' să mergeți la subsol, în colțul de lângă toaletă. Aș fi vrut să știu asta înainte să stau două ore pe deasupra pîmântului, dar na, se mai întâmplă. Puteau pune și ei un semn sau ceva (de fapt, chiar e o idee, să facă un semn din ăla drăguț care să arate ce tipuri de cărți se găsesc și unde se găsesc).


Ca design, locul arată tare frumos, elegant, luminos și destul de spațios, deși majoritatea spațiului e irosită, rafturile fiind pe pereții laterali, iar pasajele de trecere destul de înguste. Citeam un fragment de carte pe jos și aproape am fost călcată de câțiva oameni, nu e destul loc pentru persoane să se așeze comod și să răsfoiască ceva. E clar că nu s-a vrut a fi un loc pentru pasionații de lectură, deși așa a fost prezentat. Că dacă era făcut ca să fie cozy și bun pentru cititori, nu arăta atât de opulent și nici nu le dădea ocazia grupurilor de pițipoance care se perindau pe acolo să facă 100 de selfieuri. E mai mult un magazin cu de toate, printre care și cărți. Și, ca magazin de felul ăsta, merită un 8 din 10 (două puncte pică pentru spațiul irosit și prețurile ostentative). Dar ca librărie, maxim un 5, cărți așezate alandala și o ofertă mult mai puțin vastă decât cea din Cărtureștiul din Afi de exemplu (deși și ăla e plin de alte prostioare, sunt mai multe cărți decât orice altceva).

Acestea fiind zise, cred că aș mai da pe acolo cândva, dar n-ar fi prima alegere dacă vreau să-mi iau cărți din București. Nu înțeleg tot hype-ul pe seama deschiderii locului ăstuia, e drăguț, dar nu ieșit din comun pentru scopul în care a fost creat.

Ti-a placut? Transmite mai departe!